Încep strigările pentru guvernul minoritar. Dar, judecând după precedente, guvernele minoritare sunt o proastă afacere pentru interesul public din România. Economia lor politică se reduce la o rudimentară cumpărare permanentă de sprijin.
Două lucruri sunt la ofertă: alocările bugetare pentru parlamentarii care sprijină guvernul la vot, altfel ei pot oricând provoca o cădere a acestuia, şi persoanele care ocupă diferite poziţii publice, care se vând cui e la putere ca să îşi păstreze funcţia şi sunt cumpărate la bucată în absenţa unui contract cu un partener instituţional. Guvernele practic minoritare din România au dus la explozia traseismului (Năstase, Boc 3, Ponta 1), deficite bugetare (Tăriceanu), blocarea fondurilor europene (Boc 3). Acesta pregătit azi nu va face excepţie.
Nu avem încă, din vina multora, un acord cu FMI bătut în cuie şi agreat de toată lumea. Deja era penibil că fără asta nu putem avea un consens asupra disciplinei fiscale. Acuma nici o şansă a acestui consens nu mai există, fondurile discreţionare erau prea puţine oricum pentru tot USL, dar nu vor ajunge nici pentru USD. Ce să mai vorbim de UDMR, care nu se vinde niciodată ieftin şi are, mai nou, şi concurenţă faţă de care trebuie să se pună într-o poziţie avantajoasă.Negocierile politice sunt una. Ce începe acum, adică ofertele pentru corupt oameni de la liberali şi plătit parlamentarii pentru votul de sprijin şi abţinerea de la cenzură, e însă corupt. Corect ar fi să promitem doar acele poziţii pe care liberalii le lasă libere (şi e dreptul cui rămâne la guvernare să le dea oricui). Dar deja se oferă alocaţii discreţionare, pe fond ilegale, şi poziţii nepolitice, la pachet.
De asta ruptura USL duce, într-o primă fază, la proastă guvernare, creşte riscul de ţară prin periclitarea echilibrului bugetar şi ameninţarea creşterii economice. Chiar şi ideea de încălcare a contractului e încă un prost exemplu care subminează orice asociere din ţara asta şi ideea de asociere în general. PSD nu şi-a ţinut cuvântul cu candidatura lui Antonescu, a refuzat o minimă schimbare pentru a acomoda o propunere de vicepremier mult mai bună decât Daniel Chiţoiu (azi urmărit de DNA) şi, în general, a lăsat impresia că liberalii erau buni la guvernare numai dacă erau slabi, penali şi laşi. Ce au făcut liberalilor vor face oricui, că asta e, trebuie coadă lungă la lingură să stai cu dracul la masă.
Electoratul însă nu a votat o majoritate toxică la finele anului trecut, ci perechea de lideri Antonescu-Ponta, pe vremea aceea cu sclipiri de reformist, cu tehnocraţi la buget şi acorduri cu Banca Mondială şi FMI. Nu a votat nimeni o majoritate cu reciclaţii multiplu traseişti ai lui Oprea şi Diaconescu. Ce să mai vorbim de UDMR, a cărei intrare la guvernare e cu totul nepopulară, întotdeauna exact la electoratul din spatele trecutei majorităţi. Cu alte cuvinte, legitimitatea noului Guvern Ponta 3 e mult redusă şi singurul fel de a căpăta dorita consolidare este prin guvernarea proastă, şi nu altfel.
Alegerile anticipate cu ocazia europarlamentarelor ar fi fost o soluţie mult mai onestă. Partidele ar fi trebuit să negocieze la vedere programe, nu subvenţii ascunse şi posturi.
Este o consolare că Antonescu s-a purtat cu demnitate, că au crescut mult şansele unui pol de drepta, că PNL devine – cu aportul DNA – din ce în ce mai mult un partid acceptabil? Nu tocmai, deşi toate acestea sunt adevărate. Că scopul politicii este totuşi guvernarea şi, indiferent ce va ieşi din două rânduri de alegeri în acest an, deraierea pe care o aduce relansarea asta politică va costa scump economia noastră. Ca să nu mai vorbim că data trecută când era PSD la putere doar cu Voiculescu, în 2004, am făcut băşici la mâini să-i dăm jos şi sunt şanse ca, lăsaţi singuri în barcă, să involueze înainte să evolueze.
Ce pot să spun de partidele de dreapta, care au făcut minimul să câştige în 2004, aşteptând să fie luate la guvernare, şi care azi, prin performanţa lor succesivă, au reuşit să readucă fără alegeri nu doar un PSD unic la guvernare, dar şi într-un context în care lumea nu le crede mai bune decât pe pesedei (şi lumea ştie ce ştie)? Decât să nu mai aştepte de la societatea civilă eroisme în schimbarea de regim cum s-au petrecut atunci. Daţi-vă bătăliile singuri: noi o să monitorizăm cheltuielile. Suntem neutri faţă de tot, în afară de buna guvernare.
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie -School of Governance din -Berlin
