Manifestul Partidului Comunist, elaborat de Marx si Engels si publicat in 1848 la Londra, a deschis drumul unui lung sir de scrieri care, de-a lungul deceniilor care au urmat, au propovaduit lupta proletariatului impotriva burgheziei ca "motor al evolutiei societatii umane". In manifest se spune ca "pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, intreg capitalul" se vor folosi metode "despotice". Indemnul la violenta este fara echivoc si el devine un leit-motiv in majoritatea lucrarilor "clasicilor marxismului".
Dupa 1900, Lenin, Stalin, Mao si alte capetenii comuniste au transformat "teoriile" lui Marx si Engels in politica de stat pentru mai mult de 1/3 din populatia globului. S-a nascut treptat ideea formarii "omului nou" de tip comunist, prin violenta si prin distrugerea valorilor dobandite in urma istoriei multimilenare a umanitatii.
Tortura – experimentul "in vitro" al formarii omului nou
In vara anului 1948, la penitenciarul Suceava, Securitatea si conducerea inchisorii initiaza o actiune de "reeducare" pasnica a detinutilor politici, majoritatea acestora fiind studenti cu condamnari "pentru activitate legionara" desfasurata in perioada 1940-1948. "Reeducarea" consta in principal in lectura unor carti de ideologie comunista precum si discutii pe marginea lor, principalul animator din partea detinutilor fiind studentul Alexandru Bogdanovici, condamnat pentru activitate legionara, iar numarul celor care participau la aceasta actiune era de 25-30 studenti arestati si/sau condamnati. Acestia infiinteaza o organizatie cu scop de "reeducare" denumita "Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC)". In partea a doua a anului 1948, Eugen Turcanu, si el student condamnat pentru activitate legionara si participant la "reeducarea" condusa de Bogdanovici, se declara nemultumit de modul "nesincer" cum isi desfasoara acesta din urma activitatea si propune radicalizarea actiunii.
In primavara anului 1949, sunt transferati, de la Suceava la penitenciarul Pitesti, 80 de detinuti, printre care si majoritatea celor care participasera la "reeducare". Ajuns la Pitesti, Turcanu ia imediat legatura cu Securitatea si cu directorul inchisorii, Alexandru Dumitrescu, in vederea continuarii reeducarii. Conform instructiunilor primite de la generalul Alexandru Nikolski, adjunct al ministrului de Interne, actiunea intra intr-o noua faza.
Momentul care marcheaza inceperea torturilor bestiale si generalizate coincide cu noaptea de Craciun a anului 1949 si are loc in camera "4 Spital", o celula foarte mare, cu aproximativ 100 de locuri inghesuite, unde vreo 50 de "reeducati", dupa o invitatie la "reeducare" adresata celor din tabara rezistentilor si refuzata de acestia din urma, trec la atac inarmati cu bate si scanduri de la priciuri. Are loc o confruntare disperata, in care, la un moment dat, balanta inclina de partea "rezistentilor". In acel moment, intervin gardienii penitenciarului care, timp de cateva ore, ii masacreaza literalmente pe cei care se opun reeducarii, transformandu-i pe toti intr-o masa de carne sangeranda, avand insa grija sa nu omoare pe nici unul dintre ei.
"Operatiunea 4 Spital" – seria I (vor urma si alte serii) reprezinta inceputul unui cosmar care va dura 4 ani. Devine clar pentru victime ca nu mai poate fi vorba de rezistenta fatisa impotriva tortionarilor, ci de incercarea de a supravietui in fata tavalugului distrugator declansat de Securitate cu ajutorul uneltelor acesteia – studentii "reeducati". Supravietuire, cu ce pret? Cu pretul denuntarii in scris a unor fapte nedeclarate la Securitate ("demascarea exterioara") si a dezvaluirii de catre fiecare victima a gandurilor celor mai intime privind valorile supreme (Credinta in Dumnezeu, Patria, Familia, Prietenia) in scopul terfelirii acestora ("demascare interioara").
