Parlamentul României are obligația de a aproba în această sesiune un nou Cod electoral care să reglementeze în mod cuprinzător toate problemele privind alegerile locale, județene, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. În același timp, Codul electoral trebuie să cuprindă legea finanțării partidelor, precum și legea partidelor politice.
O propunere pozitivă este, evident, întoarcerea la votul de listă proporțional, care, cu toate scăderile sale, s-a dovedit superior votului uninominal majoritar, cu sau fără compensare (faptul că a fost preferat de Uniunea Europeană la alegerile europarlamentare este un argument în plus).
O propunere pozitivă este și blocarea votului multiplu prin măsurile care urmează să fie luate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Codul electoral trebuie să consacre principiul ca demnitățile care se aleg uninominal (primarii, președinții de consilii județene, în cazul că nu vor fi aleși de către consiliile județene și președintele României) trebuie alese majoritar, în două tururi de scrutin, exceptând situația în care candidatul primește 50%+1 din voturi la primul tur. Din anul 1992 până în prezent alegerile au dovedit că un partid politic poate primi în jur de 37% din voturi. În consecință, alegerea primarilor, ca și a celorlalți demnitari care se aleg prin scrutin uninominal majoritar, printr-un singur tur de scrutin exclude de la alegerea respectivă în jur de 63% din electorat, și ca atare, este profund nedemocratică și încalcă principiul reprezentativității prevăzut de Constituție.
O altă problemă care este nu numai util, ci chiar necesar să fie reglementată armonios este corelarea pragului de accedere în Parlament (sau într-un consiliu local sau județean) cu pragul la care sumele cheltuite de partidele politice sau de candidații independenți vor fi primite înapoi după alegeri. În perioada interbelică, pragul electoral a fost introdus la alegerile din 1937; pragul era de 2% din voturi și era identic și pentru pragul de primire înapoi a sumelor cheltuite; apreciem că acest prag de 2% era rezonabil. După decembrie 1989 pragul electoral de 3% din voturi a fost introdus la alegerile din 1992 și era similar și în celelalte state foste comuniste din vecinătatea României. Din lipsă de înțelepciune politică și prin vicierea democrației la alegerile din 2000, pragul a fost majorat la 5% din voturi. Am dedus din presă că, în proiectul elaborat de Comisia de cod electoral, pragul electoral pentru accederea în Parlament (sau într-un consiliu local sau județean) ar fi de 5% din voturi, în schimb pragul pentru sumele cheltuite de partidele politice sau candidații independenți care ar urma să fie primite înapoi ar fi de 3% din voturi. Această necorelare este neindicată, chiar periculoasă, și dovedește că însăși Comisia electorală și-a dat seama că pragul de 5% din voturi nu este sustenabil. Susținem în mod ferm corelarea acestor două praguri și stabilirea lor la 3% din voturi – nivel, evident, mai democratic decât cel de 5% din voturi.
Se impune necesitatea introducerii și reglementării votului prin corespondență (eventual și a celui electronic) pentru cetățenii care sunt la alegeri în străinătate și în același timp se impune stabilirea unui număr corespunzător de secții de votare. De asemenea, democrația ne obligă la mărirea corespunzătoare sau cel puțin semnificativă a numărului parlamentarilor din străinătate; propunerile de până în prezent ale Comisiei electorale sunt derizorii.
Pentru a ne încadra în spatial graphic, ne limităm în ceea ce privește legea finanțării partidelor politice să semnalăm că s-a hotărât ca finanțarea să se efectueze de la bugetul de stat. Legea partidelor politice, care în prezent are, în țara noastră, cele mai restrictive reglementări, va trebui schimbată, astfel încât toate piedicile la înființarea și existența unor partide politice să fie eliminate.
* Valentin Constantinescu este publicist
