Un amplu audit asupra exercițiului financiar pe anul 2014 arată că în guvernarea condusă de Victor Ponta haosul a fost complet. Aproape toate ministerele și-au subevaluat patrimoniul, au lăsat în afara inventarului numeroase bunuri de valoare pe care le administrau, iar în contabilitate s-au descoperit erori însemnate. Toate acestea au favorizat prejudicierea bugetului statului într-un moment în care același Guvern închidea firme și pentru lipsuri de 1 leu în gestiune.
Indisciplina financiară pare să fi fost la ea acasă în guvernarea Victor Ponta. Nu trebuie să fii mare economist ca să înțelegi că norme elementare financiar-contabile nu au fost respectate. Bugetele au fost supradimensionate, s-au făcut plăți ilegale fie pentru salarii ori deplasări, penalitățile date rău platnicilor nu au mai fost înacasate, credite deja luate nu au fost folosite pentru finalizarea unor proiecte, arată raportul public pe 2014 al Curții de Conturi. Situația juridică a unor bunuri nu a fost clarificată, cuantumul ajutoarelor oferite populației nu are bază legală și bunuri de milioane de euro – achiziționate, deja – nu au fost folosite niciodată.
Ministerul Dezvoltării a uitat să dea drumurile înapoi
În situația finaciară a Ministerului Dezvoltării Regionale nu a fost cuprinsă suma de 150 milioane de lei prevăzută în execuția bugetară a unui ordonator de credite din subordine, respectiv Agenția Națională de Cadastru și Publictate Imobiliară. Consecința: reflectarea incorectă a execuției bugetare proprii. Inspectorii Curții de Conturi au descoperit “subevaluarea și implicit diminuarea valorii patrimoniului public și privat cu 123 de milioane de lei, reprezentând contravaloarea unor terenuri și imobile în baza unui raport de evaluare care conține omisiuni și erori. Nu a fost actualizat inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea MDARP cu bunuri în valoare de 1,7 mlioane lei. Nu au fost înregistrate și întabulate bunuri proprietate publică și privată a statului de natura terenurilor și clădirilor în valoare de 273 milioane de lei aflate în proprietatea Ministerului”. În perioda 2012-2014, Ministerul a reabilitat un număr de 285 de drumuri în favoarea unor entități locale dar, în final, a uitat să le transfere către beneficiari. Astfel, aceștia din urmă nu le-au putut exploata și s-au pierdut bani la buget. Ministerul a plătit 3,5 milioane de euro către foști salariați în urma unor hotărâri judecătorești fără a căuta vinovații și fără a recupera prejudiciul. Ministerul a aprobat plăți în valoare de 900 mii de lei pentru finanțarea unor obiective de investiții amplasate pe terenuri aflate în litigiu.
La Secretariatul General al Guvernului s-au cheltuit pe transport 2,6 milioane de lei fără respectarea principiului economicității în utilizarea fondurilor publice.
Moș Crăciun de la Ministerul Muncii: oferă ce nu deține
Vorbim de un minister care se întinde mai mult decât îi este stabilit prin lege. S-a constatat “supraduimenisonarea bugetului ministerului cu suma de 32 de milioane de lei prin includerea în prevederile bugetare ale acestuia a unor sume care nu aparțineau bugetului de stat, acestea fiind ale unor asociații sau fundații care nu sunt sub autoritatea sa. Menținerea nejustificată în evidența contabilă a unor bunuri în sumă de un milion de lei care aparțineau unei direcții preluată de Ministerul Fondurilor Europene”. Unii angajați au continuat să primească bani deși au fost dați afară din minister. În schimb, alți cetățeni s-au trezit cu bani nemeritați: “au fost efectuate plăți necuvenite ca ajutoare sociale și alocații pentru susținerea familiei în valoare de 17 milioane de lei”.
În schimb, Ministerul Muncii trece nepăsător pe lângă legea care spune ca o dată la trei ani trebuie să își inventarieze toate bunurile. Ultima acțiune de reevaluare datează din 2010.
Miliarde rămase suspendate între ministere
Ministerul Agriculturii a apucat să ia credite de 20 de milioane de lei pe care, ulterior, nu le-a mai folosit și nici nu a făcut apel la Ministerul de Finanțe pentru anularea lor. Și, în general, arată Curtea de Conturi: “nu au fost respectate prevederile legale privind procesul de fundamentare și elaborare a proiectului de buget, în sensul că nu au fost documentate și detaliate propunerile de cheltuieli pentru proiectul de buget, iar la veniturile proprii nu s-a avut în vedere prevederile legale privind gradul de realizare a veniturilor proprii. Nu s-a urmărit și facturat spre încasare penalități de întârzire datorate de clienți”. Altfel spus, nepăsarea față de banul public a fost maximă.