La 25 ianuarie 1950, urmeaza seria a II-a la Camera 4 Spital, in care am fost "tratat" si subsemnatul, ce port si acum, dupa 59 de ani, amintiri de la loviturile lui Turcanu (fractura de stern cu dureri iradiind in tot toracele). Au urmat apoi alte si alte serii, in mai toate celulele inchisorii Pitesti.
Pe parcursul tragic al "reeducarii" prin tortura, careia i-au fost supusi mii de tineri patrioti, zeci dintre ei au fost ucisi, iar mai multe sute au fost schiloditi. Sinistra ironie a soartei, unul dintre primii ucisi a fost Alexandru Bogdanovici, primul conducator al "reeducarii" de la Suceava. In ceea ce priveste traumele psihice suferite de victime, ele au fost inspaimantatoare.
"Reeducarea" de la Pitesti, sub conducerea lui Turcanu, a durat pana la transferarea acestuia la penitenciarul Gherla, in septembrie 1951. Intre timp, primele metastaze ale fenomenului Pitesti aveau sa apara la Canal, odata cu trimiterea la munca silnica a unui grup de studenti trecuti prin "reeducare", in iunie 1950. Apoi la Gherla, tot in anul 1950, unde, pana la venirea lui Turcanu, "operatiile" de reeducare erau conduse de adjunctul acestuia – Tanu Popa.
La Gherla, reeducarea a luat forme dementiale. Pe langa batai salbatice aplicate in timpul demascarilor, extinse si la detinutii netrecuti prin Pitesti, s-au organizat veritabile ritualuri satanice pentru distrugerea morala a victimelor. In aceasta perioada, multi tineri s-au prabusit moralmente si au trecut in tabara tortionarilor. De altfel, taberele isi schimbau frecvent componenta, trecerea din grupul "reeducatilor" in cel al "banditilor" facandu-se dupa bunul plac al capeteniilor ODCC, in fruntea carora se afla, pana la venirea lui Turcanu, Tanu Popa.
Fenomenul Pitesti s-a extins, in forme specifice, si in alte inchisori, cum ar fi Targu Ocna, Ocnele Mari, Targusor, Baia Sprie, Aiud, dar, datorita numarului mai mic de "reeducati" trimisi sa aplice tehnicile de tortura, precum si curajului detinutilor, care, in unele inchisori (Targu Ocna) s-au opus pe fata, nu a luat formele apocaliptice de la Pitesti si Gherla.
E greu de stabilit cu exactitate cand si de ce conducerea partidului comunist care a organizat si supervizat "experimentul" Pitesti, a luat hotararea de a-l opri. Cert este faptul ca, in primavara anului 1952, Securitatea declanseaza primele anchete privind ororile petrecute in penitenciarele si lagarele de munca amintite mai sus. Anchetele la care au fost supusi tortionarii au fost, in unele cazuri, extrem de dure, fara a atinge insa nivelul de maxima bestialitate al torturilor din timpul "reeducarii".
La data de 20 septembrie 1954, la Tribunalul Militar Bucuresti incepe procesul lotului Turcanu, care cuprinde 22 de acuzati, impotriva carora se retin, in principal, invinuirile de "acte de teroare in grup", "crima de uneltire contra securitatii interne" si "inalta tradare". sedintele Tribunalului Militar, prezidat de faimosul general Alexandru Petrescu, sunt secrete, iar sentinta din 10 noiembrie 1954 ii condamna la moarte. La data de 17 decembrie 1954 sunt executati, la Jilava, prin impuscare, Eugen Turcanu si alti 15 condamnati din acelasi lot. La data de 22 iunie 1955 este executat, tot la Jilava, Puscasu Vasile, din acelasi lot, in timp ce sentintele de condamnare la moarte ale lui Popa Tanu si ale altor 4 condamnati sunt comutate in "munca silnica pe viata".
