Astăzi, rezervarea biletelor de avion sau a unei camere de hotel, în ţară sau oriunde în lume, se poate face accesând pagina de internet a unei companii aviatice sau a unei agenţii de turism autohtone. Informaţia nu o mai iei de la chioşc, ci deschizând pagina de web a ziarului respectiv. În urmă cu zece ani însă nu era uşor să convingi un patron că existenţa afacerii sale pe internet i-ar putea aduce beneficii.
La început a fost şi specula cu domenii
„Investiţia în spaţiul virtual era privită, acum un deceniu, ca un lux. Era nevoie de multe argumente pentru a convinge un client de necesitatea unui site. În fapt, primul obstacol era să convingi clientul că are nevoie de un domeniu «ro» pentru e-mail şi pentru site, că e mult mai elegant şi profesional să deţină o adresă de genul: director@firmamea.ro decât director@yahoo.com. Apoi, trebuia să depui alte eforturi pentru a convinge clientul că are nevoie şi de alte servicii conexe pentru a avea un site: conexiune internet, domeniu web, server de email”, explică Daniel Tănăsie, manager al companiei de web design „3 Waves”.
„RoHost” şi-a început activitatea la sfârşitul anului 2000 şi a înregistrat primele domenii pentru clienţi un an mai târziu. Chiar dacă cele dintâi rezervări datează din 1996, paginile de internet ale unor companii au devenit funcţionale trei sau patru ani mai târziu.
„Nu ştiu cât de mult a contat interesul financiar al companiilor în decizia de a avea o pagină de internet. E foarte posibil ca majoritatea domeniilor să fi aparţinut tinerilor entuziaşti şi companiilor care se temeau că altcineva le-ar fi putut «fura» numele. Bineînţeles că au existat cazuri în care domenii interesante sau care sunau bine au fost cumpărate de către străini cu intenţia de a le revinde mai apoi la preţuri mari”, susţine Cosmin Neagu administrator la RoHost.
Timişoara, anul 2000 – 12 siteuri „.ro” realizate
Daniel Tănăsie îşi aminteşte că a desenat prima pagină web, în 2000, pentru o firmă – Electromotor – care a fost constrânsă să îşi prezinte oferta şi în spaţiul virtual de faptul că majoritatea clienţilor săi erau din afara ţării. „Interesul firmei era să fie vizibilă pe Internet în limbile engleză şi germană, deoarece principalii clienţi proveneau din Germania. Am publicat pe internet nu doar date despre firmă, ci şi multe detalii tehnice, despre produsele şi serviciile oferite cu tabele, fişiere de prezentare, schiţe şi desene tehnice. Ţin minte că a fost al doisprezecelea site din Timişoara. Restul site-urilor existente erau fie de mass-media, fie ale unor firme cu activităţi de import-export.”
Evoluţia paginilor de net autohtone au urmat „tendinţele” occidentale: „Nu ştiu să fi avut romanii vreo inovatie deosebită. Ce a fost «în trend» pe internet a ajuns să fie preluat şi la noi. Cel mai important lucru este faptul că acum, spre deosebire de perioada din urmă cu zece ani, paginile de internet sunt făcute într-o mult mai mare proporţie folosind standarde web”, spune Cosmin Neagu care aminteşte că preţul plătit pentru un domeniu „.ro” nu s-a schimbat în ultimii zece ani, fiind acelaşi, de 61 dolari.
Corpus lingvistic
Dacă începuturile au fost greoaie, o dată urnită, maşinăria virtuală a prins o viteză fantastică. Nu ne referim doar la faptul că milioane de români comunică zilnic, oră de oră, clipă de clipă prin messenger, yahoo-mail, facebook, ori îşi culeg informaţii cotrobăind pe internet. E de ajuns să menţionăm că nu există firmă, oricât de mică, primărie de comună, ziar local care să nu existe şi pe internet.
