Iniţiativa a aparţinut preşedintelui francez Emmanuel Macron, iar noua forţă militară va avea ca scop coordonarea soldaţilor într-un mod rapid pentru a gestiona crize din întreaga lume.
Miniştrii Apărării din Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania şi Portugalia sunt aşteptaţi să semneze acordul luni, la Luxemburg.
De când a preluat puterea noul guvern, Italia şi-a retras susţinerea iniţială, dar Roma nu a exclus o viitoare implicare.
Decizia statelor UE a provocat îngrijorarea NATO, unde oficialii sunt preocupaţi de o posibilă distanţare a europenilor faţă de SUA. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, se află în Luxemburg pentru discuţii privind securitatea europeană.
Florence Parly, ministrul Apărării din Franţa, a declarat pentru Le Figaro: „Apărarea Europei necesită o cultură comună (…) Termenele limită şi deciziile din UE durează prea mult în comparaţie cu cât ar trebui într-o situaţie de urgenţă”.
Iniţiativa de Intervenţie Europeană se află în afara structurilor Uniunii Europene, astfel că Marea Britanie va putea fi implicată.