Scriind, saptamana trecuta, ca liberalismul a devenit "stadiul cel mai inalt al comunismului", voiam sa atrag atentia asupra faptului ca elitele comuniste au descoperit in ultima faza a dictaturii desertaciunea ideologiei marxist-leniniste si lipsa de interes a sustinerii lui Ceausescu pentru salvgardarea privilegiilor lor. Indiferent de sistemul in care actioneaza, fie ca pastreaza trasaturile formale ale comunismului, ca in China, fie ca s-a prefacut intr-un capitalism liberal "100%", vechea clasa comunista, din fostele democratii populare (ca Romania), devenita eterna prin cooptarea generatiilor tinere (a multora dintre descendentii fostilor "stabi"), se instaleaza durabil la putere.
Fenomenul "noii clase" a fost descris in anii ’60 de catre disidentul iugoslav Milovan Djilas. Aceasta noua clasa comunista ramanea insa legata de cadrele institutionale statale, respectand un soi de comunism de suprafata, iar ideologia ipocrita marxist-leninista era singura oficiala si cu un drept deplin la cuvant. Revolutiile din 1989 din tarile aflate sub influenta sovietica au insemnat, in primul rand, debarasarea definitiva a cadrelor comuniste de ipocrizia marxist-leninista, ele acceptand sa vorbeasca un nou limbaj, limbajul liberal. Aceasta categorie de comunisti "eretici", decisi sa profite din plin si fara obraz de bunurile pamantesti, ar putea sa fie numita "noua-noua clasa" si este in momentul de fata forta dominanta a societatilor din Europa postcomunista, de la Baltica in Balcani.
Imbogatirea era, in vechile democratii populare, in forma – daca nu si in fond – interzisa. De aceea, obiceiurile noii-noi clase au fost marcate de mister. Nimeni nu trebuia sa stie cati bani ai, ce faci cu ei etc. Noua-noua clasa postcomunista a pastrat acest gust pentru mister si pasiunea corelativa ei pentru sparleala. Desi nu-si mai poate ascunde bogatia (pentru ca in felul acesta nu s-ar mai bucura deplin de ea), noua-noua clasa este mai mult decat discreta asupra mijloacelor de a si-o procura, iar in ceea ce priveste fiscul, fraudarea lui masiva pare sa intalneasca prea putine obstacole.
Nu incape indoiala ca aceasta noua-noua clasa este transpartinica, elementele ei regasindu-se in toate formatiunile politice. Dar cu concentratii mai mari in anumite partide (la noi, in PSD). Dupa cum este sigur ca nu poate fi blamata totalitatea intreprinzatorilor, multi nefiind marcati de aceasta mentalitate delincventa. Caracteristic este faptul ca noua economie este prea putin creatoare de dezvoltare durabila, statul fiind lipsit de mijloacele pe care le-ar putea avea daca legalitatea ar fi respectata. Astfel se intampla ca avem din ce in ce mai multa bogatie aparenta intr-o tara din ce in ce mai ruinata, un mediu ambiant care se duce de rapa (la propriu), in care se construiesc autostrazi in ritm de melc, cu case de locuit din ce in ce mai mari, mai urate si asezate fara nici un respect pentru natura.
Actualul apetit pentru consum, lipsa unei prevederi pentru ziua de maine nu pot sa duca, la urma, decat la un dezastru ecologic si uman care, de altfel, se intrezareste de pe acum.
Reactia Uniunii Europene, care ne-a acceptat, cu defectele noastre, in sanul ei acum aproape doi ani este caldicica. Raportul privind Romania, care trebuie dat publicitatii chiar azi, nu va contine, pesemne, sanctiuni, ci doar parintesti trageri de urechi, cu grija sa nu doara prea tare. Aceasta dovada de intelegere este semnificativa. Singura explicatie este aceea ca, de fapt, cleptocratia – puterea detinuta de hoti – romaneasca nu jeneaza prea mult in Europa. Mai intai pentru ca standardele morale au scazut si pe batranul continent. De exemplu, afacerea LGT, descoperita in acest an, este o imensa escrocherie fiscala pornita din Germania, cu ramificatii si in alte tari occidentale. Autoritatile fiscalo-politienesti din Germania au trebuit chiar ele sa plateasca mita unui functionar al numitei LGT din principatul Liechtenstein pentru ca el sa dea lista conturilor ascunse, lista pe care se gaseau numele unor inalti functionari, germani si nu numai! Daca fenomenul coruptiei este intalnit si oarecum tolerat in "Vest", de ce ar fi acest "Vest" prea mahnit de ce se petrece la noi? si nici nu este! De fapt, asistam la un soi de lupta, cu reguli ciudate, a carei miza este urmatoarea: oare ei ne vor impune mentalitatea lor sau noi mentalitatea noastra?
Exista o singura deosebire intre ei si noi, dar una care nu poate fi neglijata: desi este adevarat ca politicienii lor sunt departe de a fi niste exemple etice, fiscul, politia si justitia functioneaza inca la ei. Asa ca prinderea unor "pesti mari" este inca posibila, cum s-a vazut recent in afacerea LGT. La noi, aceste autoritati sunt inca departe de a fi facut dovada eficientei lor. S-ar putea ca organele respective occidentale sa inceapa sa se intereseze despre diversele afaceri neguroase de la noi. Dar fara cooperarea locala ele nu vor face mare lucru. In fond, asistam la o cursa pasionanta: vom reusi noi sa-i "romanizam" pe ei sau ei sa ne "europenizeze" pe noi? Neindoielnic, aceasta "cursa" lasa un gust amar celor mai multi dintre romani. Dar este treaba noastra sa ne curatim ograda si, in orice caz, avem prea putina speranta sa vina binele de aiurea.