Sa revenim la omul normal, credincios, sanatos la minte, suflet si trup, cetatean demn, prietenos si generos al secolului al XXI-lea
Printr-un alt proces, incheiat prin pronuntarea sentintei din 16 aprilie 1957, sunt condamnati 5 ofiteri de Securitate si directori sau functionari ai penitenciarelor unde a avut loc "reeducarea" pentru "favorizarea actelor de teroare si pregatire de acte uneltitoare" (de fapt, ei condusesera concret actiunile criminale la Pitesti si Gherla). Nici unul dintre cei 5 ofiteri condamnati nu si-au ispasit pedepsele.
Este demn de remarcat ca dintre detinutii care au fost capetenii ale reeducarii, Bogdanescu, Gherman, Lupascu, Fuchs si Steier nu au fost judecati niciodata pentru crimele la care au fost partasi si nici Alexandru Nikolski si Marin Jianu, generali de Securitate – doi dintre cei mai importanti organizatori ai experimentului Pitesti. In anul 1957, Securitatea organizeaza un al doilea proces al "reeducarii" (procesul Vica Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute in inchisorile romanesti, in anii 1949-1952, asupra miscarii legionare care ar fi organizat intreaga actiune in scopuri de spionaj (?) precum si spre a sabota "opera de reeducare a detinutilor". Inscenarea esueaza datorita curajului si inteligentei celor acuzati pe nedrept, ei aratand, in cursul procesului, ca totul a fost organizat din ordinul Securitatii.
Starea natiunii inainte de instalarea comunismului
Anul 1938 poate fi luat ca reper pentru a caracteriza starea economica, politica, sociala si morala a Romaniei inainte de evenimentele premergatoare invaziei sovietice aducatoare a comunismului.
Este dificil de facut o caracterizare globala a cetateanului roman din anul 1938, dar se poate afirma ca el avea o veritabila constiinta nationala, faurita, in principal, de marile evenimente istorice cum au fost Unirea Principatelor de la 1859, Razboiul pentru Independenta tarii de la 1877 si Reintegrarea neamului de la 1918.
Marea majoritate a cetatenilor tarii, fie ei tarani, intelectuali sau muncitori, bogati sau saraci, tineri sau batrani, erau mandri ca sunt romani, urmasi ai dacilor si romanilor, ai vitejilor luptatori pentru neatarnare, din timpul marilor domnitori Mircea, stefan si Mihai, precum si urmasi recenti ai eroilor de la Plevna, Grivita, Marasti, Marasesti si Oituz. Romanii erau crestini, credinciosi dar nu habotnici, iubitori ai gliei strabune pe care cei mai multi o munceau cu sudoarea fruntii.
Veacurile de navaliri si restriste, stapanirile si influentele vremelnice aduse de turci, rusi si fanarioti au lasat in psihologia unora dintre romani urme nefericite, cum ar fi necinstea, duplicitatea, peschesul si egoismul. In momentele hotaratoare pentru tara, romanii au stiut insa sa depaseasca aceste defecte, unindu-se si mobilizandu-se in lupta pentru tara, pana la sacrificiul suprem, condusi fiind de lideri exemplari prin patriotismul lor.
Nici un cetatean al tarii nu gandea si nu spunea ca i-ar fi rusine sa fie roman, ba dimpotriva, mandria nationala reprezenta o realitate sociala care a condus in anii interbelici la miscari nationaliste de masa, care daca n-ar fi fost adesea extremiste, ar fi putut constitui exemple de solidaritate nationala.
Dupa Reintregirea tarii, romanii erau pe cale de a deveni europeni, in sensul cel mai bun al cuvantului, chiar daca secolele de restriste lasasera asupra Romaniei urme economice, culturale si comportamentale nefavorabile. In conditii istorice mult mai dificile decat tarile vecine din Vest, romanii si-au adus contributii remarcabile la cultura si stiinta europeana, prin mari personalitati ca Mihai Eminescu, Constantin Brancusi, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Traian Vuia, Henri Coanda si Nicolae Paulescu, chiar daca nu intotdeauna recunoscuti la adevarata lor valoare. Aceasta era Romania si acestia erau romanii cand, in 1940 si apoi in 1944, tara a fost cotropita de invadatorii sovietici care au impus, in anul 1945, prin forta si viclenie, instalarea comunismului.
