In urma cu mai multi ani, intr-o calatorie in Georgia, m-am oprit in Gori, locul de nastere al lui Stalin, unde exista un mic muzeu dedicat dictatorului de origine gruzina, pe care, aparent, potrivit unor sondaje, o buna parte din cetatenii Rusiei, indiferent de originea lor etnica si de ceea ce, in mod anacronic si discriminator, se numeste inca, in cartea de identitate rusa, "nationalnost", ar fi gata sa-l numeasca cel mai mare rus (!) al tuturor timpurilor. ("Nationalnost" este un criteriu de clasificare anacronic si discriminator, pentru ca milioane de cetateni ai Rusiei nu sunt deloc fericiti sa vada ca in cartea lor de identitate se mentioneaza ca purtatorul este evreu, cecen sau tatar.) Muzeul era mic si prafuit, iar paznicul ingrijitor, recunoscator pentru atentia vizitatorilor.
Tocmai se fondase in Georgia un partid stalinist, care spera sa castige in alegeri (pe atunci, presedintele Georgiei era inca sevardnadze), si, discutand cu unul dintre fondatorii partidului, un urmas al lui Stalin, acesta mi-a explicat ca spera ca partidul lui sa se extinda in tot spatiul fostei Uniuni Sovietice si sa restaureze gloria trecuta a URSS-ului. Nu stiu daca acest nepot al Tatucului Popoarelor isi inchipuia ca va reusi restaurarea URSS-ului prin manierele lui timide si prafuite. Este insa de o enorma ironie faptul ca aviatia rusa a putut sa bombardeze in ultima saptamana tocmai oraselul Gori – 50.000 de locuitori –, locul de nastere al lui Stalin.
Intreaga situatie capata o nota si mai absurda cand vedem reactiile mai-marilor planetei: secretarul general al ONU, care se plange ca beligerantii – Rusia si Georgia – strica atmosfera Jocurilor Olimpice (subinteles: prin razboiul lor de prost gust); presedintele Frantei, care, teoretic, administreaza in aceasta a doua jumatate a anului interesele Uniunii Europene si care gaseste necesar sa aminteasca faptul ca Rusia este "o mare putere" ce trebuie menajata (ca si cum susceptibilitatea ar creste, iar simtul responsabilitatii ar scadea, o data cu maretia); si, desigur, asa cum era de asteptat, ca in toate crizele majore recente, intreaga afacere arata absenta oricarei coeziuni atat in cadrul Uniunii Europene, cat si in cadrul NATO.
Europa tace si doar Suedia si patru tari iesite din fostul bloc comunist au adoptat o pozitie ferma si au sugerat eventuale sanctiuni impotriva Rusiei. E limpede insa ca membrii vechi ai UE nu vor sa supere Rusia (care se confunda, aparent in mod irevocabil, cu Putin, toata lumea parand sa uite ca Rusia are si un presedinte, care, teoretic, are puteri mai largi decat premierul kaghebist si nesurazator), Rusia de care Europa depinde pentru aprovizionarea sa cu petrol si gaze.
UE s-a transformat, la randul sau, intr-un muzeu. Singura stire importanta care a venit din partea institutiilor europene in ultimele zile a fost ca la Strasbourg s-a prabusit plafonul salii in care se reuneste Parlamentul European in sedinta plenara. Simbolica incidentului este foarte neplacuta, sugerand un muzeu decrepit si prafuit, dintr-o alta epoca, precum muzeul din Gori cel bombardat de rusi, muzeu plin de statui, picturi si afise ale lui Stalin si intretinut de niste batranei care ar fi vrut sa restaureze gloria URSS-ului.
