Romanii au depasit de mult starea de tristete cronica. Paream un popor de depresivi. Acum marea tristete de pe chipurile romanilor s-a transformat in incruntare. Isi poarta necazurile cu ei pe strada plini de incrancenare. Chiar si la plimbare, prin parcuri, atunci cand ar trebui sa intervina relaxarea, oamenii au fetele crispate si pumnii stransi a indarjire. Impotriva celor care-si bat joc de ei: actualii politicieni. Indemnurile la solidaritate neinsotite de faptele conducatorilor adancesc teribil falia care-i separa de popor. si sunt un exemplu de crasa nesimtire.
Principalele personaje ale vietii publice dezamagesc rand pe rand. Isi vad de-ale lor si cand mai sustin cate o idee se dovedeste ca ea loveste de fapt in cetatenii cinstiti, favorizandu-i pe profitori. Oamenii chiar au sperat ca schimbarea sistemului electoral va aduce in prim-plan personalitati aplecate catre nevoile cetatenilor, dar nu constata decat ca respectivii pregatesc deja masuri prin care sa le faca romanilor viata si mai grea.
Criza. Solidaritate. Doua cuvinte la moda. Intre ele, o prapastie. Daca primul cuvant se reflecta in viata oamenilor zi de zi, adancindu-se, ramificandu-se in toate domeniile, pe al doilea il auzim tot mai des, rostit cu o placere sadica de catre politicieni. Ca doar se apropie alte alegeri. Oamenii politici sunt solidari doar intre ei. Cum sa-i creada cetatenii cand primele legi pe care uninominalii le adopta se refera la interesele lor personale, si nu la cele ale alegatorilor? Noii membri ai conducerii Legislativului s-au repezit sa claseze proiecte referitoare la alinierea pensiilor parlamentarilor la reglementarile sistemului public de pensionare. Iar Boc isi muta primaria si menajeria in Guvern pe banii cetatenilor. Nu are remuscari, chiar i se pare normal. Toata competenta Romaniei era ascunsa in Cluj. si noi nici nu stiam… Bine ca ne-a luminat seful Cancelariei premierului, sa nu murim prosti.
Fara solidarizare este clar ca ne va fi greu, ca natie, pe vremuri de criza. Ce inteleg politicienii actuali este ca solidarizarea inseamna doar sa se uite la televizor la necazurile altora, ca sa-si dea apoi in gol cu presupusul in caz ca sunt luati la intrebari! Nu fac nimic concret. Au la dispozitie departamente pentru relatia cu cetatenii pe care nu le folosesc la potentialul real. Am vazut raspunsuri uluitoare ale unor astfel de structuri. Un cetatean cere ajutor si, dupa ce foaia se plimba pe la mai multe institutii, se intoarce la contestatar cu indemnul sa-si rezolve singur problema. Reprezentantii institutiilor statului, de la orice nivel, ar putea sa se implice activ pentru orice om aflat in nevoie. stiu doar sa ridice din umeri si sa spuna: nu este treaba noastra! Refuz amabil pe post de: lasa-ma, nene, ce ma tot deranjezi! Umilinte la tot pasul. Sfidare.
Premierul Boc nici nu si-a dat seama ce face aparand un apropiat al sau propus pentru functia de ministru, purtator de cuvant al Guvernului. Personajul fusese anterior decorat cu ordinul "Barbatie si credinta". Cica ne-ar fi ajutat sa ne integram in UE… Beton! Decoratul s-a dus la ora doua noaptea intr-un club de manele si, conform declaratiilor unor martori, a intrat intr-o altercatie ce a degenerat. In toiul luptei, probabil ca sa sustina vreun punct de vedere al Guvernului, i-ar fi aplicat cu multa barbatie si nezdruncinata credinta un pumn in fata unei domnisoare prezente acolo. Domnisoara a ripostat. Merita si ea o decoratie…
In tot acest context, apelurile la solidaritate ale politicienilor vor deveni credibile abia atunci cand isi vor sparge singuri coconul nesimtirii, iesind din el catre popor.
