7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodTop 10 mistere umane

Top 10 mistere umane

Şamanism

Raspândite în intreaga lume, aceste ritualuri spirituale mai pot fi întâlnite şi azi în unele zone ale lumii. În Filipine se consideră că un şaman are capacitatea de a materializa şi dematerializa materia. El va intra într-o transă uşoară prin care va obţine abilitatea de a efectua operaţii fără a intra în contact cu pacientul. De asemenea, se crede că şamanul poate să elimine din corpul uman obiecte străine, dar şi să reducă durerile.
Mulţi dintre aceşti vindecători s-au dovedit a fi nişte sarlatani care foloseau trucuri pentru a-şi însela pacienţii. Dar au existat şi cazuri în care unii şamani au scos molarii unei persoane doar cu mâinile sau au înlocuit globii oculari.

Chirurgia psihică

Aceşti chirurgi pot efectua proceduri care ar necesita în mod normal instrumente şi metode medicale convenţionale cum ar fi anestezia. Spre deosebire de alţi vindecători, aşa numiţii chirurgi psihici pot pătrunde adânc în corpului pacientului pentru a scoate tumori sau organe. Acest tip de chirurgie este adesea practicat în Brazilia şi în Filipine, unde oamenii cred în spirite. Ei consideră că aceste entităţi vin în ajutorul fiecărui tratament şi le asigură reuşita. Pacienţii sunt îndemnaţi să accepte ideea că gândurile şi sentimentele negative faţă de boală au rolul de a le agrava starea şi că nu pot fi vindecaţi dacă nu au o credinţă puternică. Ei trebuie să fie capabili să formeze o legătură între minte, corp si spirit, pentru a realiza echilibrul necesar pentru recuperare. În aceste ritualuri se crede că organismul uman nu poate fi vindecat dacă mintea şi spiritul nu sunt aliniate.

Combustia umană spontană

Este un fenomen are loc printr-o ardere din interior spre exterior. Cu siguranţă pare un proces ciudat, dar cu timpul oamenii au devenit familiarizaţi cu acest fenomen datorită unor cazuri celebre cum ar fi mărturia lui Jack Angel. El a declarat că a suferit de un caz de combustie spontană în urma căruia medicii au fost nevoiţi să îi amputeze mâna. Un alt caz a fost ce al lui Mary Reeser, care a fost arsă şi a rămas cu craniul îngustat. Chiar şi în cărţile de ficţiune se întâlnesc exemple de combustie umană spontană, cum ar fi romanul lui Charles Dickens „Bleak House”.

Imunitatea la foc

Imunitatea la foc se poate explica prin efectul Leindenfrost, care creează un izolator, o barieră de vapori de protecţie ce se formează peste un lichid expus la temperaturi extreme. Acelaşi efect protejează oamenii atunci când sting o lumânare cu degetele umede. Este un fenomen pe care corpul uman îl poate realiza în circumstanţe favorabile, dar există foarte puţini oamenii care sunt cu adevărat imuni la foc. O persoană care a trecut printr-o experienţă de acest tip a fost un fierar din Maryland, Nathan Coker care putea să stea pe un metal alb fierbinte sau era capabil să ţină în gură plumb topit până când se solidifica. Pielea lui era atât de rezistentă la foc încât nu a avut niciodată semne de arsuri. Pâna acum nici un cercetător nu a fost capabil să dea o explicaţie pentru acest fenomen. Este un fenomen realizat prin puterea minţii sau fierarul a devenit imun la foc datorită meseriei pe care o practica de mult timp?
Există şi persoane pirochinetice care atrag focul. De exemplu, A.W. Underwood a fost capabil să ardă o batistă doar suflând în ea. Abilitatea de a porni un incendiu doar cu puterea mintii sau printr-o mişcare a mâinii este respinsă de majoritatea cercetătorilor dar rămâne un subiect favorit în poveştile de ficţiune.

Efectul radiestezic – dowsing

Efectul radiestezic a existat încă din secolul al 15-lea. Cu ajutorul unei tije, un om cu aceste abilităţi poate găsi apă, metale şi alte substanţe în sol, fără utilizarea unor instrumente ştiinţifice. Ideea din spatele acestui fenomen este că unele tije cu acest efect amplifică mişcările invizibile ale mâinii persoanei care are capacitatea de a simţi câmpurile magnetice. Un mod de a explica acest fenomen este prin cercetarea mediului înconjurător. Dacă o persoană cu aceste abilităţi poate detecta indicii despre mediul în care trăieşte, atunci ea face mişcări subconştiente cu mâinile forţând tijele să se mişte. Această mişcare este un indiciu că a găsit ceva de valoare.

Bioelectricitatea

Încă din secolul al 19-lea au existat oameni care pretindeau că sunt încărcaţi electric sau magnetizaţi şi în jurul cărora se crea un efect electromagnetic ciudat. Unii oameni au reacţii alergice la obiectele electronice deoarece le este greu să trăiască în jurul dispozitivelor care emit unde magnetice si electrice prea mari. Au existat cazuri în care oamenii au reuşit să aprindă un bec doar ţinându-l în mână sau au ars siguranţe prin simpla prezenţă. Se presupune că oamenii cu această forţă pot să inducă un şoc electric continuu, atât de puternic încât poate răni o persoană.

Bioluminiscenţa

Cele mai multe cazuri de bioluminescenţă provin de la pacienţi bolnavi. Anna Monaro a avut astm bronşic şi, timp de câteva săptămâni, pieptul ei era luminat de o lumină albastră în timp ce dormea. În cartea sa, „Moartea: cauze şi fenomene”, Hereward Carrington povesteşte despre corpul unui băiat care împrăştia o lumină albastră după moartea acestuia de indigestie acută.
Nu au existat multe cazuri de bioluminiscenţă, dar cercetatorii japonezi au descoperit recent că trupul uman luminează. Lumina pe care o emitem este de aproximativ 1.000 de ori mai mică decât cea pe care o putem observa cu ochiul liber. Intensitatea ei fluctuează în timpul zilei, făcându-ne mai luminoşi după-amiaza.

Levitaţia

D.D. Home a fost un clarvăzător faimos, pe care multe persoane susţineau că l-au văzut levitând. Cel mai incredibil caz al lui Homes a avut loc în 1868, când acesta a plutit de la o fereastră la alta în timpul unei şedinţe de spiritism. Abilităţile sale nu s-au dovedit niciodată a fi frauduloase, nici chiar de către Harry Houdini care a încercat să îi dubleze trucurile.

Percepţie extrasenzorială

Percepţia extrasenzorială este un proces prin care o persoană este capabilă să obţină informaţii prin utilizarea unui simţ necunoscut de oamenii de ştiinţă. Pe lângă cele cinci simţuri de bază, putem percepe şi diferenţele de temperatură, poziţia muşchilor sau forţa gravitaţiei.
În anii ‘30 a avut loc experimentul Ganzfeld, care a arătat că este posibil ca oamenii să aibă capacităţi extrasenzoriale. În cadrul acestui studiu, mai mulţi oameni care pretindeau că au această abilitate au fost rugaţi să se întindă şi apoi au ascultat zgomote albe pentru a-şi putea elibera mintea. În acest timp, o persoană care se afla în altă încăpere încerca să le transmită mental o imagine. După terminarea experimentului, subiecţii alegeau imaginea pe care au văzut mental din cele patru variante care li se puneau la dispoziţie. Cercetătorii au prezis că răspunsul corect va fi dat de 25% dintre participanţi, dar au fost suprinşi când procentul a fost de 35%.

Profeţii

Istoria este plină de oameni care pretindeau că pot vedea viitorul, dintre aceştia cei mai cunoscuţi fiind Nostradanus şi Oracolul din Delphi. Unii puteau vedea viitorul prin viziuni, alţii în vise sau prin diferite ritualuri. Nostradamus a avut o serie de profeţii celebre şi în secolul nostru. El a prezis printre altele, marele incendiu din Londra şi ascensiunea lui Adolf Hitler. Cu toate acestea, a dat preziceri vagi şi criptice în mod intenţionat, lăsându-le deschise pentru interpretare.

 

 

 

Cele mai citite

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...
Ultima oră
Pe aceeași temă