Complexul siberian al geografiei
Există un fenomen ciudat în România. De fiecare dată când povestesc cu cei de aici despre spaţiul de dincolo de Prut, spre Est, spre Imperiu, am senzaţia că începe să funcţioneze un complex pe care eu îl numesc „complexul Siberia” sau mai degrabă „complexul siberian” al geo-grafiei. Tot ce e dincolo de Prut e „undeva în Siberia”, „la dracu-n praznic”.
Chişinăul, care este doar la 100 km de hotarul românesc, e plasat în geografia mentalului colectiv în fundul Siberiei. În primii ani de studenţie, eram întrebat mereu dacă „la noi este frig”. De fiecare dată trebuia să explic că „frigul de dincolo” e o problemă de percepţie, de fantasme din mintea lor. Este incredibil pentru mine acest mod de a percepe geografia. Există în mintea noastră un punct în care se „termină” geografia, nu mai există nimic dincolo decât un cumul de fantasme şi clişee. Acest „complex siberian al geografiei” omoară orice formă de explorare şi cunoaştere.
Aici, cele mai îndepărtate tărâmuri nu sunt „Patagonia” sau „Insula de Foc”, ci ţările vecine. Prea puţini au avut curajul şi curiozitatea de a le explora. Mulţi confundă turismul cu explorarea. Turismul este modul de a vizita lucruri deja cunoscute, prestabilite de ghidurile turistice, te deplasezi după reţete. Când explorezi, descoperi lucruri pe care nu le-ai ştiut şi nu ţi le-ai imaginat. Turistul este un explorator întors pe dos. Pentru turism ai nevoie doar de bani şi „timp liber”, pentru explorare ai nevoie de curaj şi de o minte liberă.
Îmi spunea un prieten: Kişnev, în idiş, înseamnă undeva departe, un „la naiba-n praznic” generic. Chiar şi pentru evreii galiţieni din Imperiul Ţarist, Kişnev era departe, departe de tot. Ca şi pentru românii de azi. Tot ceea ce e dincolo de Prut, pentru români, se petrece foarte, foarte departe.
Mai nou, avem un interes -crescut pentru Republica Moldova (RM): experţi şi analişti de tot felul au invadat spaţiul de acolo şi mass-media locale. E un soi de apropriere a acestui -spaţiu. Peste tot avem o inscripţie care cumva vrea să marcheze şi chiar să înlocuiască întregul aparat conceptual, reflexiv şi critic: “Basarabia – pământ românesc”. O fi Basarabia pământ românesc, nu pun la îndoială, însă pentru a ni-l apropria cât de cât poate ar fi bine, înainte de-a trata acest spaţiu ca pe un frate mai mic şi sărac, să încercăm -să-l cunoaştem şi să-l înţelegem.
Complexul autocolonizator
Există un puternic complex de „autocolonizare”, să-i zicem aşa. Am făcut ani de zile un experiment simplu. Când intram -într-un grup nou de oameni după o anumită perioadă, îmi anunţam originile mele basarabene. Până în momentul acela totul -decurgea normal, însă cum aflau că sunt „basarabean” brusc începea un proces de „corecţie”: aici ai greşit, aşa nu se spune etc. Ce înseamnă asta? Sociolingvistul Maxim Kronhaus ne spune că una din funcţiile normelor literare şi codurilor limbii este aceea de a ierarhiza societatea. Practic, limba împarte, formal vorbind, lumea în educaţi şi needucaţi: cei care ştiu normele şi cei care nu le ştiu. Şi în societate avem mulţi din cei care cred că au o competenţă lingvistică foarte ridicată. Ei sunt convinşi că cei de lângă ei cunosc aceste reguli mult mai prost ca ei. Cred că ei sunt foarte mulţumiţi de acest lucru, -pentru că, de fapt, vor să spună că în ierarhia socială ei ocupă un loc privilegiat faţă de cel care cunoaște mai puţin regulile gramaticale. Deseori vedem cum oameni care fac zece greşeli îi cheamă la răspundere pe cei care fac douăsprezece greşeli. E o gradaţie continuă, care reflectă o bătălie ierarhică clasică pentru poziţie.
Recent, un bun prieten clujean care s-a stabilit de ceva vreme la Chişinău îmi spunea o poveste grăitoare în acest sens: „De puțin timp, am asistat la o scenă tipică în curtea Consulatului român din Chişinău. Un consul, ieşit în curtea internă pentru a selecta cererile oamenilor care trecuseră de primele filtre ale formularelor, plăţilor şi zidului formidabil al Consulatului, înainte de a ajunge la următoarele filtre ale ghişeelor de primire/refuz şi eliberare/refuz, îi explica cu severitate unui om cu vreo două decenii mai în vârstă că numele său este «Enache», nu «Ienache». Oficialului român nici nu-i trecuseră prin minte absurditatea şi violenţa gestului său, de a-l învăţa pe un adult cum îl cheamă. În alte circumstanţe, în care raportul ar fi fost de la adult la adult, să zicem la o masă în gospodăria omului, tot în propria sa ţară, gândul de a-l corecta ar fi rămas probabil nespus sau ar fi devenit cel mult o glumiţă. Puterea de a-l numi era conferită de zidul dimprejur şi raportul inegal de putere din acel moment, îmbrăţişat cu entuziasm de oficialul statului român. Pe moment, domnul Enache a tăcut cu înţelepciune, însă ne putem imagina reacţia sa odată ce a ieşit dintre zidurile -înalte ale Consulatului, înapoi, în spaţiul deschis al Chişinăului. Această disponibilitate negândită de a numi cu propriile cuvinte şi a judeca de sus rămâne o caracteristică a românilor care vorbesc cu şi despre Moldova, iar evenimentele politice recente din Chişinău nu au făcut decât să accentueze, din păcate, generalizarea acestui fenomen la nivelul spaţiului public şi al sferei politicii” (aici întreg textul).
Cum începem să cunoaştem Basarabia?
Şi ajungem la subiect: cum începem să cunoaştem Basarabia? Acum câţiva ani am fost invitat la Berlin să fac o mică prezentare despre RM. Şi am încercat să pornesc nu de la ce ne aseamănă, ce ne uneşte cu RO, ci de la ceea ce ne desparte. De ce? Pentru a înţelege mai bine atât asemănările, cât şi diferenţele. Pentru că dacă spui că Basarabia este România, esenţializând şi simplificând mult, rişti ca problemele specifice zonei, cu istorii şi straturi sociale complicate, să fie tratate greşit. Avem deja un precedent: perioada interbelică. În textele care urmează voi încerca să răspund la câteva întrebări importante total ignorate de cei interesaţi de RM: în ce condiţii s-a produs proiectul de modernizare a RM, în ce condiţii s-a produs proiectul construcţiei identitare şi culturale, istoria administrativă şi economică a RM şi, nu în ultimul rând, relaţia dintre urban şi rural sau cea legată de compoziţia etnică şi religioasă.
Vom reveni.
