Dintre respondenţi, 51% sunt de acord cu felul în care Trump gestionează situaţia economică, cel mai mare procentaj înregistrat de preşedintele american la această întrebare de la inaugurarea sa. Şapte americani din zece susţin că economia este într-o situaţie excelentă sau bună, cel mai mare procentaj din 2001. Trei din patru sunt mulţumiţi de propriile situaţii financiare.
Sondajul Quinnipiac este al cincilea din ultimele două luni care arată că popularitatea a lui Trump a crescut. Un alt sondaj recent efectuat de Gallup şi CNN îl situa pe Trump tot la o cotă de 40%. Este pentru prima dată când majoritatea votanţilor susţin că Donald Trump, nu Barack Obama, este principalul responsabil pentru situaţia economică, 48% fiind pentru Trump şi 41% pentru Obama. Luna trecută, Obama avea 49% iar Trump 40%.
Votanţii sunt împărţiţi în ceea ce priveşte gestionarea taxelor de către Trump: 45% aprobă strategia președintelui, în timp ce 47% sunt împotriva. Totuşi, cota a crescut şi aici de la 35%, cât era înainte ca reforma taxelor să fie aprobată. Americanii sunt împărţiţi şi în ceea ce priveşte felul în care le vor fi afectate taxele personale: 38% consideră că taxele vor creşte iar 27% că vor scădea.
Dintre cei intervievaţi, 62% consideră că reforma îi va ajuta în mare parte pe cei bogaţi, un procentaj care nu s-a schimbat faţă de noiembrie 2017. Procentajul celor care au o opinie favorabilă cu privire la Partidul Republican a crescut de la 24% înainte ca reforma taxelor să fie aprobată, la 32% acum, deşi 51% nu au o opinie favorabilă cu privire la partid.