Prabusirea imperiului sovietic si a dictaturilor comuniste est-europene a avut ca efect, printre altele, incurcarea reperelor in disputa, inaugurata de Revolutia Franceza, dintre stanga si dreapta, incat pentru unii politologi parea sa se anunte chiar un sfarsit al ideologiilor. Cert este ca operarea cu cele doua categorii clasice ale scenei politice a devenit de atunci mult mai problematica, si asta nu numai din pricina compromiterii idealurilor stangii, al caror faliment graieste de la sine. Lumea a ajuns insa sa inteleaga ca, pentru judecarea unui regim, ceea ce conteaza nu este ideologia, ci starea sociala si politica de fapt, si ca adevarata adversitate de neimpacat nu mai opune astazi stanga si dreapta, ci democratia si dictatura, domnia legii si domnia bunului plac, respectul pentru demnitatea umana, pentru drepturile fundamentale, pentru libertatile cetatenesti, pe de o parte, si simularea lor cinica, pe de alta, dispretul fata de toate aceste cerinte elementare. Acelasi lucru este valabil si pentru evaluarea partidelor sau a unor curente politice.
Cateva intrebari simple ilustreaza foarte bine aceasta noua realitate. Este oare ordinea de stat actuala din China, de pilda, de stanga sau de dreapta? Sunt cumva talibanii o grupare de stanga? Este Putin un om al dreptei? Sunt de stanga sau de dreapta partide cum ar fi PRM sau PNG? Dar PNL sau PD? Chiar si in tarile occidentale, cu o veche traditie democratica, diferentele programatice dintre partidele cu mare audienta trebuie cautate in detalii, nu in principiile fundamentale. In Germania, spre exemplu, atat social-democratii, cat si crestin-democratii se orienteaza in mod vadit catre centru, riscand sa piarda voturile unor alegatori obisnuiti cu vechea polaritate stanga-dreapta. Iar la extremele spectrului, dreapta si stanga, neonazistii si asa-zisii autonomi, se aseamana pana la confuzie – prin contestarea ordinii de drept si prin violenta cu care incalca monopolul de stat asupra violentei.
Romania, ca si alte tari de la rasarit de cortina de fier, are marea sansa de a fi primit de-a gata, sub presiunea aderarii la Uniunea Europeana, o legislatie democratica – pentru a carei modelare, cu contributii esentiale atat dinspre stanga, cat si dinspre dreapta, Occidentul a parcurs o evolutie indelungata, plina de framantari dramatice. O legislatie buna nu-i insa decat o prima conditie, decisiva ramane transpunerea ei in realitate. Din acest punct de vedere, un rol de prim rang revine unei justitii independente si incoruptibile – si nu-i deloc intamplatoare inversunarea cu care o coalitie (de stanga?, de dreapta?) a intereselor dubioase incearca sa o indeparteze pe Monica Macovei din fruntea ministerului de resort.
Iar presa? La o recenta intalnire cu un politician roman, mi-a fost dat sa aud ca el nici macar nu citeste ziarele deoarece, dupa parerea lui, gazetarii de azi ar fi, in totalitate, o tagma abjecta, cei de la varf pusi pe imbogatire prin santaj, cei de la baza agramati si incompetenti, neinstare de altceva decat vulgaritate si bascalie. Mi-e greu sa judec de aici, de la München, in ce masura o asemenea opinie este sau nu justificata, dar vorbele lui m-au durut – eu mai cred totusi intr-o inalta menire a ziaristului, ca purtator de cuvant al opiniei publice, si mai cred ca aceasta menire este aceea de a sluji adevarului si dreptatii. Unele comentarii online deplang o pretinsa deplasare spre stanga a "Romaniei libere" care, spun ei, a fost intotdeauna un ziar de dreapta. Asa sa fie oare? Adevarul si dreptatea stau, dupa opinia mea, mai presus de asemenea criterii efemere.
Gheorghe Sasarman este scriitor roman stabilit in Germania