1944 – 1989: actiuni pentru construirea "omului nou"
a) Invadatorii sovietici, adevarate hoarde de cotropitori asiatici, nu au tinut seama de armistitiul de la 23 August 1944, prin care Romania, intorcand armele impotriva trupelor hitleriste, devenea aliata de facto cu coalitia antigermana. Trupele sovietice s-au comportat in Romania ca intr-o tara inamica, mergand pana acolo incat, pe frontul de la Iasi, au luat prizonieri peste 100 de mii de militari romani care nu mai opuneau rezistenta si asteptau sa porneasca la lupta impotriva nemtilor. Ostasii romani au stat multi ani prizonieri in lagarele de exterminare unde foarte multi si-au pierdut viata. Ocupand tara, trupele bolsevice au devastat orasele si satele din drumul lor, au ucis civili nevinovati, au furat, au violat, au incendiat.
b) Odata cu trupele sovietice invadatoare, au patruns in tara o seama de politruci, unii originari din Romania, altii nu. Dintre acestia, putem enumera pe Ana Pauker, Valter Roman, Silviu Brucan, Alexandru Nicolski, Emanoil Florescu, Teohari Georgescu, precum si altii, bolsevici si oportunisti "fara neam si Dumnezeu" – cum i-a numit Primul Ministru roman, Generalul Nicolae Radescu, la inceputul anului 1945. Preluand controlul minusculului partid comunist roman (aproximativ 1000 de membri la data incheierii armistitiului) acesti venetici, stipendiati si sprijiniti de sovietici, au demarat o diabolica actiune de subminare a institutiilor de stat romanesti, creand haos in agricultura, transporturi, industrie, comert, politie si justitie, ceea ce a dus la aparitia unor mari dificultati in viata de zi cu zi a cetatenilor. Acesta a fost pretextul ca Visinski, trimis de Stalin sa vina la Bucuresti si in audienta la rege, sa bata cu pumnul in masa, cerand la 6 Martie 1945, instalarea guvernului Groza.
c) Una din actiunile intreprinse de comunisti, si care a avut efecte devastatoare pentru tara, a fost veritabilul razboi dus impotriva elitelor intelectuale si morale ale natiunii. Imediat dupa 23 August 1944, mai multe mari personalitati, considerate de catre ocupantii sovietici drept "criminali de razboi" au fost arestate si apoi condamnate la ani grei de temnita, cele mai multe pierzandu-si viata in inchisorile comuniste. Marea persecutie impotriva elitelor tarii a inceput insa dupa instalarea la putere a guvernului Groza si abolirea monarhiei.
"Reforma" invatamantului din anul 1948, dupa model sovietic a avut consecinte catastrofale, pe termen lung, asupra starii culturale a natiunii. Brutalizand voit programele analitice ale scolilor si facultatilor, "reforma" a produs multe generatii de pseudo-intelectuali "pe puncte", care au alcatuit noua clasa conducatoare a societatii in timpul regimului comunist. Treptat, se nastea "omul nou" atat de dorit de comunisti.
d) Teroarea politica, inceputa chiar dupa instalarea guvernului Groza, a devenit curand inspaimantatoare. Desfiintarea partidelor politice democratice (PNT, PNL si PSDR) si intemnitarea liderilor acestora a fost urmate de arestarea, in perioada 1948 – 1964 a 1,5 milioane de cetateni considerati dusmani ai comunismului, sute de mii pierzandu-si viata in inchisori sau din cauza detentiei. In perioada de varf a terorii politice, s-a desfasurat inspaimantatorul experiment al "reeducarii" prin tortura permanenta, de care am vorbit mai sus.
