Las Vegas este unul dintre cele mai importante centre de distracție din toată lumea, fiind cunoscut pentru industria să de jocuri de noroc. Nici nu este de mirare că a fost vizitat în medie, în ultimii ani, de peste 40 de milioane de vizitatori anual. Statisticile indică o cifră de 42, 9 milioane în 2016 și de 42, 2 milioane în 2017. Printre aceștia s-a numărat și un membru al echipei jocuricalaaparate.biz, care a vizitat orașul chiar înaintea evenimentului care a atras atenția asupra orașului distracției din America.
Anul trecut, pe data de 1 Octombrie, un individ de 64 de ani a ucis mai multe persoane, iar acest incident armat părea că urmează să aibă repercursiuni serioase asupra industriei turistice și de gambling din acest oraș american. De atunci, reprezentanții hotelului Mandalay Bay au decis să întărească paza locației și să folosească un număr mărit de camere de securitate, precum și personal specializat care să facă verificări discrete asupra persoanelor potențial suspecte. Așadar, care este situația reală și cât de afectat este Las Vegas-ul astăzi de evenimentul petrecut acum un an?
Las Vegas rămâne orașul în care lumea merge să se distreze la maxim!
Așa cum nimic nu prevestea incidentul armat care avea să urmeze în acea zi de toamnă, atunci când numărul vizitatorilor era foarte ridicat, în ciuda căldurii de afară, nici astăzi nu se pare că lucrurile ar stă diferit. Iar acest lucru a putut fi observat încă de la începutul anului, când numărul vizitatorilor a fost de aproximativ 10,274,100 persoane în primul trimestru al anului 2018. Iar valoarea s-a păstrat în continuare ridicată, astfel că în luna August 2018, numărul celor care au vizitat Las Vegas-ul a fost de 3, 555, 200 persoane.
De altfel, media numărului de vizitatori în prima jumătate a anului 2018 a fost una în grafic (aproximativ 3 milioane), valoarea maximă a acestuia fiind de 3,393,900 persoane în luna Ianuarie 2018, iar cea minimală de 3,130,400 oameni, în luna Februarie. Comparativ cu 2017, în ceea ce privește numărul de vizitatori, acesta a scăzut cu 3, 3% procente în Ianuarie (cea mai mare scădere fiind înregistrată în luna Iulie, de -3, 4%). Cu toate acestea, au fost înregistrare și diferențe pozitive, în luna Aprilie (+0, 1%) și în Mai (+0, 8%).
Părerea specialiștilor, exprimată în perioada post-incident a fost că impactul evenimentelor din 1 octombrie va fi limitat numai la cel de-al patrulea trimestru din 2017, iar evoluția ulterioară a lucrurilor le-a dat dreptate. Până la urmă, evoluția favorabilă s-a datorat faptului că multe dintre proiectele de renovare începute în anii anteriori au fost finalizate în 2018, ceea ce a crescut numărul spațiilor de cazare, printre cele mai importante dintre locațiile care au fost redate circuitului fiind și Park MGM (fostul hotel Monte Carlo).
Printre cauzele care au produs scăderea numărului de vizitatori în primele luni ale anului 2018 s-a numărat și lipsa evenimentelor importante de pe agenda orașului. Un alt argument adus de către experții în turism a fost că oamenii vor continua să vină în Las Vegas pentru că pistolarul ar fi lucrat singur, fără conexiuni cunoscute cu grupurile teroriste. Publicul interpretează în general acest lucru ca un semn că atacurile viitoare sunt puțin probabile, aspect confirmat și de evoluția situației în perioada următoarei incidentului din Octombrie 2017.
Acesta este un oraș care te impresionează, aici lucrând peste 246.000 de angajați în industria turism, fiind și locul în care se organizează multe dintre conferințele și convențiile importante din SUA (peste 6,6 milioane delegați au participat la astfel de întâlniri, convenții și conferințe). Numărul camerelor din hotelurile acestui oraș este de 150,000 de camere, iar valoarea zborurilor care au ca destinație Las Vegas-ul este de 950 de curse zilnic, din peste 130 de orașe din întreaga lume.
Pentru cei care vor să viziteze acest oraș, oportunitățile de distracție sunt nelimitate, iar cele 320 de zile cu soare (aici avem climă uscată) favorizează desfășurarea diferitelor întâlniri și convenții. Printre ponturile pentru Las Vegas, care îți vor oferi maximul de distracție, se numără sălile de jocuri de noroc cu mize mici, dar care oferă câștiguri mari, vizitarea barajului Hoover, o plimbare aeriană cu elicopterul sau plimbarea pe bulevardul central al orașului.
Pentru cei care își doresc să aibă parte de divertisment la cote maxime, această este destinația ideală dacă te afli în căutarea unei experiențe complete și unice. Las Vegas-ul este un oraș spectaculos din toate punctele de vedere și este locul în care poți experimenta o mulțime de lucruri inedite. Așa că dacă ai de gând să te bucuri de tot ceea ce are de oferit acest acest oraș emblematic, fă-ți rezervare și pregătește-te să te distrezi așa cum n-ai mai făcut-o niciodată!