În zilele noastre, actele oficiale sunt declarate dispărute de posesorii lor, în timp ce le dosesc în buzunarul din spatele pantalonilor (ca să se aşeze pe ele „să nu zboare”). În aceeaşi ordine de bătaie, cercetările pentru depistarea respectivelor acte nu le mai fac detectivii şi nici măcar arheologii sau arhivarii, ci tot politicienii. Se minte ca la Ploieşti – să mă ierte ploieştenii, aşa e vorba! – şi se joacă dramolete de râsul lumii.
Situaţia este totuşi gravă, fiindcă pare endemică. Ea vine dintr-un anume trecut, precomunist, din vremea când marii lideri ai opoziţiei politice din guvernarea longevivă a lui Carol I făceau tapaj mare cum vor trata ei de ferm chestiunea românilor transilvăneni, supuşi ai Imperiului Bicefal, pentru ca, odată ajunşi la guvernare, să vezi drăcie, uitarea, amnezia, scleroza să îi cuprindă integral în materie. Desluşirea bizarei situaţii a survenit după decesul marelui rege şi după sfârşitul primului război mondial, o dată cu care s-a dus pe pustie şi Imperiul Habsburgilor. Cineva a găsit printr-un seif oficial o bucată de hârtie. Era tratatul de aderare al României la Tripla Alianţă, adeziunea micului nostru regat la politica Puterilor Centrale. În virtutea acestui prestigios petic de hârtie, la numirea fiecărui şef de guvern maiestatea sa Carol condiţiona respectiva calitate a celui ales de „îngroparea” totală a chestiunii transilvane care ar fi adus atingere aliatului puternic din vestul ţării.
Au trecut de atunci decenii, ba chiar aproape un secol. S-au schimbat în esenţă lucrurile? Hm, greu de demonstrat. Lumea vorbeşte că s-ar fi rătăcit însuşi originalul actului unirii de la Alba Iulia, din 1918. Alţii pretind că însuşi capul voievodal al unificatorului de la 1600, adăpostit într-o raclă de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, ar fi o ficţiune, praf şi pulbere. Mister total!
Ne aminteşte însă de această tristă continuitate datorată neglijenţei, dezinteresului ori, mai des, intereselor părtinitoare, deloc patriotice, povestea hilară a rătăcirii contractului original cu Bechtel. Se joacă această farsă la scenă deschisă, chiar în faţa noastră, a tuturor. „Aş desecretiza contractul, dar… nu se găseşte originalul la Ministerul Transporturilor!”, vine la televiziune ministrul de resort Dan Şova şi spune. Chiar şi atât era dezastruos. Ar însemna că la ministerul pe care îl conduce, uşile şi ferestrele sunt vraişte, larg deschise. La fel şi sertarele. Şi totul pentru a prilejui ploii şi vântului să răsfire şi să deterioreze, până la dizolvare, actele, dosarele pentru depozitarea, conservarea şi utilizarea cărora o mică armată de funcţionari mişună pe sub scaunul domnului ministru. Uite că a dispărut contractul cu Bechtel, ce să mai desecretizăm în aceste condiţii, oameni buni?!
Doamna Anca Boagiu, o predecesoare a lui Şova la acel minister al cărui cel mai cunoscut deţinător de portofoliu rămâne Traian Băsescu – zis şi „Aici sunt banii dumneavoastră!” pentru meritul incontestabil de a fi iscat un nou bir pe capul automobiliştilor români -, a sărit însă, din opoziţie, să dea o mână de ajutor. „Conform legii, contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58”, a precizat doamna Boagiu. Nu mai lipsea decât să îi spună şi raftul ori sertarul unde se află documentul „dispărut”.
Care va să zică, nu ministerul e dezorganizat şi nici măcar dl Şova nu e gargarisit ori neştiutor. Minciuna pare să fi părut cea mai bună soluţie, şi de astă dată, pentru a se acoperi mizeria făcută de alţii. Căci, la urma urmei, dacă totul era în regulă cu acest contract care a făcut din odiseea autostrăzilor româneşti o parabolă despre lăcomia cea mai hidoasă şi despre lipsa de patriotism cea mai lipsită de scrupule, de ce nu ar fi el desecretizat?
Un răspuns plauzibil vine tot din partea opoziţiei actuale, care a părăsit puterea ştiind – măcar – bine despre ce este vorba. Fostul premier Emil Boc crede că „răul şi păcatul originar constă în contractul din 2004 încheiat de Adrian Năstase. Acolo, din cinci kilometri de autostradă, [pe] cât s-a făcut proiectarea, s-a extins la 415 kilometri, fără să existe o evaluare corectă a preţurilor şi a costurilor autostrăzii. […] Practic, Victor Ponta îl protejează în acest moment pe Adrian Năstase. Se protejează pe el, pentru că şi Ponta a fost ministru pentru Control în acel moment şi este o protecţie reciprocă cu privire la ilegalităţile pe care le-au săvârşit”.
Doamna Boagiu aduce însă mai aproape de pielea actualului ministru al Transporturilor chestiunea, spunând: „Dan Şova are obligaţia, cel puţin morală, să spună câţi bani au încasat pe contractele de avocatură cu Bechtel şi CNADNR şi să ne spună şi cât de «cinstit» au negociat el şi familia lui, în calitate de avocaţi, pentru statul român”. Doamna Boagiu nu se sfieşte să îl desemneze pe cel interpelat cu sintagma de „criminal al marii infrastructuri româneşti”, ceea ce pare să fie o metaforă cu ambiţii descriptive destul de precise. Mă gândesc că nu darul şi gustul liric o îndeamnă la aşa ceva pe Anca Boagiu, cât o siguranţă că nu vorbeşte în vânt şi fără bază despre chestiunea contractului original Bechtel şi despre rolul personal al lui Dan Şova în toată afacerea respectivă.
Contractul original cu Bechtel nici nu a apărut încă, dar atmosfera este pregătită, încăierarea a început şi, dincolo de mirarea că, la vremea sa, guvernarea PDL nu a denunţat şi nu a invalidat această afacere radical perdantă pentru ţara noastră şi compromiţătoare pentru întreaga clasă politică, explicaţiile Boc – Boagiu sună plauzibil. Se poate pricepe în ce fel şi cum funcţionau complicităţile oficiale între puternici şi cum şi de ce puternicii de azi sunt legaţi cu odgoane groase de cei de ieri. Dar, ca în vremea „Afacerii Stroussberg” – o altă modernizare a transporturilor româneşti, făcută nechibzuit şi criminal, pe banii şi efortul populaţiei, de oamenii Regelui Carol I cu protejaţii cancelarului Otto von Bismarck – sunt şanse mari ca vinovăţia să devină difuză, reglările de conturi să expire în înţelegeri şi asezonări transpartinice, iar populaţia României să înghită din nou hapul amar şi desfigurant al sărăcirii prin furt nepedepsit.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş Bolyai
