Saptamana trecuta, pe langa manifestarile oficiale ale Summitului NATO al carui bilant si consecinte au epuizat fara un rezultat palpabil neuronii comentatorilor, dincolo de splendoarea salilor de conferinte si a saloanelor de receptie, de tinutele mai mult sau mai putin superbe ale sotiilor conducatorilor si de extrema curtenie de sorginte pur occidentala a dlui George Bush (care ar trebui sa dea de gandit badaraniei unor politicieni de pe la noi, in cautarea unor modele), saptamana trecuta, spuneam, au avut loc si evenimente mai putin aspectuoase care nu aveau ca decor Palatul Parlamentului si nici hotelul Hilton, ci mai degraba unele uliti infrecventabile ale Capitalei sau halele parasite ale unor uzine ex-socialiste, actualmente cam goale.
In principal, in marginea reuniunii, au sosit sau au incercat sa soseasca in orasul-lumina Bucuresti, pe langa marimile trecatoare ale acestei lumi, si cativa antimilitaristi sau anarhisti, atat bastinasi, cat si internationali. Intamplarile acestor tineri, in general ciufuliti, si nu barbieriti cu perdaf, merita sa fie mentionate. Au si fost, asa ca nu ma voi intinde asupra faptelor. Care pot fi impartite in mai multe categorii: opriri la frontiera de stat cu trimitere inapoi, vizite la domiciliul unor activisti pacifisti din provincie, controlul arbitrar pe strada al bagajelor unor cetateni, in principiu pasnici, si cireasa de pe tort: descinderea organului la fostele uzine "Timpuri noi" (observati simbolul), cu caftirea si retinerea celor aflati in interior, cateva zeci de cetateni romani si straini care nu pareau sa pericliteze in vreun fel lucrarile summitului.
Pot sa inteleg nervozitatea organelor de ordine literalmente ingrozite de posibilitatea unor incidente in zona sacra a culoarului unic, dar trebuie pe de alta parte sa-mi spun ca aceleasi organe trebuie sa fie, tehnic vorbind, capabile sa evite tot ce e mai rau fara sa sufoce orice fel de voce contestatara. Cu alte cuvinte, sa nu arunce copilul o data cu apa murdara din cada.
Faptul istoric remarcabil de care nu s-a tinut seama este urmatorul: nu ne aflam la un summit al pactului de la Varsovia, ci la unul al NATO. Sa luam aminte: in preambulul acestui pact, Tratatul Atlanticului de Nord, promulgat in 1949, sta scris: "Partile… sunt determinate sa prezerve libertatea, mostenirea comuna si civilizatia popoarelor lor intemeiate pe principiile democratiei, ale libertatii individuale si pe domnia legii". Ca ne convine sau nu, contramanifestarile la summit fac parte, in felul lor, din program. Existenta lor, oricat de incomoda, e o marca a faptului ca "partile" sunt cu adevarat "intemeiate pe principiile democratiei", care includ cu necesitate, printre altele, si libertatea de expresie.
si aici vine uimirea: dupa agentia NewsIn, un liberal pur sange, senatorul Puiu Hasotti, a declarat ca "Summitul NATO este cel mai important eveniment din istoria Romaniei, iar ceea ce s-a intamplat la Timpuri Noi este o situatie speciala. Discutia este de ce nu s-a intervenit mai agresiv, pentru ca ar fi mai bine sa facem o nedreptate, decat sa ingaduim o dezordine" (sublinierea ne apartine – I.V.). Daca mai adaugam ca dl Hasotti este, in Senat, si membru in comisia pentru drepturile omului, deliciul nostru nu mai cunoaste margini (poate ca dl senator s-a inspirat din ideologia liberala a Arabiei Saudite, domnia sa fiind si membru al grupului de prietenie cu aceasta tara).
Sa fim bine intelesi: poti sa fii partizan al scutului antiracheta; poti sa iubesti cu pasiune Statele Unite, sa-ti dea lacrimile de induiosare cand vezi o parada in care defileaza avioanele americane F-16; sa consideri ca Rusia lui Putin este un stat neofascist; chiar sa banuiesti ca acesti tineri sunt subventionati de serviciile rusesti. Dar nimic din toate aceste pasiuni, emotii, ganduri si ipoteze nu ma pot face sa accept calusul la gura pus cu o asemenea absoluta brutalitate "anarhistilor" anti-NATO. Manifestarile antisummit faceau parte, intr-un fel, din programul summitului. Una este sa le controlezi si alta sa le anihilezi. Aceasta deosebire nu pare sa fi fost sesizata de organele noastre de represiune.
"Nu sunt de acord cu tine, dar ma voi bate pentru ca tu sa te poti exprima." Este insusi crezul de baza al libertatii de expresie. imi amintesc ca regretatul Ion Ratiu, si el liberal, cita deseori aceasta declaratie. Saptamana trecuta am asistat cu regret la un soi de revenire soft a socialismului politist de care, din cand in cand, ne imaginam ca am scapat. Acum ne-a trecut prin cap gandul pacatos ca daca regimul ceausist ar mai fi durat, s-ar fi tocit un pic si nu am fi fost departe de ce chiar suntem acum. La urma urmelor, cati din politicienii actuali nu ar fi fost parlamentari, ministri, presedinti si in aceasta ipostaza pe care Istoria a trimis-o la rebut?
