UPDATE Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, la Antena 3, că Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) va fi restructurat. ”Avem în plan lucrul ăsta, să restructurăm acest serviciu. A venit la mine un foarte bun prieten, eram la minister, în jurul orei 19.00. Sigur că am rămas surprins să-mi spună că într-adevăr e trimis de domnul Pahonţu, că îmi asigură protecţie, că Liviu Dragnea va dispărea cel mai târziu în martie, va fi executat şi că e posibil ca eu împreună cu un grup de colegi să preluăm şi partidul. Bine, Pahonţu s-a gândit că sunt şi prost probabil ca să preiau partidul, adică chiar m-a jignit spunând acest lucru, dar lucrurile au evoluat, nu s-au oprit aici. Pentru că eu nu am votat în CEx nominalizarea lui Mihai Tudose premier şi am fost unul care am fost vehement şi împotriva premierului Mihai Tudose şi la CEx în care el şi-a dat demisia şi în ianuarie pe 17 DNA a făcut cerere de redeschidere a unui dosar, iar pe 18 a fost trimisă citaţia, deci a fost grabă mare”, a afirmat Paul Stănescu.
UPDATE Serviciul de Protecție și Pază a reacționat, după accidentul în care a fost implicat un ofițer. Astfel susțin ofcialii serviciului, angajatul instituției se afla în timpul liber, în mașina personală. Ofițerul a trecut pe culoarea verde a semaforului, însă nu s-a asiguratla un viraj la dreapta pe unde traversa pietonul, tot pe culoarea verde. SPP precizează că ofițerul a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat accidentul, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, șoferul le-a precizat polițiștilor că este cadru militar, angajat SPP.
Accidentul în care a fost implicat angajatul SPP a avut loc, vineri dimineața, în jurul orei 6.00, pe raza sectorului 5.
Oficiali de la Brigada Rutieră au precizat că un conducător al unui autoturism a surprins și accidentat ușor un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal și la culoarea verde a semaforului electric pietonal.
Cond auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Având în vedere calitatea de militar a conducătorului auto, cercetările vor fi desfășurate sub îndrumarea Parchetului Militar.
Oficiali din rândul oamenilor legii au declarant că pietonul a fost lovit ușor, iar după ce a fost investigat de medici a plecat acasă.
Totodată, angajatul SPP se afla în timpul liber.
Știre în curs de actualizare