Atentatele teroriste, valul de refugiați din calea războaielor care mistuie lumea, dar și bătăliile cu orice tip de discriminare în lumea modernă sunt teme publice puternice.
O publicație online – În linie dreaptă –, a „conservatorilor români“ (ghilimelele nu au nicio urmă de maliție, așa se subintitulează website-ul), reia un text din 2009 al domnului H.R. Patapievici care, pe scurt, constată lipsa de pe agenda presei a persecuțiilor la care sunt supuși creștinii și prezența imediată și în forță a oricărui subiect care pune creștinismul într-o lumină proastă.
Un punct-cheie al articolului îl constituie pro-blema recunoașterii originii creștine a Europei de azi. Oficialii europeni au refuzat să introducă în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în Tratatul constituțional european orice mențiune legată de creștinism. Articolul domnului Patapievici este mai lung și cu referiri cărturărești importante, așa cum ne-a obișnuit, dar esența pe care am des-prins-o este aceea a unei constante lipse de reacție procreștine în fața propagandei necreștine sau anticreștine. De parcă ne-ar fi jenă de condiția noastră.
Pe de altă parte, un alt publicist, domnul Andrei Cornea, scria la sfârșitul lunii trecute, în Revista 22, un text care începe cu o întrebare: „Bisericile au libertatea să nu sancționeze prin serviciu religios o căsătorie homosexuală. Dar de unde dreptul de a impune statului secular principiile lor?“. Domnul Cornea (se) întreabă cum de Curtea Constituțională a admis inițiativa cetățenească de redefinire a familiei în Constituție de la „căsătoria dintre soți“ la „căsătoria dintre un bărbat și o femeie“. Practic, dacă propunerea va trece de Parlament și se va ajunge la referendum, uniunile homosexuale nu vor putea dobândi caracter legal, nu vor putea fi definite juridic ca familii, nu vor putea nici împărți (legal) bunurile dobândite împreună în caz de divorț și nici nu vor putea înfia copii. Pericolul pe care îl sesizează domnul Cornea este cel al unui abuz împotriva realității – cuplurile homosexuale există, au dreptul să… aibă drepturi.
Ambele texte pun pro-blema reprezentării Bisericii în definirea statului laic. Aparent, o contradicție în termeni provenită din obișnuința lumii moderne de a separa apele și de a considera că egalitatea în drepturi bate diferențele dintre oameni. O reprezentare care, din perspectiva comunicării, face mai puternică ofensiva celor puțini și slăbește până la lipsă de reacție exprimarea celor mulți. Cei puțini au voci mai puternice care trebuie să se facă au-zite, trebuie să convingă. Cei mulți au tendința de a lua lucrurile așa cum sunt. De parcă, fiind mulți, ar trebui să tacă sau să vorbească în șoaptă în fața unor cereri cel puțin spectaculoase. Sigur, acțiunea cetățenească de modificare a Constituției, care a strâns peste trei mi-lioane de semnături, mă contrazice, dar vorbim despre o excepție. Este adevărat, de mari dimensiuni, dar o excepție. Mass-media, incluzând aici și blogurile, sunt pline de atacuri adesea furibunde asupra Bisericii Ortodoxe Române pe toate palierele – de la serviciile religioase plătite fără chitanță până la “vrem spitale, nu catedrale“. Nu se refereau la Notre-Dame, nici la Westminster, sunt doar atacuri în “trend“.
La 6 august am prăznuit Schimbarea la Față a Domnului. Evangheliștii vorbesc despre minunea petrecută pe Muntele Tabor, unde Iisus Hristos își descoperă dumnezeirea asumându-și natura umană. Omenesc și dumnezeiesc totodată. Sau, ca să rămânem în zona articolelor citate, realul și religiosul care, relevate de Iisus, definesc ființa umană. Alb-negru, păcat-iertare, necredință-credință…
Publicațiile ortodoxe (iată că există un “răspuns“ al Bisericii la asaltul “lumii laice“ – cotidianul Lumina sau publicația online CreștinOrtodox.ro) ne-au reamintit cu ocazia acestei sărbători faptul că în icoana Schimbării la Față de pe Tabor sunt înfățișați și Moise, și Ilie, pentru a arăta că poți ajunge la îndumnezeire pe mai multe căi – Moise a fost căsătorit, Ilie, nu.
Din perspectiva comunicării, putem spune că nimeni nu tace. Dar vocile nu se intersectează, spațiul public parcă nu vrea să facă loc dialogului echilibrat. Statul laic european nu este un adversar al creștinătății, ci un rezultat al rafinării societății creștine. Faptul că la București, în vecinătatea clădirii Parlamentului, se înalță Catedrala Mântuirii Neamului face parte din firescul acestei realități. Iar faptul că edificiul ortodox va fi mai înalt decât clădirea laică nu este decât o dovadă simbolică a definiției ființei umane. Doamne-ajută!