Guvernul britanic al prim-ministrului David Cameron a anunţat unele dintre cele mai draconice reduceri, pe care nici o altă ţară dezvoltată nu a încercat vreodată să le aplice. Este adevărat că ministrul britanic al Educaţiei a declarat recent că fondurile pentru universităţile engleze vor fi reduse cu până la 40%. Dar cel mai şocant aspect al mişcării este că departamentele de arte şi comunicare vor fi ţinta unor modificări mai drastice decât cele de ştiinţă şi inginerie, care se presupune că sunt mai bune pentru afaceri.
Războiul împotriva artelor şi a comunicării nu este o noutate, deşi este prima dată când lupta a migrat atât de direct spre Marea Britanie. Ronald Reagan a fost pionierul unui val de politică şi propagandă în America, în anii 1980, care a demonizat Fundaţia Naţională pentru Arte. De atunci, guvernele republicane din SUA au redus fondurile pentru balet, poezie în şcoli şi sculptură, în timp ce demagogi precum fostul primar al New York-ului Rudolph Giuliani au câştigat avantaje politice deoarece au atacat arte vizuale controversate.
Dar viziunea guvernului lui Cameron este mult mai sinistră decât vechea tactică a dreptei, care ţintea disciplinele ce puteau fi criticate ca decadente. Reducerile britanice dezvăluie o tendinţă a ţărilor dezvoltate – una ce a început în America – de a ţinti genurile de educaţie care conduc spre o societate civilă viguroasă şi o populaţie care este greu de suprimat.
În fostul bloc sovietic, tema interzisă a libertăţii era inclusă în operele poeţilor, dramaturgilor, caricaturiştilor şi romancierilor, lucrări care erau luate în vizor de poliţia secretă. Azi, aceşti autori sunt hărţuiţi, reduşi la tăcere şi torturaţi în locuri precum Iran, Siria, China şi Myanmar.
Evident, nici America şi nici Anglia nu au ajuns în acest punct. Dar atacul la adresa artelor şi ştiinţelor umaniste este un pas mare în direcţia dezvoltării unor cetăţeni pliabili, reduşi la tăcere. Într-adevăr, războiul împotriva artelor şi ştiinţelor umaniste din America a coincis cu apariţia unei populaţii din ce în ce mai ignorante şi pasive şi a unui guvern care serveşte plăcerile intereselor corporative.
Academicienii din arte şi studii umanistice sunt cunoscuţi pentru faptul că nu ştiu să apere valoarea muncii lor. Dar, în plus faţă de consolidarea societăţii civile şi a obiceiurilor de libertate, aceste discipline aduc şi alte beneficii. Cine are nevoie să citească cu atenţie, să caute probe şi să construiască o argumentare convingătoare – aptitudini pe care le oferă studiul poeziei, al romanelor, al istoriei şi filosofiei? Cine are nevoie să studieze limbile străine şi literatura comparată? Pentru Cameron, evident, răspunsul este: nici unul dintre cei importanţi.
Deci să ne imaginăm o Anglie a zilei de mâine ce include parlamentari care nu ştiu cine a condus primul război mondial sau ce a fost iluminismul; jurnalişti care nu pot să scrie convingător, avocaţi şi judecători care nu pot să îşi rezolve cazurile şi diplomaţi şi spioni care nu vorbesc limba sau nu înţeleg culturile ţărilor în care lucrează. Anglia va arăta mai mult ca America de acum.
Într-o clipă, Cameron (care a studiat filosofia, politica şi economia la Oxford şi care a participat anterior la acel bastion al educaţiei clasice, Eton) a renunţat la influenţa britanică globală. După ce şi-a pierdut imperiul, Marea Britanie se menţine în afara influenţei globale pur şi simplu din cauza puterii civilizaţiei sale şi a educaţiei pe care au absorbit-o oamenii ei de decizie.
Acest farmec este motivul pentru care studenţii străini din ţările în curs de dezvoltare din întreaga lume merg în Marea Britanie, adăugând milioane de lire sterline anual în cuferele universităţilor. Prin reducerea finanţării pentru instituţiile care au creat această civilizaţie, Cameron a garantat că Marea Britanie de mâine nu va fi o naţiune de politicieni de clasă mondială, scriitori şi inovatori culturali, ci una de tehnocraţi şubrezi crescuţi în faţa unui televizor nociv, cu o influenţă redusă dincolo de mica lor insulă.
Dacă ceea ce a fost redus nu va fi refăcut, Cameron şi moştenitorii săi ideologici vor crea o naţiune de cetăţeni calmi care, ca şi omologii lor din SUA, sunt mai potriviţi pentru o societate a cărei politică oficială este aliniată în mod direct cu interesele corporatiste. În timp ce economiile fiscale pot fi atractive pentru Cameron pe termen scurt, pentru populaţia britanică – şi pentru restul lumii, care beneficiază de vioiciunea, civilizaţia, tradiţia şi democraţia Angliei – costul este mult prea mare.