Numai că ambiţiile în spaţiul virtual autohton sunt mult mai mari. Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte virtuale constă în crearea unui „corpus lingvistic al limbii române”. Este vorba despre o colecţie uriaşă de texte reprezentative pentru limba română care ar urma să fie stocate şi prelucrate după un anumit algoritm. Această realizare ar permite specialiştilor ,dar şi publicului obişnuit accesul mult mai rapid la o paletă foarte largă de informaţii. „Un corpus lingvistic de referinţă este amprenta culturală a unei ţări”, susţine Dan Tufiş, unul dintre profesorii implicaţi în acest proiect. La nivelul tehnologiilor actuale, un corpus lingvistic ar putea conţine 5 milioane de pagini tipărite. Lucru perfect posibil, dacă ţinem cont că astfel de proiecte sunt funcţionale în SUA, Germania sau Franţa.
De la cratiţă la DEX-ul virtual
Până la realizarea unui proiect de o asemenea amploare, Cătălin Fâncu a pus bazele celui dintâi „dexonline” care cuprinde 120 mii de termeni şi 370 de mii de definţii. „În 2001, eram student în SUA. Pentru că nu aveam dicţionare româneşti ne ciondăneam mereu pe sensul unor cuvinte. Una dintre certuri a fost pe pluralul de la cratiţă. Atunci, am luat o ediţie printată mai veche a DEX şi, ne-am apucat să introducem cuvinte care ni se păreau nouă mai de folos într-un dicţionar virtual. Cu timpul am luat totul sistematic. Unul dintre primele cuvinte introduse a fost defetism”, explică Frâncu. Cei care au muncit la realizarea acestui proiect au fost voluntari. „Drept recompensă, în dreptul cuvântului introdus puneam numele celui care a depus acest efort. După primele şapte luni, când existau numai 30 de cuvinte în DEX-ul virtual, iniţiativa noastră a fost remarcată de Federaţia română de scrable. Ei au venit cu mulţi voluntari şi atunci am trecut la o muncă aplicată pentru a crea un dicţionar complet.”
Informaţiile din wikipedia, doar pe surse
Un alt proiect de succes realizat pe bază de voluntariat este apariţia variantei româneşti a Wikipedia. Pentru demararea ei a fost nevoie numai de acordul scris al celor care realizează versiunea în limba engleză a celebrei enciclopedii online. „Nu acceptăm ca cineva să vină cu idei proprii despre un anumit subiect sau temă. Nu se pot scrie impresii de călătorie, toate informaţiile trebuie să vină din surse precum jurnale sau emisiuni de ştiri, publicaţii academice, cărţi. Orice persoană interesată de un anumit subiect, gen Bacău, poate contesta informaţiile legate de acest oraş dacă poate dovedi că sursele sale sunt mai veridice”, spune fondatorul Wikipedia în limba română, Bogdan Stăncescu. În timp, s-a format o comunitate care se ocupă de acest proiect şi încearcă să prevină eventuale derapaje: „Pot apărea abuzuri sau manipulări, de exemplu, în cazul unui politician sau al unui partid politic, când acesta e excesiv de bine sau excesiv de rău creionat. Pentru aceste situaţii, există o echipă în cadrul acestui proiect, care face verificări. Chiar dacă ar apărea informaţii eronate, există posibitatea ca ele să fie corectate în timp”.
Cum vine Internetul în România
De unde ni se trage toată acestă nebunie virtuală, a comunicării ultrarapide? Cosmin Neagu susţine că „Internetul este o interconectare de reţele mai mici. Se poate face o paralelă cu şoselele. Drumurile din Europa nu vin în România. In România există o reţea de drumuri care este conectată cu drumurile din Europa prin anumite autostrăzi. Similar, în România există o grămadă de reţele de cartier, reţele ale furnizorilor locali de internet, reţele universitare care se întâlnesc în divese noduri informatice. Din diverse astfel de noduri naţionale furnizorii mai mari au conexiuni directe cu alte noduri similare din alte ţări. Aceste conexiuni fac de fapt legătura între reţelele din Romania şi celelalte retele. Cel mai mare nod de interconectare al României în acest moment, este Frankfurt-ul. In eventualitatea în care acest nod ar dispărea brusc de pe suprafaţa planetei o bună parte din traficul României ar avea de suferit însă există proceduri automate ce direcţionează traficul de date către alte noduri şi astfel către şi dinspre restul lumii.”