Istoria corupţiei la români. Existau baroni locali în interbelic?

Acuzațiile de corupție și arestările unor demnitari de rang înalt sau aleși locali țin prima pagină a ziarelor și televiziunilor de mai multă vreme. Poate fi o confirmare a ceea ce mulți dintre noi am ajuns să credem cu îndreptățire, și anume că niciodată în istoria României fenomenul corupției nu a cunoscut o asemenea amploare. În acest context, istoricul Dan Falcan a analizat pentru „România liberă“ evoluția afacerilor cu statul din momentul în care corupția a devenit instituționalizată, în epoca fanariotă. Astfel, oameni influenți strânși în jurul amantei lui Cuza erau obișnuiți cu șpaga, în timp ce perioada lui Carol I a fost cea mai curată. Carol al II-lea a devalizat miliarde de lei, iar mareșalul Antonescu a introdus austeritatea. În timp ce privațiunile de tot felul din comunism ne-au împins să mituim polițiști, medici, măcelari, vânzători pentru a supraviețui. Istoricul îl etichetează pe Carol al II-lea drept cel mai necinstit dintre șefii de stat ai României. 

Corupție ca după Revoluție pare că nu a existat niciodată în istoria României. Dar acest flagel a prins cheag puternic în epoca fanariotă, a trecut prin patul lui Cuza, al Elenei Lupescu, a ajuns în apropierea lui Carol I, a fost întreținut la foc mic de către comuniști și a cunoscut dimensiuni gigantice în timpul celor două războaie mondiale.

Istoricul Dan Falcan explică într-un interviu cât de coruptă a fost România de-a lungul ultimilor patru sute de ani. Incursiunea sa este una istorică, fiecare epocă evidențiindu-se prin scandalurile ei de corupție, trafic de influență ori mită. Epoca fanariotă a fost prima care a cunoscut corupția instituționalizată. Amanta lui Cuza a păstorit-o, iar epoca lui Carol I a fost cea mai curată. Carol al II-lea a devalizat miliarde de lei, și mareșalul Antonescu a introdus austeritatea. Iar privațiunile de tot felul din comunism ne-au împins să corupem polițiști, medici, măcelari sau vânzători pentru a supraviețui.

România liberă: Este corupția endemică în România?

D.F.: Corupția nu face neapărat parte din ADN-ul poporului român. Mai degrabă e o tradiție istorică încetățenită după ce s-a accentuat dominația otomană în Țările Române, începând cu secolul al XVI-lea și culminând în secolul fanariot, al XVIII-lea. Pentru obținerea tronului, domnii Țărilor Românești trebuiau să plătească la Constantinopol sume tot mai mari de bani. Și atunci, când erau numiți domnitori în Țara Românească sau în Moldova, aceștia urmăreau să facă bani cât mai mulți pentru a-și recupera sumele plătite turcilor pentru tron și apoi să strângă pentru ei. La rândul lor domnitorii vindeau funcții publice. Secolul al ­XVIII-lea a fost de referință pentru generalizarea corupției în țările române.

Ce fel de domnie a avut Cuza?

D.F.: Corupția din timpul lui Cuza era legată de camarila coagulată de iubita sa, Maria Obrenovici. Membrii ei, printre care îi regăsim pe locotenent-colonelul Pisoţchi, Cezar Librecht, directorul general al Poştelor şi Telegrafului, colonelul Docan, intermediau, spre exemplu, contracte pentru realizarea drumurilor publice unor companii care, la rândul lor, le întorceau comisioane. Nu neapărat lua Cuza bani. Era cam ca în vremea lui Iliescu, care era sărac și cinstit, dar nu lua nici o măsură pentru corupția din jurul său. În 1862, când a fost asasinat Barbu Catargiu, iar ancheta ducea cumva spre Cuza, procurorul care instrumenta cazul a fost imediat destituit pentru a nu merge mai departe cu ancheta. Se mai intervenea și direct în treburile justiției.

Cum ați caracteriza perioada lui Carol I din punct de vedere al respectării legii?