e) Jaful practicat de catre ocupantii sovietici a dezechilibrat economia nationala. Sovromurile erau societati mixte romano-sovietice, in care partea romana contribuia cu capitalul, specialisti, utilajele si localurile, adica practic cu tot activul economic, in timp ce partea sovietica aducea "pretioasa" contributie a directorilor. Sovromurile au contribuit mult la scurgerea bogatiilor din tara noastra spre URSS. Inainte de sovromuri a fost insa plata datoriilor de razboi, reprezentand dupa unele estimari, de 10 ori cuantumul fixat prin Tratatul de Pace de la Paris (1946). si a mai fost intretinerea celor aproximativ 100 de mii de militari sovietici ramasi in tara fara nici un temei juridic timp de 12 ani dupa incheierea pacii. Mai trebuie sa amintim de tezaurul furat de sovietici in anul 1945 din depozitul secret de la Tismana, valoarea acestuia fiind estimata la 10 miliarde de dolari, la cursul de atunci. Acest furt, nerecunoscut niciodata de sovietici sau rusi, se adauga la acela al tezaurului "dat in pastrare" rusilor in anul 1916, cand tara era amenintata de ocupatia germana. Alte 10 miliarde de dolari.
Jaful sistematic practicat decenii la rand de ocupantii sovietici, precum si gestionarea catastrofala a economiei, drept urmare a nationalizarii industriei, colectivizarii agriculturii, etatizarii tuturor ramurilor de activitate au saracit Romania care, in 1938, se numara printre tarile bogate ale Europei. Nivelul de viata al populatiei a scazut catastrofal, adancind dramatic prapastia fata de tarile occidentale care s-au refacut si dezvoltat rapid dupa razboi.
f) Propaganda mincinoasa, terifianta, menita sa ascunda adevarul asupra inrobirii tarii de catre comunisti, a reprezentat una din actiunile indreptate spre construirea "omului nou". Presa, radioul, televiziunea, creatiile literare si artistice, controlate necrutator de comunisti, la fel ca si sedintele de partid, cele sindicale, de productie sau de "invatamant" au supus oamenii la o presiune insuportabila care, incet – incet au lasat urme in mintile si sufletele tuturor. Unul dintre efectele cele mai nocive ale propagandei, a fost instalarea "dublei gandiri" orwelliene, o pervertire a capacitatii oamenilor de a fi rationali si consecventi.
g) Dupa 1975, actiunile dementiale ale dictatorului Ceausescu au condus la demolarea, in multe localitati ale tarii, printre care si in Bucuresti, la mii de case, biserici si edificii in buna stare, unele avand o valoare de patrimoniu incontestabila (de exemplu Manastirea Vacaresti). In aceeasi perioada, dictatorul a ordonat sa se reduca incalzirea locuintelor si sa se reduca aprovizionarea pietii alimentare. Aceste masuri au condus la cresterea dramatica a mortalitatii si morbiditatii in tara noastra.
h) Inspirandu-se din "filosofia" marxista, partidul comunist a dus in permanenta o politica ateista concretizata prin propaganda anticrestina si persecutarea preotilor si credinciosilor, mergand pana la aruncarea in temnite si lagare de munca a mii dintre acestia.
i) In timp ce marea majoritate a populatiei se zbatea in saracie si penurie generalizata, nomenclatura , o categorie restransa de privilegiati, se bucura de numeroase avantaje, ducand o viata confortabila si imbelsugata. Nomenclatura avea mai multe niveluri, incepand cu cea a "conducatorilor" de partid si de stat, membri guvernului si ai organizatiilor centrale, precum si capeteniile securitatii si militiei.
