3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăArgeş: Percheziţii la proxeneții care au bordeluri în Marea Britanie

Argeş: Percheziţii la proxeneții care au bordeluri în Marea Britanie

Potrivit unui comunicat transmis de BCCO Piteşti, descinderile au loc în judeţele Argeş, Galaţi, Dolj, Iaşi, Dâmboviţa şi Ilfov, sub coordonarea procurorilor DIICOT, informează Agerpres.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada august 2015 şi până în prezent, membrii grupării ar fi înfiinţat şi coordonat 10 bordeluri pe teritoriul Marii Britanii, unde ar fi constrâns mai multe tinere să practice prostituţia, cu scopul de a obţine foloase materiale. Din activitatea infracţională, cei în cauză ar fi obţinut peste 400.000 de lire, pe care ulterior i-ar fi investit în achiziţia de autoturisme, construcţia sau renovarea unor imobile şi în jocuri de noroc”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, acţiunea se desfăşoară în cooperare cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi cu specialişti din cadrul EUROPOL, în baza unui acord comun de anchetă.

DIICOT precizează, într-un comunicat, că 50 de persoane vor fi conduse la sediul Serviciului Teritorial Piteşti, în vederea audierii.

„Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Craiova, Iaşi, Galaţi, Olt şi Dâmboviţa. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Argeş, Brăila, Galaţi, Giurgiu şi Dâmboviţa”, se mai menţionează în comunicatul DIICOT.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă