Basarabia – turnesolul românismului

Asistăm, în ultimul an, la o uimitoare renaştere a sentimentelor româneşti în Republica Moldova. După sângeroasa represiune asupra patrioţilor ordonată de preşedintele KGB-ist Voronin în aprilie 2009, basarabenii, în primul rând tinerii, au reacţionat exemplar, reamintindu-şi unde sunt rădăcinile lor, ce limbă vorbesc, cine i-a terorizat zeci de ani, de unde le vine speranţa de libertate.

Atunci, în pri­măvara anului trecut, l-au dat jos, prin vot democratic, pe Voronin, instalând un guvern format din poli­ti­cieni tineri, care cu un ex­cepţional curaj au pro­movat o politică pro-euro­peană. Admirabila renaştere din Basarabia are, evident, foarte mulţi prieteni în România care sunt hotă­râţi sa-i ajute pe fraţii lor din stânga Prutului, un exem­ plu în acest sens fiind chiar preşedintele Traian Băses­cu. Există însă şi cetă­ţeni de-ai noş­tri, scep­tici faţă de apro­pie­rea de Republica Moldo­va. Tutu­ror acestora le de­dic rân­durile de mai jos.

De ce sunt cu sufletul alături de Basarabia

În istoria familiei Boldur, sunt numeroase firele care o leagă de Basarabia. În anul 1497, Vornicul Sima Boldur, din porunca lui Ştefan cel Mare, a repurtat la Lenţeşti, dincolo de Prut, o strălucită victorie asupra năvălitorilor care pustiau ţara de sus. În 1711, Lupu Costache Boldur, urmaş al lui Sima Boldur, l-a sfătuit, fără succes, pe Dimitrie Cantemir, să nu se alieze cu Petru cel Mare, fiindcă „unde pun piciorul muscalii, acolo rămân”. Văzând că Petru a intrat cu armata în Basarabia şi chiar în Moldova din dreapta Prutului şi ca „un bun aliat” a început să le jefuiască, Lupu Costache Boldur a dat un sprijin decisiv turcilor să câştige lupta de la Stănileşti. Ţarul rus a fost făcut prizonier, apoi răscumpărat cu aur românesc şi „s-a întors cu coada între picioare” dincolo de Nistru, luându-l cu el şi pe Cantemir, căruia, drept recunoştinţă , i-a necinstit fiica, făcându-i un copil nelegitim. Dacă Lupu Costache n-ar fi acţionat aşa cum a făcut-o, probabil că astăzi am fi vorbit cu toţii ruseşte…

Mulţi ani după aceea, în 1919, când Basarabia răpită de ruşi la 1812 se realipise României, tatăl meu, tânăr sublocotenent de cavalerie, se afla lângă Bălţi, cu regimentul său trimis acolo pentru a face faţă bandelor bolşevice care terorizau populaţia dintre Prut şi Nistru. Luând parte la o acţiune împotriva acestor bande, sublocotenentul Ion Boldur-Lăţescu, urmaşul lui Sima şi Lupu Boldur, era ­să-şi piardă viaţa – fiind grav rănit. La Bălţi am locuit şi eu în copilărie, cu întreaga familie, în anii ­1935-1938,  învăţând ­să-i cunosc şi să-i iubesc pe fraţii basarabeni. În acei ani, mergeam vara la Burnas, fermecătoare staţiune balneară de pe litoralul basarabean. Se mai aflau , în apropiere, alte două frumoase staţiuni balneare – Bugaz şi Budaki, toate trei întemeiate de colonişti germani chemaţi acolo de Caterina cea Mare pentru a aduce civilizaţia în zonă.

În tragicul an 1940, colonelul Ion Boldur Lăţescu, aflat cu regimentul său la Lipnic, pe Nistru, unde se construiseră fortificaţii împotriva invaziei iminente a trupelor sovietice, a trăit, împreună cu toţi militarii români şi cu localnicii, umilinţa şi durerea retragerii în faţa ultimatumului dat de URSS ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov. Nemţii ne trădaseră, iar ruşii îşi începeau înaintarea în Europa, conform Testamentului lui Petru cel ­Mare. În anul următor, colonelul Boldur-Lăţescu în fruntea regimentului său, a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei, fiind din nou rănit lângă Nistru. Eu însumi am fost arestat, torturat şi condamnat de comunişti la doi ani de temniţă, când, în anul 1949, fiind student, am participat la o organizaţie de rezistenţă anticomunistă care lupta împotriva ocupării ţării şi bineînţeles a Basarabiei, de către cotropitorii sovietici. Iată de ce, ori de câte ori vine vorba de Basarabia şi de basarabeni, socotesc că am datoria să-mi spun părerea în această dureroasă problemă a românismului.

