5 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăCurtea de Apel cere suspendarea procesului în care Mihaiela Iorga îi cere...

Curtea de Apel cere suspendarea procesului în care Mihaiela Iorga îi cere daune lui Kovesi

„La dosar nu există dovada suspendării din funcţie, dar există dovezi de începerea urmăririi penale. Vorbim de suspendarea acestui dosar civil până la soluţionarea cauzei penale”, a spus judecătorul de la Curtea de Apel, la termenul de marţi. În replică, apărătorul Mihaielei Iorga nu a fost de acord cu propunerea magistratului, însă instanţa a rămas în pronunţare pentru 5 iunie, scrie Mediafax.

Concret, este vorba despre procesul în care procurorul Mihaiela Iorga a cerut, în instanţă, despăgubiri de 10.000 de euro de la Laura Codruţa Kovesi, Marius Iacob şi instituţia procurorului şef al DNA, pentru perioada de după revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei.

„Cerem daune în valoare de 10.000 de euro. Sunt daune faţă o mârşăvie procesuală şi e şi orgoliul meu personal: în justiţia în care pledez eu nu se fac porcării. E vorba şi de presiunea exercitată în tot acest timp”, a declarat, la acel moment, avocatul Ionuţ Dobrinescu.

În februarie 2018, procurorii DNA Ploieşti au dispus urmărirea penală faţă de Mihaiela Iorga Moraru, la data faptelor şi în prezent procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru favorizarea făptuitorului (Florian Walter – n.r.) şi patru acte de fals intelectual în formă continuată. Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a luat act, tot în luna februarie, de suspendarea din funcţie a procurorului Mihaiela Moraru Iorga, după ce aceasta a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

Cele mai citite

Expulzarea migranților de către administrația Trump va afecta și românii. Câți vor ajunge acasă

Românii care se află ilegal în Statele Unite ar putea fi în curând deportaţi, după ce Donald Trump a anunțat că urmează să expulzeze...

Donald Trump a atacat Rezerva Federală(FED) după refuzul de a scădea ratele dobânzilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a lansat miercuri pe Truth Social într-o critică violentă împotriva Rezervei Federale (Fed), care mai devreme în cursul zilei...

Instrucția trupelor americane din Germania a fost afectată de instrucția celor ucrainene

Forţele americane dislocate în Germania au redus propriul nivel de instrucţie în favoarea instruirii trupelor ucrainene şi au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte...
Ultima oră
Pe aceeași temă