În România, putem vorbi prima dată despre controlul constituţionalităţii legilor în 1912, când Curtea de Casaţie şi Justiţie a menținut hotărârea dată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov în „Procesul tramvaielor”, consacrând competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta concordanţa dintre legi și Constituţie.
Ulterior, Constituţiile din 1923 şi din 1938 au prevăzut că numai Înalta Curte de Casaţie, în secţiuni unite, putea judeca neconstituţionalitatea legilor.
Instituţia Curţii Constituţio-nale este o noutate adusă de Constituţia din 1991. A avut ca model Consiliul Constituţio-nal francez. Prima variantă elaborată de Comisia pentru elaborarea proiectului de Cons-tituţie stabilise şi pentru România denumirea de Consi-liu Constituţional, dar a fost preferat termenul de Curte Constituţională.
Nu se poate spune că aceste schimbări au fost neapărat un progres. Sistemul de drept anglo-saxon este mai înclinat către cetățean, pe când cel romano-german, spre stat. Iar dacă studiem istoria celor două state-pilon ale Uniunii Europene și contrar mitului răsuflat al francofoniei, se poate constata că Napoleon a fost mai centralist decât Bismarck.
După 1990, în privința forului nostru constituțional, am adoptat cele mai neinspirate modele, Franța și Italia. Dar, probabil, au contat mai mult tradițiile republicane, similare ”republicii” bahice de la Ploiești.
Ca să înțelegem ce s-a petrecut recent, este necesară clarificarea unor definiții. Din punct de vedere legal, opinie minoritară este acea opinie care nu este de acord cu opinia pronunțată de ceilalți judecători (opinie majoritară). Opinia concurentă este identică cu opinia majoritară din punct de vedere al soluției, dar diferă motivația juridică.
În data de 22 iunie 2017, -Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre prin care s-au stabilit noi reguli de redactare a opiniei separate sau a opiniei concurente. Hotărârea arată că ”opinia concurentă (…) nu se poate transforma într-o critică la adresa deciziei Curții Constituționale ”.
Opinia separată sau concurentă va fi transmisă președintelui Curții Constituționale, care, după discutarea ei, ”dacă constată că există abateri de la art. 1, poate cere judecătorului care a redactat-o refacerea ei”. Dacă judecătorul care a redactat opinia separată nu răspunde cererii președintelui Curții, acesta poate decide ca respectiva opinie să nu fie publicată în Monitorul Oficial sau pe site-ul Curții Constituționale și nici să nu fie atașată la dosarul cauzei.
Aceasta contravine Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care în art. 59 alin. (3) arată foarte clar că ”judecătorul care a votat împotrivă poate formula opinie separată. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurentă. Opinia separată şi, după caz, cea concurentă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia”.
Mai mult decât atât, art. 145 din Constituția României stipulează că ”judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia”.
Din punct de vedere legislativ, publicarea opiniilor minoritare sau concurente este interzisă și în cazul curților constituționale din Franța, Italia, Austria, Belgia, Malta, Luxemburg, precum și în cazul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Dar chiar și în aceste cazuri interdicția este stabilită prin lege. Hotărârea CCR încalcă atât Constituția, cât și legea specială de organizare. Putem spune în acest context că este foarte inspirat un pasaj din revista Cațavencu din anii ‘90, conform căruia ”Constituția a fost violată de atâtea ori, că a început să-i placă”.
Judecătorii Curții Constituționale, cu o singură excepție, și-au votat limitarea propriei libertăți de exprimare.
Acum totul rămâne la bunul plac al președintelui, fenomen caracteristic regimurilor autoritare sau dictatoriale.
Probabil că unora le este drag principiul centralismului democratic, mai ales dacă respectivii au studiat conceptul sau au avut funcții de conducere până în 1989. În încheiere, ca să-mi exprim atât sentimentele patriotice, cât și cele pro-europene, redau două citate, unul din ”Ferma Animalelor” a lui George Orwell, celălalt din Caragiale: ”Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”, ”Curat neconstituțional, dar umflați-l” .
