Europenii s-au dat peste cap să unească partidele pro-europene la Chișinău și au ridicat vizele atunci când au promis pentru cetățenii moldoveni. Americanilor nu are sens să le mai facem vreo vină, ei erau dezorientați dinainte de Trump prin astea două țări românești aflate la marginea de jos a interesului lor.
Dar românii de ce au sponsorizat autobuze pentru studenții basarabeni să meargă să voteze acasă și doar atât? De ce nu s-au perindat vedetele să se pozeze cu Maia Sandu, de ce nu au făcut politicienii promisiuni cum se pricep mai bine, că în cazul victoriei ei vom face una sau alta? Ce e scuza asta pe care am văzut-o confirmată de Deutsche Welle că i-ar fi promis Iohannis lui Mogherini că nu face nimic?
Credeți că mai există al doilea șef de stat în Europa care o lasă pe Mogherini să-i spună ce să facă într-o chestiune de interes național, și mai ales una care privește Rusia, unde nimeni nu ar urma sfatul ei?
A fost destituit careva prin serviciile secrete că i-au lăsat pe ăia să plece cu miliardul, deși i-am potopit cu agenți, care beau vodci prin cârciumi de lux cu partenerii lor de afaceri locali?
Cum a fost posibil să batem câmpii că nu e mare diferență între candidați și că nu e nici o nenorocire dacă nu câștigă unul sau altul, cum am auzit chiar pe oameni de obicei cu judecată, ca Vasile Ernu sau Sorin Ioniță? Și de ce, nici când pierdem, nu spunem clar că am vrut să pierdem, că a fost o strategie deliberată, dovadă aplauzele prin presă la arestarea celor de la Acțiunea 2012 și regia elaborată cu care ne ocupăm de Transilvania, unde nu e nici o problemă, chiar zilele astea?
Pentru cine e de bună intenție și nu complice la menținerea Moldovei în zona de rapt din care profită toată lumea, de la oligarhi la consultanți, pricepeți că democrația nu e eternă și nu trebuie prezumată ca un dat automat de la Dumnezeu. E de mirare că trebuie să vă spună cineva treaba asta. Ați prăpădit cea mai bună șansă a Moldovei, probabil ultima.
Nu aveau ce căuta autobuze din Transnistria secesionistă la vot pe malul drept decât dacă voiam să pierdem alegerile, și asta e destul ca să fie anulate – limitele unui electorat sunt constituționale. Dacă nu sunt anulate, dacă nu se găsește temeiul constituțional al anulării este din cauză că deja nu e democrație acolo, judecătorilor le e frică, și va fi și mai puțină.
Puteați vedea la Orban, sau la Erdogan, sau la alți lideri autoritari care se ridică în jur că ăstora le ajunge să câștige o dată, după aceea vor limita alegerea drastic, vor manipula condițiile încât să nu mai piardă. Nu trebuia să îl lăsăm acum să câștige, dar ce să mai spun, că până la mine la Berlin au ajuns ecouri ale celui mai teribil defetism cu ce facem după ce pierdem și am pus pariu că Maia va lua peste 20 la sută, scor care îi era prognozat de amici de-ai mei de acolo, ba chiar că are șanse.
Nu avea, pentru că ei nu credeau în ele, ba chiar făceau planuri de viitoare partide – fără ea.
Am pierdut nu numai țara bunicilor noștri, ci și a unei generații splendide de tineri, cei care au rupt pavajul cu mâna goală în aprilie 2009 și au luat cu asalt consulatele să voteze, am pierdut un bastion strategic la frontiera Europei, care ne va costa enorm, pur și simplu fiindcă nu ieșea destul profit personal pentru cei care erau în poziția de a face ceva din victoria asta. Și atunci, nu s-au deranjat.
Nu are sens să ne mai întrebăm acum ce facem, trebuia să ne întrebăm acum trei luni. Am iro-sit șapte ani de grație, iar acum vin anii ceilalți.
