Deocamdată, proiectul de exploatare prin cianurare a aurului de la Roşia Montană pare ieşit din actualitate.
Spun “pare” pentru că în România nu e imposibil ca, atunci când atenţia publicului va fi aţipită, să se mai schimbe câteva virgule, să se adauge un gard împrejmuitor iazului de decantare şi astfel să apară un nou proiect (şi ăsta a fost altul decât cel de anul trecut, nu?), care să primească avizul de mediu. Oricum, faptul că liderii coaliţiei de guvernământ au fost obligaţi să ţină cont de protestele din stradă este o victorie de necontestat a zecilor de mii de oameni care au renunţat la comodul rol de spectator al vieţii politice. Participanţii la proteste au ieşit din apatia care a dominat societatea civilă în ultimii ani şi au decis că în lipsa implicării nu poate fi vorba despre schimbare în bine.
Din punctul meu de vedere, este o victorie a democraţiei. Pentru că guvernanţii au primit un semnal clar că nu se mai poate guverna prin ignorarea cinică a celor guvernaţi. Cetăţenii au dreptul, şi trebuie, să fie ascultaţi tot timpul, nu doar cu ocazia scrutinelor electorale. Decizia de respingere a proiectului de lege a fost luată de către premier “cu sula-n coaste”, sub presiunea străzii – îl citez pe mai vârstnicul său coleg de partid. Într-o democraţie normală, poate n-ar trebui să se întâmple aşa. Probabil, rolul elitelor politice e să-şi asume proiecte şi decizii, uneori împotriva opiniei publice. Numai că, din păcate, liderii noştri politici nu prea au dovedit că sunt capabili să adopte proiecte coerente, darămite să le mai pună în aplicare! Cazul domnului Ponta, care, sfâşiat între Dr. Jekyll şi Mr. Hyde, promovează proiectul, dar ar vota împotriva lui, e grăitor.
Academicianul Răzvan Theodorescu se teme de o alunecare spre extremism: “Este un început periculos, foarte periculos, de mişcare antisistem. […] Esenţa democraţiei adevărate sunt partidele. Astea sunt cele care dau sens democraţiei. Actualele partide politice reprezintă poporul român. A nega sistemul de partide care sunt esenţa democraţiei este un lucru extrem de periculos. Trebuie să fim extrem de atenţi cu aceste acţiuni”. Teoria ar fi corectă, numai că domnul academician ar trebui să argumenteze în ce fel reprezintă actualele partide politice poporul român. Dacă ar fi aşa, de ce s-ar abţine de la vot mai mult de jumătate din electorat? Mă tem că, mai degrabă, partidele din România reprezintă nişte găşti cu interese clientelare – aşa se şi explică de ce e greu să găseşti un parlamentar care nu s-a plimbat măcar prin două partide (başca PCR). În acesta condiţii, în lipsa unui autentic sistem de partide, cetăţenii trebuie să intervină direct pentru a impune corecţiile necesare. În cazul refuzului dialogului, venit din partea guvernanţilor, cetăţeanul nu prea are alte mijloace de exprimare decât manifestaţiile de stradă, mai mult sau mai puţin disciplinate.
Deocamdată, manifestanţii au rămas în Piaţă. În primul rând, ei vor să se asigure că proiectul RMGC e mort şi îngropat definitiv – căci în Parlamentul României s-a întâmplat adesea să se voteze “din greşeală”. Nucleul dur al ecologiştilor doreşte continuarea manifestaţiilor până la adoptarea unor legi de interzicere a exploatării minereurilor prin cianurare şi a gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Aici, eu mă despart de prietenii din Piaţă. Aş prefera ca Parlamentul să abiliteze câte o comisie de experţi în domeniu (experţi pe bune, eventual din marile centre de cercetare ale lumii) care să prezinte un raport obiectiv asupra riscurilor pe care le presupun tehnologiile respective şi recomandări privind restricţiile ce trebuie impuse. După dezbaterea publică, constând într-un dialog aplicat între experţi şi activiştii de mediu, Parlamentul ar trebui să decidă, de data asta în cunoştinţă de cauză, asupra soluţiilor de adoptat.
De fapt, ce s-a întâmplat cu proiectul Roşia Montană (şi s-ar putea repeta în cazul începerii exploatării gazelor de şist) este doar efectul absenţei unei democraţii reale, eficiente. Pentru evitarea repetării unor situa-ţii similare (la urma urmei, în ianuarie 2012 cam tot asta a fost cauza declanşării protestelor) este nevoie de o reformă profundă a sistemului politic din România. Poate, ar trebui început cu regândirea legii de organizare a partidelor. În forma actuală, finanţarea acestora este total netransparentă, ceea ce le face suspecte de manipulare din partea unor grupuri netransparente; aceeaşi lege conţine cele mai draconice condiţii de înfiinţare a unui partid din Europa, ceea ce înseamnă practic imposibilitatea apariţiei unor actori noi, în afara celor ce beneficiază de o puternică susţinere financiară sau administrativă (lista hibelor ar putea continua).
Este evident că nici legea de organizare a partidelor, nici legile electorale nu vor fi modificate semnificativ şi în sens pozitiv de actualele partide, care sunt beneficiarele viciilor acestor legi. Schimbarea, care ar putea aduce un climat politic cu adevărat democratic, va trebui, din nou, impusă din stradă.
Mircea Kivu este sociolog