j) Aparatul represiv al regimului comunist era format din zeci de mii de "lucratori" ai securitatii, militiei si serviciilor speciale, multi dintre ei sub acoperire, precum si din sutele de mii de informatori platiti sau nu, majoritatea recrutati prin santaj. Delatiunea era un lucru obisnuit, practicandu-se intre colegi, prieteni si chiar membri ai aceleiasi familii. Securitatea avea putere de viata si de moarte asupra cetatenilor, iar securistii, pentru a-si justifica salariile si a-si da importanta, inventau adesea "probleme" si "delicventi" practic inexistenti. Costul aparatului represiv alcatuit din securitate, militie, informatori si oficiniile anexe a fost estimat la aproximativ 10% din P.I.B.-ul existent in timpul regimului comunist, in timp ce pentru sanatate si invatamant se alocau de zece ori mai putin.
k) Cultul personalitatii, de inspiratie chino – coreana, a reprezentat ultima faza (deceniile 8 si 9) a dictaturii comuniste, ducand la o veritabila exasperare a oamenilor si, in final, la revolta acestora.
Toate elementele enuntate mai sus au condus, odata cu inrobirea tarii, la subrezirea echilibrului natiunii si aparitia "omului nou". Dupa cum vom arata insa in continuare, aceasta "opera" diabolica, din fericire nu a reusit asa cum dorisera oprimatorii.
Caracteristicile "omului nou"
Iata cum ii descrie Horia Roman Patapievici pe concetatenii nostri, in "Scrisorile" catre Alexandru Paleologu: "fete patibulare, ochi mohorati, maxilare incremenite, fete urate, guri vulgare, trasaturi rudimentare, vorbire agramata si bolovanoasa, (…), lasitate, ticalosie, vanitate si egoism meschin, invidie joasa, delatiune lipsita de remuscari, ingamfare, barfa". Caracterizarea de mai sus pare mai mult o reactie emotionala decat o constatare stiintifica. O enumerare serioasa a defectelor noastre ar fi trebuit sa le cuprinda, mai degraba, pe urmatoarele: pierderea sentimentului national, "masochismul" etnic, lipsa sentimentului de solidaritate si raspundere cetateneasca, precum si defecte inrudite.
Ceea ce lipseste cu desavarsire in caracterizarea facuta de Horia Roman Patapievici este observatia ca defectele constatate sunt in mare masura rezultatul constructiei "omului nou" de tip comunist. Existau desigur defecte si in randurile oamenilor din Romania "normala", cea dinainte instalarii regimului comunist, dar ele nu aveau gravitatea si raspandirea din anii 1945 – 1989.
A reusit constructia "omului nou" in Romania ?
Actiunile miselesti ale comunistilor au avut efecte devastatoare in tara noastra, la fel ca si in celelalte tari ale sistemului.
Pentru a putea constata efectele reale ale constructiei "omului nou" este necesar sa comparam situatia din anul 1938 cu cea din perioada 1944 – 1989. Cetateanul Romaniei spre sfarsitul anilor regimului comunist era cu totul altfel decat cel al anului 1938 si, din nefericire, in sensul cel mai rau cu putinta.
Din punct de vedere biologic, "romanul nou" este mai subred, mai putin sanatos si viguros decat cel al anilor postbelici. Morbiditatea a crescut si, cu toate marile progrese ale medicinii pe plan mondial, durata medie de viata a ramas mult in urma fata de cea din tarile dezvoltate.
Si mai dezolanta este starea psihosociala a cetateanului trecut prin "reeducarea" pentru formarea omului nou. Au disparut sau si-au diminuat drastic impactul social, reperele morale oferite de religie, si de exemplul oamenilor de mare valoare (preotii, intelectualii satelor, profesorii, marii intelectuali, ofiterii, oamenii politici patrioti, marii regi si regine ale Romaniei (Carol I, Ferdinand, Elisabeta, Maria)). Niciodata moravurile si mentalitatea oamenilor nu au atins un nivel atat de deplorabil ca dupa trecerea mai multor ani de "constructie a socialismului si omului nou". Efectele acestui proces au fost atat de profunde incat ele au persistat, ba unele chiar s-au amplificat, dupa Revolutia din 1989.
