Într-o ţară în care şoferii îşi mai fac încă semne cu farurile când observă un echipaj de poliţie, cu un popor care preferă soluţii naturiste la convalescenţe maligne, într-un stat în care profesorii dau meditaţii, dar nu plătesc impozitele aferente, sistemul occidental al rule of laws nu s-a instaurat apriori. E ciudat cât de repede a năpădit morbul justiţiarului într-un popor în care copilul învaţă de mic versurile: „căţeluş cu părul creţ / fură raţa din coteţ“.
Ca unul care am scris cartea „Hoţia la români“, pot spune că nu am descoperit la niciun popor din lume ca un părinte să-şi alinte copilul cu „ce ’oţ e“. Haiducii mai au statui în majoritatea oraşelor, românii empatizează cu hoţii, de unde şi vorbele „l-au uşurat“, „l-au făcut ca la Nufărul“.
Morala este o stare de tensiune impusă de conştiinţă, dar tensiunea de acum, creată pe străzile marilor oraşe, seamănă mai mult cu „Strategia tensiunii: SID Paralel“, expresia din presa italiană a anilor ’60-’70 ai veacului trecut, despre inimaginabilele derapaje ale serviciilor secrete de la ordinea constituţională a Republicii Italia. Acronimul SID provenea de la „Servizio Informazioni Difesa“.
După aproape douăzeci de ani, ambasadorul american la Roma, Reginald Bartholomew, avea să-i mărturisească unui jurnalist de la cotidianul „La Stampa“ amestecul CIA în operaţiunea „Mani pulite“.
În anii 1970, serviciul american de intelligence se temea de avansul stângii în opţiunile electoratului din Cizma peninsulară şi, în laboratoarele secrete, specialiştii în diversiune au gândit o strategie a tensiunii. Prin agenţi infiltraţi în societatea civilă au radicalizat viaţa politică şi au promovat terorismul pentru compromiterea stângii şi limitarea accesului comuniştilor la putere.
Mulţi analişti compară evenimentele de acum cu ce s-a întâmplat în Italia în urmă cu o bună bucată de timp.
O autobază din Uniunea Europeană are autobuze, şoferi şi personal tehnic. Toate acestea sunt organizate de un sistem intern de reguli. Nimeni nu poate conduce cu o viteză mai mare decât prevăd Codurile Rutiere, iar niciun şofer nu poate depăşi norma de lucru impusă de o directivă a CE; cât despre viteza legală, nici nu se poate pune în discuţie.
Zilele trecute s-a întâmplat un accident. În timp ce asculta muzica ce-i place: „DNA să vină să vă ia!“, Laura Codruţa Kövesi s-a trezit lovită cu capul de parbriz. Conducea autobuzul cu procurori precum Napoleon oastea franceză la Waterloo. Cineva i-a tras frâna de mână după ce a citit pe whatsapp că „într-un stat de drept, guvernat de principiul separaţiei puterilor, standardul de bază ar trebui să prevadă ca procedura penală să nu fie folosită ca sancţiune pentru divergenţele politice. Astfel, pentru deciziile lor politice, miniştrii trebuie traşi la răspundere prin mijloace politice, iar nu prin mijloace de drept penal“, fragment din comunicatul Curţii Constituţionale a României, care atrăgea atenţia că DNA şi-a „arogat atribuţia de a verifica legalitatea şi oportunitatea unui act normativ“, cu încălcarea competenţelor constituţionale ale Guvernului, Parlamentului şi Curţii Constituţionale. Brusc, veselia din autobuz s-a terminat. Nu mai sunt ei dumnezeii oamenilor, ai politicienilor şi ai străzii. O simplă decizie a celui mai înalt for de magistraţi i-a adus cu picioarele pe pământ.
DNA a început pe 8 februarie anchetarea miniştrilor care au promovat Ordonanţa 13. Conducerii instituţiei nu i-a păsat că OUG 13 a fost anulată de OUG 14.
A continuat cercetarea in rem. Brusc, după anunţul deciziei CCR, „pe furiş, ca hoţii“, vorba portavocilor de sub lampioane, DNA recunoaşte abuzul săvârşit prin clasarea cauzei şi trimiterea dosarului la Parchetul General pe motiv că faptele nu ţin de competenţa DNA. Laura Codruţa Kövesi încearcă să se spele pe mâini?
Prin demararea procedurilor de demitere a procurorului-şef al DNA de către preşedintele Klaus Werner Iohannis s-ar dovedi și celor obişnuiţi să sufle şi în iaurt că lupta sa împotriva corupției nu este o trambulină politică, ci o luptă cavalerească în sensul moral al termenului. Șefa DNA nu mai are astăzi nevoie de denunțători, nici de plastografi sau de comisii de evaluare ştiinţifică, pentru că e propriul ei denunţător.
Curtea Constituţională a admis, luni, că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Cineva trebuie să răspundă pentru asaltul puterii judecătoreşti asupra puterii legislative (Parlamentul fiind în concediu, Executivul avea dreptul să emită ordonanţe de modificare a legilor).
Neprihănita societăţii în civil, această Ioana d’Arc a inchiziţiei postrevoluţionare, s-a comportat mai mereu ca Cipolla, geniul hipnozei din „Mario şi Vrăjitorul“, nuvela lui Thomas Mann.
A sedus din priviri şi a condus cu civili autobaza denunţătorilor. Acum s-a lovit la nas.
Nu a purtat centură şi avea şi viteză cu mult peste limita maximă admisă de Codurile Rutiere. Cineva trebuie să-i ridice permisul.
Aşa cum Unitatea s-a retras în garnizoană, aşa şi autobaza denunţătorilor trebuie să se retragă în garaj, singurul loc unde şoferii pot reînvăţa the rule of laws. Cineva le poate citi şi drepturile…
