Românii sînt de două categorii. Unii sînt cei care privesc cu mîndrie în ochii celor care îi întreabă în străinătate de unde sînt că îi aud vorbind româneşte cu alţi români şi spun ferm de unde vin, ştiind că vor întîmpina, în cazul cel mai bun, o privire goală, un vid complet, şi în cel mai rău, reacţia ostilă sau jenată a occidentalului de rînd, că e chelner, vînzător sau poliţist la frontieră, că soarta l-a pus să aibă de a face, de la egal la egal, cu nişte creaturi ceva mai bune ca nişte animale. Alţii se pierd în mulţime, se lipesc de ziduri, o iau înaintea părinţilor lor la Tesco sau la Kaufland în speranţa că nimeni nu se va prinde că aceia sînt cu ei, şi vor trece drept nişte creaturi normale. Mai există excepţional şi categoria a treia, cea mai simpatică, rezumată în anecdota în care nişte istorici faimoşi, un muntean, un moldovean şi un ardelean trec pe roşu la Viena şi un poliţist îi interpelează că de ce calcă domnia legii. Primii doi încep să bălmăjească nişte scuze, ardeleanul însă zice… ”Vă rog să ne scuzaţi, domnule poliţist, la noi la Budapesta nu avem semafoare”. De cînd Viktor Orban face greşeli peste greşeli văd că oficialii noştri migrează în această a treia categorie cu toţii şi iau drept alibi pentru propria lor comportare aberantă faptul că ungurii se poartă şi mai rău. Toate aluziile la reprimarea unor ţări membre UE care nu respectă criteriile de la Copenhaga s-ar aplica, vezi Doamne, doar ungurilor.
Fiind eu din cei care, intrînd voluntar prima la toate examenele şi concursurile din viaţă, mi-am întărit o stimă confortabilă faţă de propria mea persoană, am fost întotdeauna din categoria întîi, în timp ce îi beşteleam pe români că nu fac una sau alta. Nu era şi nu este nici o contradicţie între cele două : tocmai pentru că eu ştiu că am încercat mereu să îi fac pe ai mei mai buni, ţin capul sus oriunde şi spun oricărui impertinent din Occident care îmi vorbeşte de cultura corupţiei că nu există aşa ceva şi că, dacă neamţul ar trăi cu cîteva sute de dolari pe lună cu toată familia cum fac românul, kosovarul sau indianul, ar fi la fel de corupt ca ei. Nimeni nu a fost mai uluit că am refuzat să mă duc în Parlamentul European la alegerile trecute decît unii echivalenţi de ai mei de la universităţi americane, care îmi atrăgeau atenţia ce mare avantaj ar fi să nu plăteşti taxe (chiar dacă ai cîştiga tot atîta). Primul director al fondului de privatizare din Kosovo, care a dispărut cu toţi banii din buget, era dintr-o ţară occidentală considerată drept cea mai onestă din lume, numai că, fiind noi în Kosovo, nu exista acolo supravegherea de care s-ar fi bucurat la el acasă, una construită cu trudă dinainte de modernitate în propria lui ţară, şi aşa a căzut omul în păcat. Pe scurt, nu am avut eu niciodată probleme să ţin capul sus, şi cu toate astea simt de cîteva luni că alunec insidios în categoria a doua.
E foarte simplu de spus şi în parte adevărat că vina o poartă numai cîţiva mafioţi şi avocaţii lor din Parlamentul României, pe care i-am împins doar parţial afară în 2004 şi s-au întors pe toate uşile după aceea. Pentru cine nu înţelege cum funcţionează politica românească după 2000, că înainte era altă regulă, răspunsul mai complet este că avem o majoritate, indiferent care e cea care dă guvernul, de oameni cu mentalitate şi apucături neoccidentale în Parlament. Dacă s-ar aplica regulile democratice, aceşti oameni ar da numai legi ale amnistiei şi găuri în buget, contra avizelor propriilor guverne, totdeauna mai bune pentru că ele au puşculiţa şi pentru că, deşi funcţionărimea noastră nu e de vîrf, ea administrează cu o brumă de de obiectivitate şi profesionalism superioară Parlamentului. Dacă nu se întîmplă mai des să intrăm în impas este că şefii acestei majorităţi de strînsură, că se numesc Iliescu, Băsescu, Geoană sau Ponta o obligă în momentele cheie să voteze contra sau paralel cu interesele şi valorile ei din cauza diferitelor constrîngeri interne sau externe. Legislaţia anticorupţie a fost astfel adoptată în România pentru că Adrian Năstase i-a convins pe ai săi în 2003 că altfel nu intrăm în Europa, şi a fost aplicată pentru că Traian Băsescu a susţinut pe Monica Macovei şi pe Daniel Morar, iar Adrian Năstase a ajuns astfel să fie condamnat el însuşi pentru că Mircea Geoană a reuşit să treacă ridicarea imunităţii lui de proprii săi oameni. Majoritatea neoccidentală din parlamentul României nu există de azi, de ieri, şi şefii ei sînt ca nişte dresori ai unei haite, care fac mari performanţe ştiind că la primul semn de slăbiciune riscă să fie sfîşiaţi ei înşişi. De asta cooperarea cu oricare dintre aceşti şefi contra acestui consens la numitorul cel mai jos din parlament a fost singura soluţie a progresului, şi o spun ca persoană care a lucrat şi de jos în sus, împingînd reforme şi prin simpli deputaţi ambiţioşi de bună credinţă, de genul Monei Muscă.
De ce avem această reprezentare jalnică ? Aşa cum am mai spus şi altădată, pentru că 1996 a fost primul şi ultimul an cînd am ales nişte partide încă onorabile. La toate nivelele politicii şi vieţii sociale, societatea noastră s-a cîrdăşit şi s-a structurat ca o societate care trăieşte prin trafic de favoruri, cu Revoluţia şi cei cîţiva ani de după ea o excepţie pozitivă repede lichidată, prin eliminarea şi autoeliminarea celor mai buni. Nu are rost să dăm vina numai pe politică : nu poate fi politica de vină că, după ce dl. Funeriu a schimbat legea educaţiei cu scopul democratizării universităţilor, la majoritatea posturilor de rector din România s-a prezentat cîte un singur candidat, candidatul cîrdăşiei transpolitice. E limpede că e o problemă socială mai largă decît politica, şi de aici semnalele mele vechi de alarmă şi eforturile de a construi coaliţii din studenţi, sindicalişti şi cine se mai nimereşte, că nu o să îndreptăm asta doar băgînd politicieni la închisoare.
Prezentarea acestei majorităţi de cîrdăşie ca fiind emanaţia unui popor idiot şi corupt unilateral din cauza USL, o entitate politică recentă (două treimi i-au ales, ergo, două treimi din români sînt corupţi şi ticăloşi şi singura soluţie este conducerea României din afară) este şi înşelător şi contra intereselor României. Majoritatea asta era aceeaşi sub Băsescu, care avea 51 la sută cu UNPR, şi sub Tăriceanu, şi sub Năstase. Îi fac o mare vină lui Victor Ponta că a pierdut controlul ei, sau l-a lăsat deliberat din mînă (dacă e să îl cred pe Crin Antonescu) din egoism şi ca să îşi facă viaţa mai uşoară. Sînt de acord să plătească Ponta, dar nu sînt de acord să prezentăm puterea actuală în străinătate şi voturile din spatele ei ca pe o putere criminală, unu că nu este adevărat, aşa cum e ea tot a adus semnificativ mai multe fonduri europene în ţară decît Băsescu şi ai săi şi le-a gestionat mai bine, doi că nu poţi niciodată şi sub nici un pretext să prezinţi pe majoritatea alor tăi ca pe nişte criminali, şi trei, că ce ne facem dacă începe şi atacul reciproc. Aşa s-a întîmplat cu petiţia Gâdea-Ursu ”Abuzurile trec oceanul” care a adunat în cîteva zile o sută de mii se de semnături, dublul petiţiei spontane pro-Raed Arafat din 2012 si cît toate celelalte petiţii cumulate : cele pro-ICR sau pro-justiţie sînt toate sub 5000, ca să clădim pentru Roşia Montană o sută de mii ne-a luat cinsprezece ani. Trupa ”Votez DNA” a scos sub o sută de oameni la demonstraţia pentru procurorul Papici, un obiect al admiraţiei stîngaci ales : Uniţi Salvăm si România Curată au pus împreună umărul în decembrie ca să scoatem în stradă după marţea neagră sub cinci mii de oameni, iar eu am văzut acolo pe toţi oamenii care au lucrat vreodată pentru mine în România – şi mulţumesc tuturor- deci nu mai aveam pe cine aduce, studenţii, minus cîţiva activişti, nu s-au mobilizat cu noi. Acesta e raportul de forţe real şi eu nu văd ce am cîştigat dacă acum la Washington am convins lumea că mai mulţi români cred că e de vină Băsescu pentru abuzuri decît USL : vă spun, dintr-o lungă experienţă, că i-am convins doar că sîntem doar nişte suboameni care îşi spală rufele în public şi se acuză unii pe alţii. Ce credeţi că îşi spun cei care văd toate astea, marţea neagră, comisia Nana, înghesuiala la pîra de la ambasada americană (dar trecerea sub tăcere a legăturilor de afaceri ale diplomaţilor) ? Îşi spun : au cu toţii dreptate ! Toţi sînt hoţi, fără demnitate şi solidaritate naţională, asta e situaţia ! Cît ei se beştelesc, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene a declarat déjà că pot fi expulzaţi din ţările europene cei care nu au venituri suficiente şi nu îşi găsesc de muncă trei luni, deci eu nu mai am temei să iau partea la Frankfurt compatrioţilor care au necazuri la frontieră şi trebuie mai degrabă să mă pliez îndemnului ofiţerului de frontieră după ce mi-a văzut actele : Păi atunci trebuie să fiţi de partea noastră ! Adică de partea Europei împărţită în cine are şi cine nu are, în care ocupaţia principală a primei este să ţină acasă pe cea de a doua.
Nu am cum şi nu e sustenabil ca noi, persoane particulare, cîţiva analişti şi ziarişti generoşi din ziare liberale europene să ducem o bătălie pentru egalitate în Europa dacă sîntem sabotaţi pur şi simplu de ai noştri. Nu e aşa greu să vă purtaţi ca lumea. Cine e şef trebuie să controleze majoritatea de cîrdăşie, nu să dea legi ca descentralizarea picată prin vot unanim la Curtea Constituţională, contra căreia am scris aici în noiembrie pe fondul indiferenţei cvasigenerale. Cine vrea să se plîngă să publice transparent ce are de spus şi ce a trimis la Comisie sau la State Department, nu să aflăm din Wikileaks că s-a furişat pe uşa din dos la ambasade.Cine conduce statul nu poate să dea conferinţe de presă în care să spună că sîntem pe marginea prăpastiei externe, cînd a făcut tot ce a putut să ne aducă acolo, mai ales din interese electorale proprii. Televiziunile ambelor tabere sînt de îţi vine să verşi, marţi seara în România la televiziunile de partid era delirul cel mai penibil, de la unii care îi dădeau cu terenul lui Băsescu (dar după ce Parlamentul a vrut să scoată conflictul de interese pentru Preşedinte nu mai văd temeiul să îl anchetăm pe Băsescu) la alţii care citeau din Vocea Rusiei să convingă lumea că Ponta îi duce la Moscova, via China sau invers, totul fără nici cel mai mic simţ al ridicolului. S-a ajuns ca vedete de televiziune să se dea reciproc în judecată, ţigănia supremă ! Se pregăteşte iarăşi o situaţie în care Monica Macovei şi EBA pot fi pe aceaşi listă, şi aşa mai departe.
Demnitatea, dragi compatrioţi, costă scump, dar merită. Nu preţuieşti valoarea ei decît după ce nu o mai ai. Aş fi vrut, în concertul anti-românesc din Europa din acest ianuarie, să ne regăsim împreună şi felicitări celor care au organizat campania ‘Why don’t you come over’ ca răspuns la rasismul englezesc. Nu trăiesc în Anglia pentru că în 2006 cînd am primit o invitaţie la Oxford biroul de resurse umane mi-a trimis o fiţuică pe care scria că sînt responsabilă singură să îmi obţin permis de muncă, şi atunci am declinat. Şi înainte de 2004, nu am mers decît în ţările care mi-au oferit viză uşor şi elegant, nu lucrez ca atare decît în ţările care pricep că nu îmi fac nici o favoare mie, ca român, ca mă primesc. Oricum văd, trăgînd linia, că am adus Germaniei mult mai multe fonduri şi locuri de muncă decît cel oferit mie, şi mă bucur că nu am făcut Angliei acest serviciu. M-a supărat aşa de tare campania lor că mă pregăteam să scriu la Guardian că, după ce mi-am înghesuit într-o săptămînă toate obligaţiile englezeşti din iarna asta- două prelegeri la Oxford, şi un comitet doctoral la Cambridge, le găsiţi uşor pe Google dacă vreţi detalii- nu mai calc pe acolo pînă nu face dl. Cameron veun gest mai de Doamne-ajută. Vezi însă că e greu să adopţi atitudini din astea donchişoteşti cînd din România curg penibilităţile şi mai bine îmi ridic gulerul de la palton şi mă fac că nu vă cunosc pe nici unul şi nu avem nimic în comun.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