În aceeași notă, la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) aflăm că există “elemente patrimoniale în sumă de 63 de milioane de lei care conțin erori sau care nu au fost încadrate corect. Nu au fost întreprinse demersurile în vederea actualizării cu suma de 12 milioane de lei a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”, arată raportul Curțíi de Conturi. Nu există o relație instituțională corectă și legală cu instituțiile aflate în subordine: “nefinalizarea procedurilor legale de transfer de la Romsilva la MMAP în valoare de 2,8 miliarde de lei. Referitor la modul de derulare a contractelor de gestionare a fondului de vânătoare s-a constatat neplata de către gestionarii fondurilor cinegetice a tarifelor de gestionare în sumă echivalentă cu 2,7 milioane de euro cu impact semnificativ asupra bugetului consolidat”. Adică, statul te lasă să ucizi animale, dar îi e lene să încaseze taxele.
Plăți ilegale la Transporturi
Personalul și persoanele cu funcții de conducere de la acest minister au primit dreptui salariale nemeritate de 20 milioane de lei. Haosul în contabilitate e deplin potrivit raportului Curții de Conturi: “Nu a fost restituită suma de 19 milioane de euro rămasă neutilizată la finele anului 2011 în contul de disponibil al Ministerului Transporturilor reprezentând împrumutul acordat CN CFR SA pentru finanțarea programului de reabilitare a unor stații de căi ferate. Înregistrări contabile eronate de 14 milioane de lei și raportarea de cheltuieli efective denaturate în valoare de 11 milioane de lei. Existența unei diferență în minus de 126 de milioane de euro în ceea ce privește valoarea de patrimoniu a unor terenuri și clădiri. Au fost defectuos inventariate bunuri în valoare de 240 de miliarde de lei”. Și, în plus, Ministerul Transporturilor are propriu sistem de evaluare imobiliară existând 18 clădiri și terenuri în suprafață de 1267 de mp înregistrate cu o valoare de numai 43 de lei.
Ministerul Sănății a avizat medicamente ilegal de scumpe
Cuantumul ajutorelor finaciare pare că se calculează după inspirația de moment a funcționarilor din Ministerul Educației: “Metodologia de alocare a fondurilor destinate burselor și altor forme de protecție socială a studenților români se bazează pe valoarea de 69 de lei, fără ca această sumă să fie aprobată conform prevederilor legale”. Și la acest minister bunuri importante de 1,3 miliarde de lei nu au fost prinse în patrimoniu, iar Instittuul Național de Cercetare pentu Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei a primit 9 miloane de lei fără prezentarea documentelor justificative. S-a stablit că manualele școlare din clasele I și II s-au editat cu mare întârziere datorită incompetenței conducerii ministerului.
La Ministerul Sănătății s-a descoperit că “un număr de 5.600 de licențe pentru pachete software în sumă de 5,4 milioane de lei primite cu titlu gratuit de la Ministerul pentru Societatea Informațională nu au fost trasferate unităților din subordine spre a fi utilizate conform scopului pentru cae au fost luate”. S-a confirmat ceea ce știa o țară întreagă: numeroase medicamente sunt mult mai scumpe în România decât impune legislația europeană: “Conducerea Ministerul Sănătății a avizat prețuri mai mari la medicamente decât cele obținute dacă s-ar fi respectat prevederile legale. Nu au examinat anual prețurile tuturor medicamemntelor și nu s-au actualizat atunci când au apărut modificări în prețurile acelorași medicamente în țările de comparație”.
La Autoritatea Națională pentru Turism indiferența este la ea acasă: “S-au efectuat 57 lucrări de investiții în valoare de 1,7 miliarde de lei pe care nu le-a urmărit. În cazul a 17 dintre ele, nu deține informații despre sumele decontate. Nu a urmărit stadiul de realizare a altor lucrari de 127 milioane lei, iar termenul de predare a fost depășit pentru 9 dintre ele”. În plus, nu s-au depus cereri de rambursare pentru recuperarea sumei de 12 milioane de lei plătită din fondul bugetului de stat.
Neregulile sesizate de Curtea de Conturi la ministerele conduse de miniștrii guvernului Ponta și la instituții din subordine se întind pe zeci de pagini. Sunt atât de numeroase și de diverse încât nu lasă loc de interpretare în privința gradului de incompetență.
Metodologia de alocare a fondurilor destinate burselor și altor forme de protecție socială a studenților români se bazează pe valoarea de 69 de lei, fără ca această sumă să fie aprobată conform prevederilor legale.
Cifrele contabile ale guvernului Ponta
l 123 milioane lei suma cu care a fost subevaluat valoarea patrimoniului public a Ministerului Dezvoltării
17 milioane de lei plătiți ilegal pentru alocații la Ministerul Muncii
20 milioane de lei obținuți din credite și nefolosiți la Ministerul Agriculturii
7 milioane de lei destinați unor lucrări ecologice au fost prost administrați la Ministerul Mediului
20 milioane de lei valoarea plăților salariale ilegale la Ministerul Transporturilor
1,3 miliarde lei valoarea bunuri neprinse în inventarul contabil al Ministerului Educației
5.600 de licențe pentru software nu au fost niciodată folosite de Ministerul Sănătății
12 milioane de lei pierduți de Autoritatea pentru Turism deoarece nu a depus cereri de rambursare.