-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăInternaționalLavrov: Rusia nu are intenţia de a se reintegra în G8

Lavrov: Rusia nu are intenţia de a se reintegra în G8

Potrivit lui Lavrov, ale cărui aluzii au fost difuzate de televiziunea rusă, Moscova nu „a cerut niciodată să revină” în G8, redevenit G7 după ce Rusia a fost suspendată ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014. 

„În G20, ultimatumurile nu sunt permise şi aveţi nevoie să ajungeţi la acorduri”, a spus Lavrov, subliniind că formatul G20 este „un mecanism destinat să ajungă la un consens”. „Cred că este formatul cel mai promiţător pentru viitor”, a continuat el. 

 
Înainte de întâlnirea anuală a grupului celor şapte ţări, preşedintele american a făcut apel la reintegrarea Rusiei. Această propunere a fost respinsă imediat de Marea Britanie, Franţa şi Germania. 

Relaţiile dintre Rusia şi ţările din Occident se află în cel mai slab nivel pe fondul dezacordurilor persistente cu privire la Ucraina şi Siria, acuzaţiilor de interferenţă, şi, mai recent, din cauza otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat săptămâna aceasta, în timpul unei vizite în Austria, posibilitatea unui summit cu omologul său american Donald Trump, care ar putea avea loc la Viena. 

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov a precizat că niciun acord nu a fost încheiat şi că nu au avut loc discuţii concrete în acest sens.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă