Săptămâna trecută încercam să ajungem la subiectul: cum începem să cunoaştem Basarabia? De ce e nevoie să o cunoaştem? În primul rând pentru că avem pretenţia că o cunoaştem, iar realitatea ne arată că de fapt suntem foarte prost informaţi asupra istoriei şi realităţii sociale, economice şi politice a acestei regiuni. O regiune pe care tradiţional o considerăm „pământ românesc“ şi asupra căreia ar trebui să avem o strategie politică, economică, socială şi culturală.
Până în acest moment nu am dovedit, ca stat, că dispunem de o astfel de strategie. Pentru a produce astfel de strategii realiste şi coerente e nevoie ca cineva să producă cunoaştere, analiză şi reflecţie. România, ca stat, nu dispune de resurse umane suficient de organizate şi, mai ales, de instituţii care să producă o astfel de cunoaştere. Iar acest lucru spune multe despre noi ca stat.
O să încep cu o poveste. Acum câţiva ani am luat autostopul de la Iaşi spre Chişinău. Am avut noroc să dau peste un tânăr deosebit, poate ultimul ornitolog basarabean profesionist. Mergeam cu maşina de-a lungul Prutului care desparte cele două ţări şi discutam despre păsări. Omul, care ştie totul despre păsările din zonă, căci asta studiază, îmi spune la un moment dat o chestiune surprinzătoare pentru mine: „Tu ştii că avem în zona aceasta o situaţie foarte ciudată? La o distanţă de doar câţiva kilometri berzele îşi fac diferit cuiburile pe cele două maluri ale Prutului. Se aşază într-o altă ordine“.
De ce, cum se explică această evidentă anomalie? – întreb eu, nedumerit. Totul este legat, îmi explică el, de infrastructura diferită. Iată un secret şi un amănunt cu adevărat important: până şi berzele s-au prins că în anumite domenii importante lucrurile stau diferit pe cele două maluri. Pentru a simţi această diferenţă, mergeţi cu trenul: acolo totul e gândit şi construit astfel încât să simţiţi această diferenţă. Vă recomand. E cea mai bună lecţie pentru a înţelege diferenţele, ca mai apoi să ajungem şi la ceea ce ne uneşte. Până şi ecartamentul e diferit.
Zilele acestea, citeam cu atenţie un document deosebit de important din perioada României Mari: Memoriul unui grup de senatori şi deputaţi aleşi din Basarabia în Parlamentul României, printre care şi P. Halippa, I. Buzdugan, C. Stere, adresat Regelui, prin care se aduce la cunoştinţă situaţia jalnică a basarabenilor la 1924. Cei care au semnat sunt cei care au făcut Unirea şi nu pot fi învinuiţi de „trădare de neam“. Textul e scris la doar 6 ani de la Unire. Ce se vede bine din această scrisoare exemplară este incapacitatea statului român de a înţelege şi administra problemele locale. Ba chiar vedem cum anumite clişee înlocuiesc cunoaşterea şi încearcă să justifice sau să ascundă incapacitatea statului român. Şi la fel de bine vedem cum, din necunoaştere şi lipsă de expertiză pentru a implementa anumite politici, e folosit un calapod propriu, total inadecvat acestui spaţiu.
Să luăm un exemplu: „GUVERNUL MAJESTĂŢII VOASTRE caută să justifice regimul din Basarabia prin necesitatea de luptă împotriva bolşevismului, a banditismului etc… Dar aceasta constituie o grozavă confuziune dintre cauză şi efecte. Aşa-numitul bolşevism al Basarabiei, ca şi banditismul real care bântuie în unele regiuni sunt în cea mai mare parte produsul direct al regimului excepţional sub care trăieşte atâta amar de vreme această nenorocită provincie“.
Să mai luăm un exemplu: „Cu o populaţie rurală în majoritatea covârşitoare «moldovenească» şi cu o populaţie orăşenească în majoritate străină, dar care nu avea nici un motiv de simpatie pentru Rusia, după puţini ani de un regim omenos şi de administraţie corectă, desigur, nimeni în Basarabia nu şi-ar mai fi adus aminte de veacul de înstreinare, iar din afară nimeni nu ar fi putut nutri nădejdea de revindecare. Din nenorocire, SIRE, de 6 ani Basarabia este cârmuită într-un fel în care nu mai pot fi cârmuite astăzi nici «coloniile» negre din Africa“.
De ce aduc ca exemplu acest document? Ştiu, astfel de adevăruri aduc multe înjurături din partea „patrioţilor de serviciu“. Însă eu cred că e necesar să fim cinstiţi şi să evaluăm corect situaţia. În esenţă lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, chiar dacă în Basarabia lucrurile între timp s-au complicat şi mai mult, iar România nu mai dispune de instrumente care să aibă efecte atât de directe asupra acestui spaţiu. Basarabia e la locul ei, cam în aceeaşi situaţie, iar România acţionează cu aceleaşi incapacitate, lipsă de cunoaştere şi instrumente. România face aceleaşi greşeli tactice şi strategice, în mare parte, din necunoaştere şi lipsa de instituţii şi resurse umane specifice. Ce-i de făcut?
(Despre cum să înţelegem Basarabia am scris mai pe larg aici/ engleză)
