0.9 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialA forma caractere

A forma caractere

Ca sa fiu sigur, am mai citit o data "Pactul National pentru Educatie". Se mentioneaza nevoia de modernizare, de reducere a decalajelor, de competitivitate, spaima de sincopele ce pot surveni in democratie si obiectivele prin care se socoteste ca pot fi atinse aceste teluri. Trec peste faptul ca, luand asemenea repere pentru a demara marea schimbare mereu intrerupta sau amanata, semnatarii documentului – sefii principalelor forte politice din tara si presedintele insusi – par manati din urma de complexele retardarii si angoasele unui viitor imprevizibil, nu de dorinta sincera, constanta si calma de a le oferi cetatenilor Romaniei sansa implinirii de sine. Dar nu ma pot impiedica sa constat ca idealurile dintotdeauna ale educarii – implinirea celor mai bune promisiuni pe care le presupune fiintarea umana la nivelul fiecarui individ si dotarea oricarui ins cu instrumentele necesare cat mai deplinei realizari de sine, ca o cale spre fericirea personala si ca o contributie la destinul implinit al colectivitatii – nu transpar de niciunde din document. Conform opticii acestuia, suntem cu totii pe o corabie in deriva, amenintata de pericole numite si nenumite, trebuind sa ne optimizam prestatia doar pentru a depasi impasurile prezente si viitoare; drept care avem nevoie de instruirea menita sa ne permita sa atingem aceste obiective si de sistemul educational care sa le garanteze. Este, desigur, considerabil. Totusi, sa dorim sau sa acceptam numai atat?

Constitutia americana incepe cu expresia "Noi, poporul Statelor Unite" si nu uita sa prevada, inca din preambul, "bunastarea" generala ("the general welfare") ca pe un drept fundamental. Starea cea buna despre care vine vorba nu este insa nicidecum inteleasa ca simpla agonisire de prosperitate materiala, ci si ca implinire spirituala. In Constitutia actuala a Romaniei nu numai ca noi, cetatenii, nu figuram ca subiect de drept, rolul privilegiat ocupandu-l statul, dar bunastarea noastra eventuala, sub toate aspectele sau oricare dintre ele, nu pare sa intereseze legislatorul; deci nici statul.

Iata insa ca nici "Pactul National pentru Educatie", baza proiectelor de reforma a invatamantului aflate astazi in discutie, nu se abate de la aceasta logica, parand, mai degraba, opera unor insi grabiti sa-si puna masinaria umana colectiva la… produs. Eu insa intreb: competitivitate, reducere a decalajelor, prevenire a derapajelor democratiei pentru ce? Nu cumva pentru a trai mai bine, a avansa cu un pas catre fericire? Nu implinirea fostilor invatacei, ajunsi cetateni maturi sau varstnici, intereseaza? Daca aceasta nu este importanta, atunci la ce sa ne mai grabim, sa intetim focul, sa intram in competitii? Pentru ce sau pentru cine?

Astazi aspiram sa ajungem din urma tarile avansate, sa ne valideze performantele statele tehnologizate ale Occidentului si Extremului Orient. Oare nu ar fi cel putin la fel de important sa faurim mari caractere? Sa educam oameni demni si responsabili? Sa ajutam tinerii sa traiasca intr-un orizont al respectului de sine si fata de ceilalti? Exista deja un numar de romani care servesc bine, meritoriu, poate chiar glorios, cauza stiintei si cercetarea de inalta performanta in institutiile lumii. Dar tot acum sunt atatea stiri despre alti compatrioti raspanditi pe mapamond si ramasi acasa care ne inrosesc obrazul, ne intuneca viata, ne fac sa deploram numele de "roman". Putem deveni servii utili si dezirabili ai marilor corporatii, validati prin diplome straine, la rigoare. Dar repet: numai atat si tocmai asta pregatim pentru copiii nostri? Sa chibzuim mai bine.

Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca

Cele mai citite

Sir Gareth Southgate. Fostul selecționer al Angliei, inclus într-o galerie selectă!

Antrenorul care a condus naționala Angliei în două finale de Campionat European a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. Unul dintre cei mai...

Era gazului rusesc în Europa se încheie. Ucraina oprește livrările de la 1 ianuarie

Nicio livrare de gaz rusesc către Europa prin gazoductele ucrainene nu va mai fi efectuată pe 1 ianuarie, a confirmat marţi operatorul acestei reţele...

Xi Jinping a reafirmat că nimeni nu poate împiedica „reunificarea” Chinei cu Taiwanul

Președintele Chinei, Xi Jinping, a reafirmat în discursul său de Anul Nou că nimeni nu poate împiedica "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând un avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă