Aud tot mai des voci prapastioase: criza cotropeste totul, va dura ani si ani, din vara incolo va atinge si la noi apogeul, vom ramane pe drumuri, ne vom perpeli, va fi crima si pedeapsa. In aceste conditii nu pot decat sa repet, inca o data: criza, cata este, o traiesc romanii din mosi-stramosi. Starea de criza ne-a generat ca popor, ea ne-a asigurat un anume profil – de supravietuitori, nu de invingatori –, tot crizele au prilejuit consemnari ale prezentei romanilor prin cronici si hrisoave straine si, daca ma gandesc bine, de la o criza la alta ne-am perpetuat, crescand, agregand un stat propriu, pastrandu-l, cum s-a putut, dupa imputinarea lui, fiind mereu noi insine, nici mai buni, nici mai nebuni decat altii…
Cand a fost Romania mai stabila si prospera – in vremea longevivului rege Carol I –, atunci a avut parte de doua rascoale taranesti (la 1888 si, respectiv, in 1907), ceea ce inseamna ca prosperitatea era sus, iar saracia, disperarea si criza forfoteau din plin… jos. si nu departe de asta a fost si Romania Mare, cea interbelica, in care "prim agricultor" era Carol al II-lea, iar ceilalti colegi ai lui, agricultorii din, sa zicem, Poiana lui Iocan, isi trageau zilele de astazi pe maine, identificand criza cu insasi durata vietii lor.
Este o metafora? Daca ar fi o metafora, de ce ar socoti amaratii nesiguri pe ziua de maine ca in vremea lui Ceausescu a fost mai bine? Insusi faptul ca gandesc astfel, privind nostalgic la epoca salarizarii lor sigure, neconditionate si neamenintate, de… 800 de lei, masoara adancimea crizei de atunci si de azi. Daca n-ar fi trait si pe vremuri tarandu-si, dupa puteri, zilele, nu 800 le-ar fi fost salariul, ci macar cu un pic mai aproape de solda de 6.500 lei a generalului de Securitate – astazi in rezerva si beneficiar al restaurarii onorabilitatii depline de catre justitia noastra revolutionara – Nicolae Plesita. si n-ar fi iluminati la gandul zilelor aureolate din vremea dictaturii daca azi ar duce-o mai bine decat atunci. Numai ca nu o duc. Asta e.
Daca prin alte parti astazi e criza si se inregistreaza vertijuri, caderi spectaculare de averi, surpari de mari institutii si tabieturi, este cel mai bun semn ca acolo modificarile dramatice de felul asta sunt manifestari intermitente, relativ rare, contrastand cu restul perioadelor, cele de acalmie. La noi insa, daca nu vine dracu’, apare degraba tac-su. si el nu iese in calea boierilor – o stim de la Creanga –, ci a amaratilor hatri care n-au dupa ce bea apa, d’alde Danila Prepeleac.
Cerand scuze pentru prelungirea pana aici a acestor consideratii care sunt de notorietate si la indemana oricui gandeste pe cont propriu, privind in urma la propria-i experienta si la ce stie de la ai lui ai batrani, trec totusi si la cateva argumente conjuncturale, dar recente. Deunazi presa romaneasca titra ca raspunsul la criza a vreo 50 de tari ar fi reducerea impozitelor si scutirile temporare de taxe. Este limpede de ce, un guvern care nu vrea sa si ingroape cetatenii, relaxeaza surubul fiscal si ii incurajeaza si pe acestia sa respire.
Este elementar, fiindca, daca ii omoara astazi, maine, cand criza se va atenua un pic si ei se vor intrema, cabinetul nu-i va mai putea stoarce de banuti. La noi insa, Cabinetul da tarcoale cotei de impozitare de 16% aidoma uliilor. O scalda ca nu va umbla la ea, ci la baza de impozitare sau promite ca vor face si vor drege doar pe ici, pe colo… Un lucru este sigur: nu vor sa o lase cum era, in ruptul capului. Ba, ca sa fie siguri, in loc sa puna osul si sa recalculeze realist ce avem si ce putem spera, ei prefera sa fuga cu mana intinsa la FMI. Banii respectivi, pe care ii vom plati tot noi, cei multi, au deja destinatiile asigurate; dar nu neaparat catre lumea mica si inghesuita de la baza piramidei sociale. Din pacate.
Cum s-ar zice: 50 de tari gresesc, iar ai nostri au dreptate. Mai sa fie! si-atunci iti amintesti ca e an cu dichis, ca se lasa iar cu alegeri, ca iar te umplu portocaliii si rosiii cu pixuri inscriptionate, varate cu de-a sila in buzunar, pe strada, sau cu zambareti fotografiati sub sloganuri, ranjindu-si toti dintii, prin cutiutele postale. Ehehei! Cata criza este la noi, de la desteapta si inventiva noastra politica ni se trage. astia aduc, vorba regelui Ubu, "calul phinanciar" si practica "torsiunea nartitei" ca sa-ti extraga polul galbejit din turul nadragilor, fratioare…
Inca un argument, in aceeasi logica si conform aceleiasi ordini: avem, doamnelor si domnilor, de vreo luna incoace, conflict diplomatic cu Ucraina – pe motive de spionaj –, iar de cateva ore sau zeci de ore ne-am procurat o incordare diplomatica si cu ungurii. Puterea reunita de azi il seaca pe Vadim si de ultimele argumente, reluand in folos propriu, spre manipulare, diversionismele etnice. De la varf insa. Frumos va sta, patrioti! Eu propun asa, ca sa v-o iau inainte: sa marim impozitele cu vreo 30-35%, ca uite, e nevoie din plin de inca vreo zece servicii secrete, de trupe de mercenari la granitele mentionate si de noi dotari, in caz de invazie. E nevoie si de doua-trei case ale poporului de rezerva, spre a adaposti sosiile viitorilor politicieni la putere daca da peste noi inamicul.
Criza e la mansarda, asa ca zau nu stiu ce e de facut.