D.F.: Perioada lui Carol I, pe care o încadrăm de la 1866 la 1914, a fost mai curată și mai liniștită. Au fost, e drept, și câteva afaceri care au ținut prima pagină a ziarelor. Într-una dintre ele a fost menționat și numele domnitorului, dar nu pentru că a luat ilicit bani, ci pentru că ar fi ­favorizat un consorţiu condus de ­Heinrich Strousberg, un antreprenor german, care urmărea concesio­narea construcţiei liniei ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova (după mai multe scandaluri, abuzuri și acuze de ambele părți, statul român a anulat în 1871 concesiune – n.red.). La 1900, compania franceză Hallier a început construcția unor silozuri în portul Constanța (statul a intentat proces acestei companii acuzând ­întârzieri ale lucrărilor – n.red.). ­Avocatul francezilor a fost Raymond Poincare, care, la finalul procesului pierdut, a oferit celebra replică: „Ce vreți, aici suntem la Porțile ­Orientului, unde toate lucrurile sunt luate mai lejer”. Dar la nivel înalt nu au fost dovediți oameni corupți. Motivul: în acea perioadă România a fost condusă de clasa politică cea mai respsonsabilă și patrioată din istoria României. E clasa politică ce a făcut Revoluția de la 1848, unirea de la 1859, independența din 1877. Îi regăsim pe frații Brătianu, frații Golescu, Costache Negri, ­Vasile Alecsandri, Kogălniceanu, C.A. ­Rosetti, oameni care nu se gândeau să se atingă de banul public. Ei aveau o anumită independență materială, erau din boierimea mică sau mijlocie.

Cât de coruptă a fost clasa politică din perioada interbelică?

D.F.: Degradarea clasei politice s-a produs după primul război mondial, în principal după introducerea votului universal pentru bărbați. Până în 1916 a existat un vot cenzitar, pe bază de avere. Voturile erau relativ mai greu de cumpărat, alegătorii mai greu de prostit, fiind mai școliți și mai informați. Prin introducerea votului universal pentru bărbați au apărut demagogii, o mulțime de noi partide în afară de liberali și conservatori ca până atunci, erau mai mulți oameni fără știință de carte. În acest context, au apărut marile afaceri de corupție. Dar, chiar și așa, față de timpurile de acum era o clasă politică mai curată. În 20 de ani, cu greu găsești patru sau cinci miniștri pe care să pui eticheta de corupți. Se disting, ca exemple ­negative, cei care au semnat contractele în cazul afacerii Skoda, în afacerea Payot (România a dat Franței petrol de 54 milioane de lei și în schimb Franța a oferit 150 de avioane de luptă vechi – n.red.). În 1924 a existat o afacere în urma căreia România a plătit 500 de milioane de lei, o sumă uriașă, pentru a cumpăra 250 de avioane britanice (acestea nu respectau normele de siguranță și se spune că mulți piloți români și-au pierdut viața la manșa lor. Afacerea e cunoscută sub numele Siskin – n.red.). În ea a fost implicat Carol al II-lea. Un ministru asupra căruia plănuia o bănuială în general își dădea demisia sau, dacă nu făcea acest gest, era privit ca un paria. Atunci, dacă ajungeai în fața justiției aveai toate șansele să fii ­judecat ­corect pentru că magistrații erau bine plătiți și rar ­planau suspiciuni de simpatii politice sau că iau bani. Justiția era mult mai curată atunci decât azi.

Existau baroni locali?

D.F.: Existau șefi de filiale, dar nu ­putem vorbi de baroni locali. Atunci erau 72 de județe în România Mare, exista o politizare, dar nu atât de amplă. Exista un Statut al funcționarului public care îi proteja și se schimba greu. Alexandru Kirițescu a fost secretar general al Ministerului Învățământului aproape toată perioada interbelică, indiferent de partid. Partidul venit la putere avea tendința să politizeze tot ceea ce putea, dar nu se schimbau directori de școli sau de spitale, ca astăzi.

Care a fost rolul lui Carol al II-lea?

