După ce un complet al ICCJ l-a găsit pe Adrian Năstase, în unanimitate, vinovat de delictele de corupţie de care este acuzat de ani buni, acesta a hotărât să-şi facă ieşirea de pe scena politică în postura de proscris eroic, determinat să nu cedeze în faţa sorţii – mai exact, în faţa justiţiei.
„Nu mă vor prinde niciodată viu” pare să fi fost maxima după care s-a ghidat atunci când a îndreptat pistolul împotriva sa, urmând astfel exemplul legendarilor desperado Ned Kelly de la Antipozi sau Butch Cassidy din SUA. Cum proscrisul australian a ajuns între timp un personaj emblematic în ţara sa, Năstase poate trage speranţe că viitorul îi rezervă un destin asemănător – mai ales că mass-media complice cu USL lucrează deja de zor la sanctificarea sa. Există, desigur, unele detalii deranjante, prea puţin eroice, care mai trebuie retuşate – gestul lui Năstase nu a survenit în pustietatea Australiei sau a Vestului Sălbatic, ci în luxuriosul său muzeu din cel mai select cartier al Bucureştiului, cu ambulanţa deja sosită la poartă şi o droaie de oficiali de prim rang ai statului, printre care în mod relevant şi ministrul de Interne în exerciţiu, aflaţi în stand-by.
„Nu voi ajunge în arest niciodată. Voi decide singur ce am de făcut” – au fost, potrivit lui Ioan Rus, cuvintele omului care în mod vădit continuă să se perceapă drept cineva aflat deasupra legii, valabilă doar pentru muritorii de rând. Poate că gestul său sinucigaş a născut compasiune în sufletele destulor români sufocaţi şi umiliţi ani de-a rândul de puzderia reglementărilor unui stat obez şi obtuz. Românii nu trebuie să uite însă că arhitectul acestui stat şi al structurilor sale profund corupte este şi rămâne Ion Iliescu, în timp ce Năstase le-a perfecţionat şi consolidat prin întronarea partidului-stat. Mass-media manipulatoare, laolaltă cu protipendada USL, preferă, evident, să ignore acest aspect, prezentându-ne un condamnat pentru corupţie drept brav haiduc, aflat în eternă luptă cu o caracatiţă judiciară dirijată de necruţătorul monstru de la Cotroceni. Strâmba realitate pe care o reflectă această presă la fel de viciată ca patronii ei politici mai trece sub tăcere şi faptul că unica prioritate a partidului lui Năstase şi Ponta în cele şase săptămâni de guvernare a constat din masive epurări politice la toate nivelurile aparatului de stat. În rest, tot ce le-a pus guvernul USL în vedere românilor până în prezent sunt noi taxe şi impozite începând cu 2013 – că, deh, statul asistenţial visat mai şi trebuie finanţat de undeva -, precum şi ratarea unor ţinte de privatizare convenite cu instituţiile financiare internaţionale.
Sistemul judiciar este, deocamdată, dincolo de sfera de influenţă a USL, dar indirect se află deja sub presiune politică prin intermediul mass-media preocupate de canonizarea lui Năstase şi lobotomizarea publicului. Ca atare, pentru USL soluţia rezidă în numirea unui procuror general şi a unui şef DNA complezenţi, care vor pune grabnic capăt ostilităţilor de până acum dintre justiţie şi lumea politică. Românii se vor putea bucura din nou de calmul deplin instalat pe scena politică graţie intangibilităţii celor aflaţi la putere, în timp ce televiziunile complice vor putea concluziona fericite că mult aşteptata linişte se datorează inclusiv sacrificiului suprem la care a fost dispus Năstase.
Condamnarea şi replica sa melodramatică la verdict au eclipsat, spre satisfacţia lui Victor Ponta, scandalul de anvergură internaţională în centrul căruia se află de mai bine de o săptămână. Preacinstitul său cabinet se clatină zilele acestea în frunte cu domnia sa sub presiunea acuzelor de plagiat pe care i le-au adus două prestigioase publicaţii din străinătate. Dacă impostura sa academică se confirmă, atunci pesediştii vor fi nevoiţi să reflecteze niţel, vrând-nevrând, la calitatea morală a individului pe care l-au ales în fruntea partidului. Acuzele de plagiat sistematic sunt extrem de grave, iar revista ştiinţifică britanică „Nature”, una dintre cele mai serioase şi prestigioase din lume, nu le aduce decât în baza unor probe apreciate ca fiind irefutabile.
Faptul că în prezent dăunează imaginii României în plan internaţional cu fiecare nouă zi în care mai rămâne în fruntea Executivului de la Bucureşti nu pare să conteze câtuşi de puţin pentru Ponta – ne-a anunţat deja că în cel mai rău caz renunţă la titlul de doctor, nicidecum însă la premierat. Românii vor scăpa cu greu de el. Deşi practic şi-a admis plagiatul din moment ce recunoaşte că interminabile citate din teza sa de doctorat nu au fost semnalate prin ghilimele şi indispensabilele note de subsol aferente, pare încă departe de a accepta instituţia demisiei drept unică ieşire cât de cât onorabilă dintr-o situaţie în rest profund dezonorantă. Ştie că furtul intelectual nu reprezintă o crimă pentru destui reprezentanţi ai mediului academic românesc şi nici în ochii segmentului electoral needucat. Mizează, în plus, pe memoria scurtă a românilor, sperând că va creşte rapid iarbă peste acest scandal de proporţii. Halul în care a ajuns sistemul educaţional românesc după două decenii de degradare şi criză îl ajută, dat fiind că învăţământul nu mai reprezintă de mult un motor pentru mobilizare socială.
Cea mai mare eroare pe care o poate comite opoziţia acum ar fi perceperea acestui scandal ca pe o inopinată şansă de revenire în graţiile electoratului, respectiv de evitare a unui nou eşec electoral la toamnă fără prea mari eforturi. Opoziţia nu va avea voie să subestimeze românii – care vor trebui mai întâi convinşi că aceasta este capabilă de o mai bună guvernare pe viitor. Chiar dacă ar cădea, capul lui Ponta nu poate substitui nicicum imensul efort pe care îl presupune întremarea unei forţe politice.
Cred în capacitatea românilor de a-şi păstra luciditatea în pofida penibilelor manipulări ale unor mass-media capabile, zilnic, de noi şi alarmante cote de degradare profesională şi umană, inclusiv de transformare a unui spectacol ignobil într-un act de mare sacrificiu. Şi mai cred că a sosit timpul pentru ca întreaga opoziţie să-şi revină şi să muncească pe brânci, cot la cot, pentru recâştigarea încrederii unui electorat confruntat de-acum zi de zi cu adevărata faţă a celor doi piloni USL.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre Româ-nia este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