Si totusi…
In perioada regimului comunist si in cea a "tranzitiei" au existat semne ca "omul nou" n-a cotropit intreaga natiune. Putem mentiona, in acest sens, Rezistenta armata din muntii Romaniei (1944 – 1960), avand o amploare si o durata nemaiintalnita in tarile subjugate de comunisti. Apoi, multitudinea de organizatii anticomuniste din perioada 1947 – 1964, ai caror membri au fost aruncati in inchisori (aproximativ 1,5 milioane de detinuti, marea majoritate tineri, dintre care o treime au murit in inchisori sau din cauza detentiei). Miscarile studentesti anticomuniste din perioada revolutiei ungare (1956), grevele din Valea Jiului si sindicatele libere (1977), precum si disidenta intelectualilor de dupa 1978 au reprezentat, de asemenea, dovezi ca formarea omului nou nu a reusit asa cum doreau asupritorii. Spre sfarsitul perioadei 1945 – 1989, lungul sir al suferintelor natiunii a determinat aparitia nemultumirii populare generalizate, ducand la explozia Revolutiei din decembrie 1989. A fost un moment de gratie, in care cea mai mare parte a compatriotilor nostri s-au scuturat de fantoma omului nou care se incuibase in sufletele si mintile lor. Din nefericire, ticaloasele forte ale intunericului s-au regrupat rapid si au pus la cale lovitura de stat criptocomunista ce a urmat Revolutiei, precum si diversiunile care au readus la putere nomenclatura de nivelul 2 si 3. Avand o indelungata experienta KGB-ista si securist – autohtona, fortele criptocomuniste au schimbat profilul "omului nou" aducandu-i modificari furate din doctrinele democratice, liberale , capitaliste si social – democratice.
"Omul nou al tranzitiei" este un hibrid mafioto – criptocomunist, fara scrupule, avid de imbogatire rapida, care nu poate fi decat frauduloasa, posesor al unui limbaj demagogic heteroclit care sa-i permita accesul la putere folosind democratia parlamentara.
Exista insa concetateni de-ai nostri care n-au mai intrat in capcana noului "om nou", si care incercand sa-si ia soarta lor si a tarii in maini, au initiat miscari si organizatii realmente democratice si patriotice: AFDPR, Piata Universitatii, Alianta Civica, Grupul de dialog social, APADOR-CH, Pro-democratia, Societatea Academica Romana etc. Din pacate, aproape fara exceptie, clasa politica este alcatuita din noua mafie corupta, cinica, solidara in tendinta de imbogatire si pastrare a puterii, cu pretul unei noi inrobiri a tarii.
Sublata causa, tollitur effectus: revenirea la normalitate
Iesirea din impasul tragic in care s-a aflat si se mai afla Romania, dupa ce, timp de decenii a fost supusa opresiunii comuniste si "experimentului" formarii omului nou, impune inlaturarea acelor factori care au determinat aparitia impasului. Este deci nevoie sa se inlature elementele care au produs starea profund anormala si nefericita din perioada comunista si postcomunista.
Terapia pentru revenirea la normalitate a tarii va fi dificila si de durata, putand fi rezumata in urmatoarele cinci puncte:
Aducerea pe prim plan a rolului credintei crestine in echilibrarea psihologica, morala si comportamentala a compatriotilor nostri;
Promovarea culturii, atat la nivelul elitelor natiunii cat si la cel al categoriilor sociale cele mai largi;
Integrarea reala a institutiilor statului, societatii civile si a cetatenilor in sistemul de valori europene;
Reabilitarea sentimentului national profund alterat dupa agresiunea la care l-a supus sistemul comunist;
Asanarea clasei politice si a administratiei centrale si locale, prin mecanismul de promovare a valorilor reale si de inlaturare a coruptiei, carierismului si non-valorilor.