5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTensiuni fără precedent între judecătorii de la Curtea de Apel București

Tensiuni fără precedent între judecătorii de la Curtea de Apel București

Reclamant în acest dosar este Daniela Panioglu, judecător în cadrul Secției I Penale de la Curtea de Apel. Surse judiciare au declarat pentru ”România liberă” că între judecătorii de la secția amintită există o stare de încordare majoră, conflictul devenind unul public după ce Panioglu ar fi sesizat întâi atitutini posibil nepotrivite ale judecătorului Florin Purigiu într-un dosar penal

 

Situație explozivă la Curtea de Apel București: judecătorii s-au certat între ei, ajungându-se la situația în care unul dintre magistrați a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva conducerii Curții de Apel și a altor magistrați, printre care un membru CSM – Lia Savonea și reprezentanți ai Inspecției Judiciare în frunte cu șeful ei, Lucian Netejoru.

Potrivit surselor ”României libere” tensiunile între magistrați sunt mai vechi, orientativ de pe la începutul anului 2017, iar între timp ele chiar s-au acutizat.

Mai concret, problemele au apărut inițial între judecătorii de la Secția I Penală de la Curtea de Apel București. Anul trecut un judecător din acea secție, Daniela Panioglu a făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva a doi colegi de secție – Florin Purigiu și Mariana Constantinescu, a conducerii Curții de Apel București: Elisabeta Roșu, Ionel Florea, Alina Ionela Cotorogea, Speranța Maria Cornea, a șefului Inspecției Judiciare – Lucian Netejoru, a unui inspector judiciar – Mihail Dragoș Mihail, precum și împotriva a doi foști judecători de la Curtea de Apel: Daniel Grădinaru, acum la Înalta Curte de Casație și Justiție și Lia Savonea – chiar fosta președintă a Curții de Apel București care în prezent este membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Surse judiciare au declarat că demersul Danielei Panioglu împotriva colegilor a plecat după ce în timpul cercetării judecătorești dintr-un anumit dosar aceasta ar fi observat o atitudine, în cadrul procesului, nu tocmai corectă a judecătorului Florin Purigiu.

Abuz în serviciu și divulgarea unor informații secrete

În primă fază Parchetul General a decis că cei reclamați de Panioglu nu au săvârșit nicio faptă penală. Judecătoarea a contestat însă soluția la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe 26 februarie a.c. ÎCCJ a decis să admită în parte și să oblige Parchetul să continue cercetările în acest dosar.

”Admite plângerea formulată de petenta Panioglu Daniela împotriva ordonanţei nr. 85/P/2017 din 11 iulie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi a ordonanţei nr. 127/II/2/2017 din 04 septembrie 2017 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Desfiinţează, în parte, ordonanţa nr. 85/P/2017 din 11 iulie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, doar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prev. de art. 304 alin.1 Cod penal şi trimite dosarul, în vederea completării urmăririi penale, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Menţine dispoziţiilor ordonanţei atacate, cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 267 alin 1 din Codul penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în dispozitivul deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu este foarte clar din dispozitivul deciziei Înaltei Curți îi vizează pe toți cei reclamați inițial la Parchetul General sau doar pe unul dintre magistrații implicați și anume pe Florin Purigiu, acest lucru urmând să fie clar după ce ÎCCJ își motivează decizia din 26 februarie.

”Din modul în care arată lista celor reclamați la Parchetul General de Panioglu ar rezulta că întâi judecătoarea a făcut sesizare la Inspecția Judiciară împotriva lui Purigiu iar Netejoru și colegii acestuia nu au tratat cu seriozitate problema considerând că nu o fi nimic important la mijloc. De aici până la plângerea penală nu a fost decât un singur pas. Ori Panioglu se știe că nu glumește cu nimic când e vorba de profesia ei. Este unul din judecătorii care atunci când ia o decizie aceasta îi aparține în totalitate, nu este influențată să decidă într-un fel nici măcar de vreun procuror”, au explicat sursele României libere.

 

”Nimic despre cum un tovarăș procuror a devenit președintele tuturor judecătorilor”

 

În sistemul judiciar Daniela Panioglu este cunoscută drept un judecător care își spune punctul de vedere într-un mod curajos fără să o intereseze că ar putea deranja pe cineva influent.

În concret, în martie 2012, când președinta de atunci a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu se bucura de un nivel de încredere public foarte mare, fiind una din persoanele cu care Regimul Băsescu dorea să ”reformeze” justiția, Daniela Panioglu a scos la lumină trecutul adevărat al Liviei Stanciu într-un articol, ”Nimic despre cum un tovarăș procuror a devenit președintele tuturor judecătorilor”, publicat pe www.juridice.ro.

În articolul menționat Panioglu descrie viața de dinainte de 1989 a oamenilor simpli comparativ cu puterea pe care o aveau pe vremuri procurorii comuniști. În plină perioadă de ”glorie comunistă” Livia Stanciu a fost procuror, ea devenind judecător abia în 1994.

”Pentru mine, lumea, care deja se conturase, era compusă din sărăcia cruntă, tăcerea şi teroarea de la suprafaţa pământului şi iadul necunoscut din beciuri, de unde niciodată nu se auzeau strigătele. Procurorii erau undeva deasupra, într-o lume sclipitoare, intangibilă, de sub care nimeni din lumea mea nu putea să zărească cerul. Toţi aceşti tovarăşi, uzurpatori ai Lui Hristos şi ai Legii Lui, au păzit, cu străşnicie, temniţa comunistă. Şi tovarăşa procuror a plutit deasupra noastră, omniprezentă şi păzitoare, timp de 14 ani, până în anul 1994, când s-a metamorfozat în judecător. Adică până când eu am împlinit vârsta de 26 de ani. În tot acest timp, mi-am făcut lecţiile la lumânarea lipită de marginea borcanului, hrana era raţionalizată, apa rece curgea două ore pe zi, nu mai era demult apă caldă, am tremurat de frig în casă, stăteam în staţiile de autobuz până încremeneam, apoi eram norocoşi dacă mai prindeam un loc pe scară, să mergem la şcoală”, scrie judecătorul Daniela Panioglu.

La final Panioglu concluziona că reforma justiției va fi un eșec veșnic dacă ea va fi făcută cu oameni cu mentalități specifice epocii Ceaușescu.

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă