Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală, arată World Vision România.
Situația este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României și unde sărăcia este citată ca principala cauză a abandonului școlar.
„Situația copiilor din mediul rural este disperată”, susținea la finele anului trecut Philip Alston, raportorul special ONU pentru sărăcie extremă şi excluziune socială. Acesta menționa că riscul de sărăcie pentru copiii de la țară este de trei ori mai mare decât pentru cei din mediul urban, iar situația se înrăutățește de la un an la altul. Dacă în 2012, unul din 10 copii din zonele rurale au declarat că se culcă flămânzi, în 2014 această rată a crescut la 1 din 8 copii, conform unui studiu realizat de World Vision România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
„În plus față de cei 40% care se confruntă cu riscul de sărăcie sau de excluziune socială, se estimează că 29% suferă de privațiuni materiale severe, de aproape trei ori mai mult decât media UE”, se menționează în concluziile preliminare ale vizitei în România a lui Philip Alston.
În același timp, Raportul Parlamentului European arată că în privința sărăciei copiilor, România conduce detașat, cu 51%, urmată de Bulgaria, unde 45,2% dintre copii se află în risc de sărăcie.
Dincolo de aceste statistici îngrijorătoare sunt sute de mii de copii care încearcă în fiecare zi să trăiască cu senzația de foame continuă și să își ignore stomacul gol în timpul orelor de curs. În satele din Romania oamenii se lupta zi de zi cu sărăcia, principala lor ocupație fiind agricultura de subzistență și creșterea animalelor. Pe copiii acestora îi zărești pe ulițe, bucurându-se de jucării improvizate. Rar – sau niciodată – acești copii își părăsesc satul, fără a ști cum lumea se deschide și ce șanse pot găsi dincolo de aceste limite.
Copiii au nevoie de un prezent
Statisticile oficiale continuă să rămână alarmante în ceea ce priveşte procentul din populaţia României care trăieşte în sărăcie extremă sau cu riscul excluziunii sociale, în ciuda strategiilor şi a legilor adoptate, ale căror prevederi nu au fost aplicate şi, astfel, nu se regăsesc în îmbunătăţirea nivelului de viaţă al românilor. Ceea ce aceste statistici nu subliniază suficient de clar este faptul că un copil care experimentează sărăcia sau sărăcia extremă poartă cu el riscul de a nu se integra niciodată într-o societate care i-a neglijat drepturile elementare: hrană, educaţie, sănătate.
„În România rurală găsim la fiecare pas copii care parcurg, prin frig și ploaie, distanțe mari pentru a ajunge la școală. Odată ajunși la destinație, flămânzi, obosiți și înfrigurați, nu mai surprinde pe nimeni că nu se pot concentra la orele de curs sau că sunt tentaţi să renunţe. Așa se explică și frecvența cu cel puțin două procente mai mare cu care se înregistrează abandonul școlar în mediul rural. Aceşti copii sunt prioritatea noastră, ei trebuie să fie încurajați să meargă la școală pentru că educația este singurul mijloc prin care sărăcia să nu fie perpetuată de la o generaţie la alta. Nu ne mai putem permite, ca societate, să lăsăm sărăcia să reducă sanșele copiilor la educație şi la o existenţă demnă ca viitori adulţi. World Vision România militează pentru abordarea integrată a fenomenului părăsirii timpurii a școlii, oferind copiilor sprijinul necesar prin programe de educație remedială, de dezvoltare a abilităților de viață independentă sau chiar sprijin material pentru familiile care nu își permit să-și trimită copiii la școală”, a declarat Daniela Buzducea, director național World Vision România.
La lumina unei lămpi pe baterii
Printre sutele de mii de copii care trăiesc în sărăcie extremă îi găsim pe Georgiana (11 ani), Andreea (12 ani) și Cosmin (9 ani). Cei trei frați trăiesc într-un sat situat în sudul României, alături de parinții lor, Liliana și Marian, într-o casă din chirpici cu o singură cameră locuibilă. Ferestrele sunt crăpate, la fel și pereții, iar apa sau curentul electric lipsesc cu desăvârșire din viețile lor. „Iarna este cel mai greu. Ne strângem cu toții în singura cameră în care avem sobă și stăm la lumina unei lămpi pe baterii. Când bateriile se termină și nu avem bani să luăm altele, stăm la lumina lumânării sau chiar pe întuneric", povestește Liliana, mama copiilor.
În timp ce viața lor construiește imaginea unor timpuri demult apuse și uitate, cei trei copii sunt nevoiți să împartă adeseori aceeași farfurie cu mâncare. Prima masă a zilei – și uneori singura – este la ora prânzului. Mâncarea e preparată la ceaunul din curte și conține fasole, varză sau cartofi. Seara, cei trei copii se mulțumesc cu ce a mai rămas de la prânz, iar dacă uneori mai e prea puțin sau deloc, copiii așteaptă masă de a doua zi. Rareori s-au bucurat de gustul dulciurilor. „Uneori mama ne mai aduce câte o bomboană”, șoptește Georgiana.
Venitul familiei provine din alocațiile copiilor și ajutorul social – apoximativ 600 de lei – din care părinții celor trei copii se străduiesc să le asigure măcar strictul necesar. Cu toate că neputința și greutățile i-au însoțit mereu, Liliana și Marian încearcă din răsputeri să le ofere copiilor lor mai mult. În sezonul cald, tatăl îi ajută pe oamenii din sat, muncind cu ziua. „De la noi din sat nu există transport spre comună sau oraș, nu există locuri de muncă și doar muncind cu ziua mai poți face un ban. Din păcate, doar vara se mai caută, dar și atunci din ce în ce mai rar…", marturisește Marian.
Liliana își dedică tot timpul creșterii copiilor și treburilor gospodărești, la care de cele mai multe ori o ajută și cele două fete. Ziua ei începe dimineața în zori, atunci când îi pregătește pe copii pentru școală. Cu toate că au doar câteva hăinuțe, uzate și cusute din loc în loc, Liliana este fericită că are un ,,schimb bun" pentru fiecare copil. „Nu trebuie să renunțe la școală, este singura lor șansă pentru mai bine”, spune ea.
Copiilor le place foarte mult să învețe și se străduiesc să țină pasul cu colegii lor de la școală. Ei trebuie să își termine lecțiile până se întunecă pentru că la lumina slabă a lămpii cu greu văd să scrie sau să citească… Cosmin este cel mai mic dintre frați, însă e singurul care știe foarte clar ce vrea să facă cu viața lui. Băiatul bălai, năzdrăvan și comunicativ, le spune tuturor că el vrea să se facă medic. Iar ori de câte ori uită de el la săniuș și întârzie la teme, Georgiana îl apostrofează. „Dacă nu îți faci toate temele, nu o să reușești să ajungi doctor, aşa cum îți dorești”, îl dojenește Georgiana pe Cosmin.
Când vine întunericul, în camera mică si neîncăpatoare li se alatură și părinții. Ore în șir stau de vorbă pâna când, rând pe rând, fiecare copil adoarme.
Merg cu rândul la școală pentru că nu au cu ce să se încalţe
Povestea celor trei frați nu este nici pe departe un caz izolat. Peste 20.000 de copii din satele românesti, printre care și Georgiana, Andreea și Cosmin sunt ajutați de fundația World Vision România. Într-un alt loc uitat de lume, în care organizația intervine și luptă pentru a sparge cercul vicios al sărăciei prin educație îl găsim pe Bogdan, un băiețel de 11 ani. Acesta locuiește alături de cei cinci frați într-o casă micuță din chirpici cu două camere. Singurul său prieten este Iliuță, un miel de câteva luni care este partenerul lui de joacă. Bogdan nu a avut niciodată suficiente haine sau jucării și nu își poate imagina ce gust are ciocolata pentru că nu a gustat niciodată. Cu toate neajunsurile, copilul este încurajat de părinți să meargă la școală. Îi place foarte mult să citească, însă nu are un ghiozdan sau vreun caiet care să-l ajute la învățat.
„Bogdan merge la școală doar două zile pe săptămână, pentru că nu are cu ce se încălța. Împreună cu fratele mai mare au o pereche de cizme, pe care o poartă cu rândul. Nu avem bani să le cumpărăm cizme tuturor copiilor, însă problema cea mai mare este lipsa mâncării. Nu pot să le pun zilnic pachet la școală pentru că nu am din ce”, ne explică, îndurerată, mama lui Bogdan.
În familia lui Bogdan venitul este aproape inexistent. Au în gospodărie câteva oi și capre, pe care mama le îngrijește împreună cu copiii. De câteva zile, capul familiei s-a angajat la un atelier în cel mai apropiat oraș, însă nu știe ce salariu va avea.
Alături de părinţi și Bogdan, în căsuța micuță cu două camere locuiesc alte cinci suflete: Darius (4 ani) Iuliana (6 ani), Nicolae (10 ani), Marius (12 ani) și Ionuț (13 ani). Cei opt membri ai familiei trăiesc într-o sărăcie lucie și se bucură că se au unii pe alții. Casa în care locuiesc nu le aparține, ci au primit-o din mila unei vecine. „I s-a facut milă și ne-a dat această căsuță, pentru că locuiam într-un grajd. Nu ducem lipsă de lemne că e pădurea aproape, însă nu avem bani să le cumpărăm copiilor haine sau cărți pentru școală, iar de mâncat, mâncăm ce am muncit vara: cartofi și fasole. Mai facem câte o lipie pe plită și mămăligă, dar foarte rar. Nu cred că o să ne permitem să îi trimitem pe toți la școală. Toate sunt scumpe și școala este departe. Este greu pentru ei când văd că ceilalți copii au pachet să mănânce și ei se uită”, povestește cu lacrimi în ochi tatăl copiilor.
Luptă pentru supraviețuire
Într-o Românie în care 37% din populația în vârstă de 15 ani prezintă analfabetism funcțional, copiii acestei familii se luptă să ajungă la școală desculți și cu burta goală. „Le-am cumpărat pe rând de încălțat, când am vândut o oaie. Din păcate cizmele nu rezistă pentru că nu sunt nici de calitate și au mult de mers pe jos, trebuie să traverseze un râu, este noroi peste tot și se rup repede”, arată mama copiilor.
Cazul acestei familii vine, parcă, să întărească concluzia raportorului special ONU pentru Sărăcie extremă şi excluziune social potrivit căreia „situaţia copiilor din mediul rural este disperată”. Lipsa hranei a determinat-o pe mama celor șase suflete să trimită doi dintre copii la o bunică. „Nu mai aveam ce să le dau de mâncare, am rugat-o pe mama să îmi țină doi copii până trece iarna. Îmi este greu că i-am despărțit, dar decât să moară de foame… O să treacă iarna și o să merg să îi iau”,.
2,4% dintre copii abandonează în fiecare an școala
Rata abandonului școlar în România a trecut în 2014 de 18%, în timp ce în Uniunea Europeană media de părăsire timpurie a şcolii este de 11.1%. Conform unui studiu realizat de World Vision România, procentul copiilor care abandonează şcoala în fiecare an este de 2,4%.
Mai grav este faptul că România este fruntașă nu doar la rata abandonului școlar. Conform Comisiei Europene, cheltuielile publice ale României pentru educație au reprezentat 3% din PIB în 2012, ceea ce reprezintă, din nou, cel mai scăzut procent din UE. Iar în tot acest peisaj sumbru, Guvernul amână alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, conform prevederii Art. 8 din Legea 1/2011.