Problemele Basarabiei şi soluţii posibile

Unii publicişti ridică problema inoportunităţii discutării deschise de către români a problemelor Basarabiei, în actualul context european. Ei susţin că ţările europene, dorind să aibă relaţii bune cu Rusia, care le furnizează gazul de care au mare nevoie, optează pentru atitudine „prudentă” faţă de problemele Republicii Moldova unde „Rusia are mari interese”. Cancelariile şi opinia publică din Uniunea Europeană nu reacţionează ferm în faţa faptului că ruşii încalcă integritatea Republicii Moldova păstrându-şi trupe în Transnistria şi nici când Voronin a declanşat represiunea sângeroasă de acum un an împotriva tineretului care manifesta  pentru libertate. Iar acum, îndeamnă guvernul pro-occidental de la Chişinău şi pe cel de la Bucureşti, să fie „prudenţi” în relaţiile lor reciproce, pentru a nu da impresia că se doreşte unirea Basarabiei cu România. Oare să fi uitat occidentalii că Basarabia a fost răpită României, în anul 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov? Dacă ei au uitat, românii n-au voie să uite!

Nici un român cu scaun la cap nu clamează acum unirea, dar guvernul de la Bucureşti doreşte să ajute Republica Moldova prin mijloace financiare,  culturale şi umanitare şi chiar a început să o facă. Mai doreşte să sprijine Republica Moldova pentru a accede cât mai curând în Uniunea Europeană. Acestea sunt obiectivele pe termen scurt şi mediu. Nici un român adevărat nu are voie să uite că, în stânga Pru­tului, trăiesc câteva milioane de fraţi de-ai noştri, care au aceeaşi credinţă, care vorbesc româ­neşte şi care, timp de 70 de ani au fost terorizaţi de ocupanţii sovietici, iar în ultimii ani de trădătorii năimiţi de la Moscova. Afirmaţii de tipul „Basarabia nu e un teritoriu dezirabil pentru România”, expuse de curând în presă de o profesoară de ştiinţe politice care, culmea!, e basarabeancă, sau ca recomandarea de a avea „ciocul mic” în proble­mele relaţiei cu Republica Moldova, nu fac decât să dea apă la moară lui Voronin şi patronilor lui de la Moscova, cei care susţin că istoria şi limba moldovenească nu au nimic ­comun cu cea a României.

Problemele interne şi externe cu care se confruntă Republica Moldova sunt multe şi dificile. În primul rând, prezenţa Armatei a 14-a în Transnistria. În al doilea rând – după cum am arătat – indiferenţa Occidentului. În al treilea rând, subminarea din interior a politicii pro-occidentale practicată de guvernul de la Chişinău (KGB-istul Voronin ar dori să continue să stăpânească Basarabia ca pe propria moşie a familiei). Există, desigur, problemele sărăciei şi subdezvoltării generate de ocupaţia sovietică şi regimul pro-rus care a urmat. Corupţia este endemică, poate una dintre cele mai grave din Europa. Nu pot fi neglijate nici mentalitatea bolnavă, propaganda ateistă şi dubla gândire orwelliană generate de comunism. Toate acestea le cunoaştem bine fiindcă ele există şi la noi. În ceea ce priveşte minorităţile rusofone, ele nu vor crea obstacole în modernizarea Republicii Moldova, fiindcă şi ele tânjesc după viaţa mai bună din Occident. Faptul că s-a ridicat o generaţie de tineri care privesc spre libertate reprezintă un adevărat miracol şi o garanţie că, dacă va fi ajutată, Basarabia va renaşte.

***

Împreună, acum, România şi Republica Moldova trebuie să renunţe la atitudinea ­timidă si speriată faţă de afirmarea unei realităţi ce nu poate fi contestată: Basarabia este românească! Deocamdată ea trebuie ajutată să intre în UE. Apoi, vom mai vedea… ­Dumnezeu îi ajută pe cei ­curajoşi şi care luptă pentru o cauză dreaptă.