Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi seară Guvernului să rezolve problema câinilor vagabonzi printr-o Ordonanţă de Urgenţă care să ofere un cadrul legal limpede pentru eutanasiere şi adopţie.
În mod normal, premierul ar trebui să fie ultimul deranjat de îndemnul şefului statului, iar asta din două motive: 1. în 2013, ţara a fost condusă mai mult prin ordonanţe de urgenţă, Victor Ponta emiţând, în medie, câte una la fiecare trei zile; 2. Având în vedere legislaţia actuală, rolul Curţii Constituţionale şi rolul Avocatului Poporului, Ordonanţa de Urgenţă s-ar putea dovedi cea mai redutabilă armă în lupta cu acest fenomen. Vom vedea mai jos de ce.
Vă mai amintiţi de vara efervescentă a lui 2012? Ei bine, printre cele multe care s-au întâmplat la vremea respectivă, unul dintre cele mai interesante episoade a fost lupta fără perdea pentru subordonarea totală a unei instituţii vitale – Avocatul Poporului.
În teorie şi conform legii, acest organism al statului de drept nu reprezintă nici interesele Guvernului, nici pe cele ale Preşedinţiei, nici pe ale Parlamentului.
Avocatul Poporului există pentru a servi interesele cetăţeanului, atunci când ele sunt puse între paranteze de către instituţii publice conduse discreţionar sau pur şi simplu după algoritmul incompetenţei.
Este, deci, vital ca Avocatul Poporului să rămână în coconul său, nealterat şi nealiniat politic, indiferent de procentele pe care le atinge majoritatea parlamentară.
Iar când se întâmplă ca partidul sau partidele care formează această majoritate să aibă aproape 70% (cum este cazul, iată, sub regimul USL), independenţa Avocatului Poporului în raport cu Puterea rezultată din ecuaţia electorală devine cu atât mai preţioasă.
Unul dintre exemplele clasice pe care şi teoreticienii, şi practicienii le dau când vine vorba de rolul fundamental al acestei instituţii este acela că doar Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă emise de Guvern.
În România de azi, în care metabolismul politic este distorsionat de combinaţia „Executiv cu un Parlament hiperpotent în spate – Opoziţie fragmentată – societate civilă greu de urnit”, valoarea adăugată pe care o poate aduce un Avocat al Poporului rupt de realitatea culiselor politice ar trebui să fie mai mult decât clară.
Din păcate nu este şi, tot din păcate, activitatea acestei instituţii este grav viciată de aservirea sa intereselor puterii.
Practic, după revocarea, anul trecut, a lui Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului a ajuns ultima piedică de care mai trebuie să se îngrijească echipa condusă de Victor Ponta, iar numirea unui nou Avocat, în persoana lui Crişu Anastasiu, a pus definitiv capac temerilor USL că Executivul ar putea întâmpina probleme la Curtea Constituţională.
Ce a rezultat? “Guvernul Ponta a emis, de la începutul anului, 80 de ordonanţe de urgenţă, cu toate că are o majoritate de 70% în Parlament. Motivul: ordonanţele de urgenţă pot fi contestate la Curtea Constituţională (CCR) doar de Avocatul Poporului, care a recurs la acest drept, o singură dată, dar şi atunci la cererea premierului”.
Această fotografie a guvernării prin OUG, surprinsă de colegul Romulus Georgescu la jumătatea lunii iulie, nu lasă loc de echivoc (detalii în textul Cum ocoleşte Victor Ponta Curtea Constituţională).
Deşi nu face parte din Executiv, Avocatul Poporului, prin persoana lui Crişu Anastasiu, este cu siguranaţă mai ascultător decât mulţi dintre miniştri lui Victor Ponta şi mai eficient, prin tăcerea sa, decât o armată de parlamentari care se schimonosesc încercând atât de des să păcălească bariera constituţională.
Am făcut acest tur de orizont asupra (in)activităţii Avocatului Poporului dintr-un motiv foarte simplu: pentru a demonstra ce armă redutabilă ar fi, de fapt, această instituţie condusă de domnul Crişu Anastasiu, în lupta cu maidanezii.
Pentru a vă arăta că premierul poate face ordine în rândul haitelor de câini care ucid, mutilează şi ne umilesc.
Da, premierul le poate pune la dispoziţie primarilor această unealtă printr-o simplă semnătură pe o Ordonanţă de Urgenţă.
Dacă legea privind soarta maidanezilor s-a împiedicat de Curtea Constituţională, o Ordonanţă dată de Victor Ponta va avea cu siguranţă o soartă mai bună.
Activitatea de până acum a Avocatului Poporului prezintă destule garanţii în acest sens, domnul Crişu Anastasiu dovedindu-se suficient de flexibil pentru a nu contesta la Curtea Constituţională un asemenea act normativ.
Ar beneficia, astfel, şi societatea românească de pe urma lipsei de reacţie a acestui Avocat al Poporului în faţa ordonanţelor emise de Guvern.
Domnul Crişu Ansastasiu ne este dator, nu credeţi?
Şi, vorba aia, nu i s-ar cere să facă nimic altceva decât ceea ce a făcut deja: să tacă, să închidă ochii sau chiar să plece într-o scurtă vacanţă.
Haideţi, domnule premier, faceţi asta, că aveţi şi cum, şi cu cine!
Să nu uităm că România asta incredibilă în care trăim nu este doar ţara Mioriţei, doinei, muntelui şi mării, nici numai leagănul dacilor şi nici doar cuptorul folclorului autentic.
Este, în acelaşi timp, şi ţara în care primari, politicieni, guverne şi cetăţeni sunt incapabili să rezolve o problemă care a ajuns de viaţă şi de moarte: curăţarea străzilor de animale vagaboande. Asta, în condiţiile în care multe state ale lumii se confruntă cu probleme infinit mai grave şi mai delicate – de la ameninţarea foametei, lipsa apei şi eradicarea unor boli, până la alfabetizarea a sute de milioane de oameni, terorism, corupţie endemică, războaie civile şi trafic de droguri.
Or, ce ar mai fi de spus când tu, ţară membră UE şi NATO, dai din umeri în faţa propriilor cetăţeni şi a familiilor de turişti străini, care în loc de amintiri cu România pleacă de aici tocaţi de colţii maidanezilor?
Ce ar mai fi de spus atunci când ţie, cetăţean plătitor de taxe şi impozite, ţi se serveşte ideea că, oricât s-ar încerca, în România nu ai cum să scapi de vagabondul de Grivei?
Doi oameni pot întrerupe rapid acest şir de întrebări retorice: Victor Ponta şi Crişu Anastasiu.
Primul, prin faptul de a avea o reacţie. Celălalt, prin faptul de a nu avea niciuna.
Spor la treabă!
