Ochii copilului meu abia născut se umpleau, regulat, de niște secreții ciudate. Am întrebat care sunt cei mai buni medici oftalmologi din Constanța și am ajuns la cabinetul privat al unuia dintre ei. Aleg aproape întotdeauna cabinetul privat, în dauna unui consult în ambulatoriul de stat, din două motive: programarea se face mult mai rapid și – mi se pare – doctorul este mai atent. Ne-a primit domnul doctor, l-a consultat pe copil și i-a prescris un antibiotic destul de puternic. Îi puneam picături de trei ori pe zi, direct în ochi, împotriva voinței lui. După o lună de tratament, niciun rezultat. Altă programare, alți bani, altă abordare din partea medicului. „Poate ar trebui să facem o analiză a secreției, să vedem cu ce avem de-a face“, ne-a spus. Eu nu sunt medic, dar de atunci nu am mai călcat pragul acelui oftalmolog, pentru că bunul simț spune că o analiză a secreției trebuie făcută înainte de a inunda irisul unui copil de șase luni cu antibiotic.
Analizele au arătat că nu era vorba despre nimic viral sau bacterian; antibioticul a fost administrat degeaba. Noul medic ne-a spus că este vorba despre canale lacrimale înfundate, o chestiune destul de comună și nu foarte periculoasă, dar care trebuia rezolvată printr-o mini-intervenție chirurgicală. Pe scurt, canalele acestea sunt desfundate cu niște ace subțiri. Deși nu este complicată, cu greu găseai un doctor care să facă această intervenție în Constanța. Când, în fine, am găsit pe cineva, ne-a explicat care este procedura. „Mai aduceți două persoane; doi îl țin de mâini, doi de picioare, iar dumneavoastră, tatăl, că aveți mai mult sânge rece, de cap. Eu îi pun acele“, ne-a spus. Mi s-au înmuiat genunchii pe loc, nu știu de ce a crezut că am sânge rece. „Și dacă se mișcă, dacă nu îi pot ține capul bine, ce se întâmplă?“, am întrebat. „O să reușiți, sunt sigură. Ne ajută și asistenta“, mi-a răspuns. Operația ar fi avut loc în cabinetul unde dădea și consultații, la parterul unui bloc.
Am fugit și de acolo cât am văzut cu ochii. Am ajuns, la recomandarea unui medic din Constanța, la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București. A fost anesteziat și operat, nu a durat mai mult de 10 minute. Eu, ca părinte, nu am avut voie să intru în sala de operație.
Este numai o întâmplare din miile care pot fi spuse. Pe vremea când se întâmplau toate acestea, în Constanța circula o vorbă: cel mai bun medic este trenul spre București. Acum, după 10 ani, nimic nu s-a schimbat. Poate o singură nuanță: trenul a fost înlocuit de mașină, după ce Autostrada Soarelui s-a finalizat și drumul dintre Constanța și București, cu mașina, se face în două ore.
Așa ni s-a întâmplat recent, când probleme medicale ne-au făcut să ajungem la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr. D. Hociotă“. Doctorul specialist din Constanța ne-a trimis direct acolo, nici nu s-a pus problema ca o intervenție chirurgicală să se facă aici. Vorbim despre un spital înființat în 1972, mă așteptam să găsesc aceleași condiții și aceleași metehne ca în Constanța. Când spun condiții, mă refer la saloanele în care colcăie gândaci, la băi care arată ca după război, la o lipsă acută de medicamente și la plicuri pline cu bani pe care ar trebui să le îndes în buzunarele adânci și hulpave ale personalului din spital. Și nu, când spun gândaci, nu exagerez, spitalul din Constanța este celebru pentru că, în timpul unei conferințe de presă tocmai pe această temă (când managerul nega imagini filmate de niște bolnavi, în care gândacii își făceau de cap), un gândac se plimba, nepăsător că este filmat, pe masa pe care erau amplasate microfoanele. Explicația managerului a fost halucinantă: gândacul a fost adus de ziariști. Acesta – managerul, nu gândacul – este condamnat în primă instanță la 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de spălare de bani și a cinci infracțiuni de luare de mită.
Nu știu cum este în alte spitale din București, nu îmi doresc să le vizitez, dar la „Hociotă“ am întâlnit o curățenie exemplară, medici de un profesionalism desăvârșit, care salvează în fiecare zi vieți. Am întâlnit o tânără din România care muncește în Irlanda ca asistentă și care a venit să se opereze aici, în țară, unde își plătește asigurările de sănătate, pentru că în Irlanda i s-a spus că trebuie să aștepte șase luni numai pentru a fi consultată de un ORL-ist. În acest timp, exista riscul real să moară. O operație extrem de complicată, dar reușită. Spre mirarea mea, nu ni s-a cerut niciun leu pentru medicamente, așa cum eram obișnuit din Constanța. Mai mult decât atât, am văzut personal amabil, de la doctori la asistente și brancardieri, care aveau o vorbă bună și chiar, minune!, îți zâmbeau. Tot spre mirarea mea, nimeni, absolut nimeni nu a cerut sau nu a lăsat măcar să se înțeleagă că ar primi vreun leu de la pacienți. Pacienți veniți acolo și pentru simple deviații de sept, și pentru chirurgie oncologică (trei etaje destinate). Vă mărturisesc, am întâlnit acolo pacienți care, după operații, în semn de mulțumire, ar fi vrut să le ofere ceva medicilor. Nu au reușit. Am revăzut apoi în minte zecile de știri cu cazuri de șpăgi din Constanța, medicii reținuți de DNA, afirmațiile ministrului Sănătății, care se declara „șocat de starea jalnică“ a Spitalului Județean Constanța, cazul managerului condamnat la o pedeapsă-record, și mi s-a părut că Bucureștiul se află nu la 200 de kilometri de Constanța, ci într-o țară străină.
N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Există în Constanța doctori extraordinari, profesioniști desăvârșiți, pe mâna cărora m-aș lăsa (și mă las) oricând. Când vine însă vorba despre spitalul de stat, condus politic de Consiliul Județean al lui Nicușor Constantinescu și al echipei sale, lucrurile se schimbă. Mulți medici de valoare au plecat de acolo, fie de bunăvoie, fie după ce li s-a dat un șut în spate și au ales să lucreze în privat. Cei care au rămas și sunt de bună-credință se luptă cu neajunsurile. Spitalul are acum câteva secții renovate modern, dar și unele care arată ca la înființare, acum circa 50 de ani.
Constanța nu are spital de pediatrie, nu are o maternitate de stat, nu are un institut de oncologie, nu mai are, de fapt, nici măcar un centru de radioterapie. În orașul în care se construiesc zeci de biserici, în parcuri, pe trotuare, legal și ilegal, statul nu mai investește în spitale. Potrivit raportului anual publicat de INSSE, în 2013, în Cluj existau 31 de spitale (dintre care 19 de stat), în Iași – 30 (18 de stat), iar în Constanța – numai 19 (12 de stat). Tulcea are doar trei spitale. Clujul are, în total, 6.772 de locuri în spitale, Iașiul are 7.242, în timp ce Constanța are 4.132 de locuri, Tulcea – 830, Brăila – 1.836, Galați – 2.967. Cu toate acestea, Constanța nu este pe lista orașelor unde se vor construi spitale regionale.
Medici ajunși la capătul puterii de înțelegere și al răbdării mai dezvăluie problemele din sistem, ziariștii le punctează, politicienii își aduc aminte de ele numai în campaniile electorale. Un singur lucru rămâne constant: cel mai bun medic este trenul spre București.
