In weekendul trecut, zeci de mii de romani s-au inghesuit in curtile spitalelor pentru a se vaccina impotriva gripei ucigase. Puteau sa o faca in urma cu o luna, dar nu au facut-o. Care sunt consecintele? Daca s-ar fi vaccinat in urma cu o luna, este probabil ca din cele peste 6.000 cazuri de bolnavi inregistrate pana astazi, macar 100 ar fi putut fi evitate. Acesti 100 de bolnavi au transmis, probabil, virusul catre alti 4 oameni fiecare; acestia l-au transmis mai departe altor 4 si asa mai departe. Din cauza acestei intarzieri, inregistram mii de imbolnaviri care ar fi putut fi evitate; si cateva decese in plus. Asta, numai pentru ca oamenii nu au fost mai receptivi la sfaturile primite din partea autoritatilor.
Sunt romanii prin definitie incapatanati si nereceptivi? Nu mai mult decat altii. Sa ne amintim ca primul deces s-a produs in Romania abia la sfarsitul lunii noiembrie. In general, la primele cazuri am fost linistiti, spunandu-ni-se ca erau oameni care sufereau de alte afectiuni agravante. Oamenii au devenit cu adevarat speriati abia atunci cand decesele au inceput sa se numere cu zecile si imbolnavirile – cu miile. si, mai ales, atunci cand statistica s-a intruchipat in persoana unui actor cunoscut, pe care ne obisnuiseram sa-l vedem la televizor, aparent sanatos si plin de vigoare.
Acest mod de reactie din partea publicului nu ar fi trebuit sa-i surprinda pe cei avizati. Aveam deja precedentul esecului campaniei de vaccinare impotriva cancerului uterin, de acum doi ani, cand parintii fusesera mult mai receptivi la zvonistica decat la informatiile oficiale. A existat si un sondaj, realizat de Future Marketing la sfarsitul lunii octombrie, din care s-a aflat ca 57% din adultii de pana la 50 de ani nu doreau sa se lase vaccinati (daca 57% declara asta, este de asteptat ca procentajul real al reticentilor sa fie substantial mai mare). In plus, de cand comunicarea de masa, "o mie de vorbe nu fac cat o imagine". Asadar, Ministerul Sanatatii avea toate datele pentru a sti ca nu este suficient sa asigure material dozele de vaccin, ci ca sunt necesare serioase eforturi de persuasiune.
A comunica eficient nu e totuna cu a pune informatiile la dispozitia publicului. Cateva talkshow-uri redundante si cartoanele inserate in calupurile publicitare, pe care scrie sa te prezinti la medic, nu determina masele la actiune. Ar fi fost necesar un studiu sociologic care sa identifice exact temerile publicului, argumentele la care este sensibil acesta, grupurile sociale cele mai reticente, canalele de comunicare la care sunt acestea receptive, purtatorii de mesaj cei mai potriviti. Cu asemenea informatii, o agentie de PR profesionista (slava Domnului, avem destule) ar fi putut desfasura o campanie de comunicare coerenta. S-ar fi evitat astfel balbaielile autoritatilor (vezi episodul din octombrie, soldat cu demisia, ulterior retrasa, a celui mai credibil specialist in domeniu – doctorul Streinu-Cercel), proliferarea unor zvonuri conspirationiste si, mai ales, s-ar fi obtinut "sperierea" populatiei, altminteri tributara mentalitatii "nu m-o lovi tocmai pe mine".
Timp ar fi fost berechet, caci specialistii anticipau de la sfarsitul anului 2008 evolutia pandemiei. Sigur, ar fi costat ceva bani (nu chiar cat campania fara rezultate de promovare a turismului romanesc), dar, desigur, nu mai multi decat cei cheltuiti ulterior pentru vindecarea imbolnavirilor evitabile.
In ultimul deceniu, ideea de comunicare publica a devenit "cool". Fiecare institutie de stat mai acatarii (desigur, si Ministerul Sanatatii) are in organigrama un departament de relatii publice, fiecare circa de politie si policlinica – un purtator de cuvant. Rolul acestora se rezuma cel mai adesea la coafarea unor realitati incomode, la luarea neplacerilor iscate de insistentele presei de pe capul sefilor. Numai ca, in situatiile critice de genul celei in discutie, ele se dovedesc total lipsite de initiativa. Asta, à propos de eficientizarea aparatului de stat.