În urmă cu o săptămână a avut loc, în aula Bibliotecii Centrale Universitare, o dezbatere organizată de grupul Iniţiativa România. Sar peste discursurile rostite şi peste întrebările care au urmat pentru a ajunge direct la concluzii, respectiv la solicitările adresate de către organizatori Preşedintelui.
Prima solicitare este “Să sesizeze Comisia de la Veneția pentru o opinie privind revenirea la alegerile în două tururi de scrutin. Clarificarea acestei probleme nu presupune un partizanat politic și este esențială pentru o decizie privind aplicarea a două tururi de scrutin la alegerile locale din 2016”. După cum se ştie, există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care interzic modificarea legilor electorale în anul premergător alegerilor, decizii date în baza recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Conform unor interpretări, interdicţia nu ar trebui să fie absolută, ci să vizeze doar acelor modificări care ar duce la restrângerea unor drepturi electorale. Intervenţia Preşedintelui ar fi necesară deoarece Comisia europeană pentru democraţie prin drept, organ consultativ al Consiliului Europei, nu poate răspunde decât la solicitarea Preşedintelui, a Guvernului sau a Parlamentului. Am mai spus-o, eu cred că stabilitatea legislativă trebuie apărată indiferent de sensul modificărilor, dar e opinia unui nespecialist.
O interpetare neechivocă a principiului stabilitătii legislative dată de către Comisia de la Veneţia nu ar rezolva, de fapt, nimic. Pentru a se ajunge la discuţia respectivă, esenţial e mai întâi ca legea să fie modificată; dar în Parlament există o majoritate care s-a declarat în favoarea alegerii primarilor într-un singur tur – şi are, din perspectiva maximizării câştigurilor proprii, toate motivele să o facă. Această realitate nu poate fi ocolită, indiferent ce ar spune Comisia.
A doua solicitare este “Să asume, ca mediator între stat și societate, un calendar, care să înceapă și să se finalizeze în 2016, de dezbatere și adoptare a unui nou pachet legislativ electoral”. Acest pachet legislativ ar urma să conţină, pe lângă alegerea în două tururi a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, reducerea pragurilor electorale, punerea în discuţie a sistemului de vot, finanţarea campaniilor electorale prin transferuri şi donaţii online, adoptarea votului prin internet pentru toate tipurile de alegeri.
Cele mai multe dintre modificările enumerate sunt pe deplin legitime (aş avea obiecţii faţă de votul online, care deoacamdată, uitându-mă şi la practica din celelalte ţări europene, pare nefezabil din punct de vedere tehnic). Doar că par a fi puse acolo, pe listă, la întâmplare (de ce astea şi nu altele?). Cele mai multe dintre ele au fost deja discutate, în urmă cu un an, atunci când s-au modificat legile respective. La vremea respectivă, organizaţiile grupate în campania Politică fără bariere au tras un semnal de alarmă privind pericolul menţinerii unor prevederi menite să minimizeze şansele pătrunderii unor noi actori pe scena politică. Apelul a rămas atunci fără ecou, iar partidele parlamentare au adoptat legile în forma care le convenea.
Cât de realist este să te aştepţi ca, în plin an electoral, parlamentarii care au votat într-un fel acum un an să se înghesuie acum, la apelul unui Preşedinte bine intenţionat, dar lipsit de instrumente practice, să modifice legile pe care s-au străduit cu succes să le conserve? Să nu mai vorbim că a modifica, cu câteva luni înaintea alegerilor parlamentare, sistemul de vot, este contrar celor mai fanteziste interpretări ale principiilor enunţate de Comisia de la Veneţia.
E important că o parte a societăţii civile înţelege, fie şi cu întârziere, importanţa reformei sistemului electoral. Lista revendicărilor enunţate poate fi completată, pentru că problemele nu sunt doar cele legate de alegerile care bat la uşă. Legea alegerii Preşedintelui şi cea privind Parlamentul European conţin şi ele numeroase hibe care trebuie îndreptate (de exemplu, prevederea care a făcut posibil ca un candidat la Preşedinţie să aibă doi reprezentanţi în BEC şi alţii – niciunul). Legea care reglementează condiţiile în care cetăţenii pot revoca un primar e astfel făcută încât să nu poată vreodată să producă efecte. În continuare, alegătorii care nu se regăsesc în niciunul dintre candidaţi nu au cum să exprime acest lucru, în absenţa de pe buletinele de vot a menţiunii “niciunul dintre aceştia”. Şi lista posibilelor revendicări poate continua. În mod ideal, toate acestea ar putea fi asamblate într-o agendă a societăţii civile. După care, profitând de anul electoral, să se facă presiuni asupra candidaţilor la alegerile parlamentare, cerându-li-se să o poziţionare explicită. Ceea ce ar crea premisele unei adevărate reforme electorale, încă de la inceputul viitoarei legislaturi.
La fiecare scrutin electoral constatăm că avem legi electorale proaste. Din păcate, odată trecute alegerile, dispare şi preocuparea pentru subiectul respectiv. Important e ca, în măsura în care o parte semnificativă a societăţii civile a înţeles că reforma legilor electorale nu poate fi lăsată în grija parlamentarilor, să-şi stabilească în acest sens o agendă comprehensivă şi coerentă. Şi să nu uite de ea imediat după alegeri, aşa cum, din păcate, a făcut până acum.