D.F.: Pe lângă Carol al II-lea a gravitat o camarilă concentrată în jurul amantei sale, Elena Lupescu. Au fost prejudicii de miliarde și s-a atentat la siguranța națională. Corupția a făcut ca în 1940 armata să fie slab echipată, slab înarmată, prost aprovizionată. S-au băgat miliarde în înzestrarea armatei, iar când sovieticii ne-au dat ultimatumul în 1940 nu am putut reacționa. Același lucru s-a întâmplat și în prima parte a celui dintâi război mondial, când armata a fost prost echipată. La un moment dat Carol al II-lea a dat ordin să se fabrice batiste pentru soldați cu chipul lui. Prințul Nicolae al României, fratele lui Carol al II-lea, s-a supărat pe această inițiativă. S-au certat și în timpul discuției Nicolae i-a cerut lui Carol o batistă. „De ce?”, l-a întrebat Carol. „Ca să îmi șterg mucii pe fața ta!”. Carol al II-lea fost probabil cel mai corupt șef de stat din România. A oferit multe contracte lui Malaxa, Max Ausschnitt, partenerii săi la partide de poker pe care industriașii le pierdeau deliberat.

Vorbim totuși de corupție într-o perioadă considerată de mare înflorire.

D.F.: Există o nostalgie a generației de azi legată de această vârstă de aur, adică de perioada interbelică. Atunci, timp de 22 de ani a existat România Mare. Plecasem, ca națiune, pe un drum bun. Exista o dezvoltare economică, cinci lei era un dolar, leul era egal cu francul, puteam să ne hrănim populația din grâul produs în țară. Era o ierarhie respectată, spre exemplu omul din mahala, chiar dacă avea bani, nu mergea la Athenee Palace sau la Capșa pentru că nu era acolo locul lui. În contrapartidă, jumătate din țară era analfabetă. Dar lumea are tendința să idealizeze…

Cum s-au schimbat lucrurile în regimul mareșalului Antonescu?

D.F.: Lăsând la o parte defectele sale politice și sociale, mareșalul avea o fire severă și ordonată. A început războiul, iar Antonescu a luat măsuri dure, înțelegând că România se afla într-o situație jalnică din cauza corupției endemice. A început procese împotriva lui Carol al II-lea care fugise din țară, a lui Malaxa, Max Ausschnitt , a tuturor celor pe care îi considera profitori ai fostului regim. Unii au intrat la pușcărie, alții au plecat peste graniță. A început o epocă de mare austeritate. După 23 august 1944 în țară au intrat rușii și a început o epocă de haos și dezorganizare. Apoi a venit Guvernul Petru Groza și grozăviile astea au încetat.

A existat corupție în comunism?

D.F.: E o discuție lungă de 50 de ani. La nivelul activiștilor de partid e greu să vorbim de corupție. Corupția presupune o relație ilicită cu statul, iar ca activist de partid era greu să furi pentru că ar fi însemnat să furi regimul care te susținea și pe care îl susțineai. Pe de altă parte, putem acuza faptul că activiștii au ocupat abuziv casele foștilor proprietari, naționalizându-le. În comunism, corupția a coborât de la nivel mare la nivel micro, unde a devenit generalizată. Mai ales primii ani de la instaurare, până în 1965, și ultimii, cei de după ’80, au reprezentat perioade de mari privațiuni. Și atunci trebuia să oferi mici atenții, ca să te ai bine cu măcelarul, cu gestionarul de la aprozar, de la ferometal, de la confecții. Nu se găsea nimic, dar dacă știai la cine să dai, se rezolva. Exista celebrul pachet de Kent pe care eu îl dădeam doctorului, doctorul îl dădea măcelarului, care îl dădea polițistului și așa mai departe. Cazuri de mare corupție au fost mai puține, iar cele care au fost se mușamalizau sau puteau reprezenta răfuieli de partid și înscenări.

Istoricul Dan Falcan consideră că cel mai corup reprezentant al statului român a fost Carol al II-lea. foto petre bădică