Vara 2007 va ramane drept vara in care Rusia era cat pe-aci sa-si recastige statutul de superputere. Mai intai, s-au retras din Tratatul privind Fortele Conventionale cu consecinta ca toate angajamentele luate de Moscova privind retragerea trupelor din Moldova si Georgia sunt, de acum, nule. Au urmat amenintari cu fixarea rachetelor nucleare pe capitalele europene, presiuni asupra Pragai si Varsoviei si din nou amenintari cu instalarea rachetelor in coasta Europei, in enclava Kaliningrad, cunoscuta in vremuri mai bune ca Prusia Orientala. Toate in legatura cu scutul antiracheta pe care americanii doresc sa il instaleze in Cehia si Polonia.
Dupa aceea, amiralii rusi si-au adus aminte cat de mult isi doresc sa revina in Mediterana si Kremlinul a evocat posibilitatea prezentei navale permanente in Mediterana. "Permanent" inseamna ca au nevoie de un loc in care sa acosteze. Singura baza navala rusa la Mediterana este in Siria si, pe moment, este parasita. Ceea ce nu inseamna ca, in viitor, Rusia nu ar putea reveni militar in Orientul Mijlociu pentru a complica si mai mult situatia din regiune.
Spre sfarsitul lunii iulie, o expeditie politico-stiintifica mult laudata de Putin a infipt un steag pe fundul Oceanului Arctic, revendicand Polul Nord pentru Maica Rusie, asa cum revendicau pionierii americani terenurile din Far Far West.
In august au aparut lucrurile serioase. Mai intai summitul de la Biskek al Organizatiei pentru Cooperare de la Shanghai, urmat de exercitii militare comune ruso-chineze in Urali. Ambele au fost folosite pentru a transmite un mesaj puternic Occidentului ca la rasarit se ridica o noua alianta politico-militara, cu alte valori si cu alte interese. Fata de alianta democratiilor care este NATO, o alianta a nondemocratiilor. si nici n-am apucat bine sa intelegem ce-i cu aceasta noua alianta, ca Putin a si anuntat reluarea pe baze permanente a zborurilor bombardierelor strategice cu armament nuclear la bord.
Rusii vor spune ca nu au facut decat sa reactioneze. La scutul americanilor, la revolutiile colorate din zona lor de influenta, la extinderea NATO spre est, la instalarea bazelor americane in Romania si Bulgaria, la razboiul din Irak etc. Acesta ar fi mesajul transmis de Kremlin omenirii: "Rusia nu mai sta impasibila in fata agresiunilor Occidentului, Rusia reactioneaza!".
Sa ne temem? Deocamdata, nu este cazul. Rusia este inca o tara din lumea a treia, daca dam la o parte opulenta afisata de oligarhi. Infrastructura este invechita si sta sa se prabuseasca. In pofida arsenalului nuclear impresionant, armata este prost inzestrata si nu din cale-afara de profesionista, avand in vedere ca se bazeaza pe recruti. Rusia nu mai este statul esuat din anii ’90, dar tot nu este capabila in acest moment sa sustina un conflict sau o noua cursa a inarmarilor. Ceea ce nu inseamna ca nu o va putea face in viitor, dupa terminarea actualelor proiecte de infrastructura care ii vor permite sa-si valorifice la maximum rezervele de hidrocarburi.
Ceea ce pare mai ingrijorator este experimentul social care are loc in Rusia. Mentalitatea de stare de asediu care ii domina pe "securistii" de oriunde si din toate timpurile a creat, la Moscova, ideologia "democratiei suverane", unde "democratie" inseamna ca poporul alege liderii desemnati de elita kaghebista, iar "suverana" inseamna ca nimeni nu are dreptul sa se amestece. O asemenea ideologie va crea un stat autoritar in care, mai devreme sau mai tarziu, vor aparea tensiuni interne. si, o data cu ele, si amenintarile.
