Bucureştiul are Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din anul 2003. Ideea de bază este simplă şi menită să funcţioneze extrem de rapid: serviciile medicinei de urgenţă să se deplaseze de la spital pe teren, la pacienţii aflaţi în stare critică.
România liberă a urmărit pentru o săptămână acest traseu şi pe oamenii care îl străbat zilnic cu scopul prim de a salva vieţi.
E o zi de miercuri din octombrie, iar maşina de intervenţie rapidă SMURD a plecat de la Spitalul Floreasca spre „următorul” caz. Detaliile se află din mers sau chiar la faţa locului. Câteodată, ambulanţa cu paramedici este deja acolo. „Suntem la sprijin, hai să vedem care-i problema”, spune doctorul Mirela Iazu, ieşind din maşină şi intrând în scara blocului din centrul Bucureştiului. O urmează asistentul şi pilotul, cum sunt denumiţi, generic, ceilalţi doi membri ai unui astfel de echipaj SMURD.
Apartamentul este uşor de găsit. Are uşa larg deja deschisă, iar un vecin stă proptit la intrare în aşteptarea ajutorului. „Nu-mi vine să cred. S-a prăbuşit pur şi simplu. Are 83 de ani, dar aseară jucam bine-mersi table cu el„, spune un vecin îngrijorat, după care intră în casă alături de echipa medicală. În mijlocul sufrageriei, un bătrân cu bustul descoperit e întins pe jos. Are o perfuzie pusă pe mâna stângă. Cei de pe ambulanţă roiesc în jurul său. Se strecoară şi echipajul doctorului Iazu şi deja apartamentul devine neîncăpător.
„Domnule Hanciu, mă auziţi?”, se asigură doctorul Iazu, pe un ton calm. „Da, vă aud”, răspunde, cu o voce nazală, slăbită, batrânul. „Din ce se pare, când v-aţi ridicat de la masă v-a scăzut tensiunea. Vasele nu mai sunt aşa tinere şi, când vă mişcaţi brusc, sângele cade oarecum în picioare. Capul rămâne mai puţin irigat şi aşa se poate întâmpla să leşinaţi”, explică doctorul, păstrând mereu contactul vizual cu pacientul.
Încet-încet, batrânul îşi revine. Este ridicat într-un scaun. „Lăsaţi-mă, mă îmbrac singur. Daţi-vă la o parte. Eee, asta-i culmea!”, încearcă să preia controlul situaţiei. Dar un asistent stă mereu lângă el şi-l ajută la orice mişcare. „Aşa face. E om bun, dar arţăgos. Nu ascultă de nimeni. Îi place palinca, chiar şi pastilele le ia cu palincă„, se bagă în vorbă vecinul, şi el duhnind a spirtoase. Medicii îl dibuiesc, dar nu-i zic nimic. Proritatea este batrânul, care se lasă cu greu convins să meargă la spital pentru analize suplimentare. În cele din urmă, doi „roşii” iau pacientul în primire şi-l transportă, încet, până la ambulanţă.
Pentru Urgenţe Majore, la Floreasca
Bătrânul ajunge, deja într-o stare mai bună, la Spitalul Floreasca. „Ne-am înfiinţat aici în 2003. Au trecut ceva ani de-atunci, dar nu multă lume înţelege că lucrăm la Floreasca”, precizează asistenta-şefă Daniela Pascu, deja o veterană la cei 20 de ani de experienţă. Confuzia pacienţilor face ca medicii de la SMURD să preia, în intervalele nu foarte aglomerate, şi cazurile mai puţin urgente. Adică acele persoane care – de regulă – se prezintă pe propriile picioare la spital.
Urgenţele mai puţin urgente
O femeie bagă capul pe uşa de la „Urgenţe Majore”. Adoptă o privire sfioasă, apoi păşeşte înăuntru. În faţa ei, un furnicar de halate albe şi câteva costume roşii. O parte dintre acestea stau la un birou şi răspund la telefoane. Este dispeceratul ISU-SMURD, la care lucrează atât pompieri, cât şi medici. Numărul lor creşte sau scade în funcţie de evoluţia situaţiei din stânga biroului. Acolo, delimitate de două perdele niciodată lipite, sunt întinse pe câteva paturi cazurile grave. Se întrevăd busturi bandajate sau măşti de oxigen aşezate peste capete încărunţite.
Femeia în cauză e însă prea apăsată de propria grijă. Un doctor mai puţin grăbit îi prinde privirea. „Dumneavoastră?!”, urmează obişnuita întrebare, rostită fără empatie. „Eu sunt aici cu băiatul meu de 18 ani. A căzut în casă, în neştire. L-am adus cu maşina. Pe drum şi-a mai revenit”, bălmăjeşte femeia. „Să vină înăuntru”, îi răspunde doctorul, după care se pune iarăşi în mişcare. În 10 minute, băiatul e consultat şi pleacă fără vreo greutate aparentă. „La SMURD avem, în medie, 400 de cazuri pe zi. Însă doar un sfert sunt cu adevărat urgente. Restul sunt cazuri de medic de familie sau de policlinică. Dar toţi vin aici pentru că se grăbesc. Nimeni nu are răbdare”, explică Daniela Pascu.
„Simt că-mi plesneşte carotida!”
Asistenta-şefă este o figură aparte în lumea SMURD-iştilor bucureşteni. Râde mai mult decât ceilalţi doctori, dar, când se enervează, vocea sa atinge cele mai înalte frecvenţe. Nemulţumirile au foarte mult de-a face cu munca suplimentară pe care trebuie să o presteze. Este vorba despre „hârţogărie”, după cum se exprimă. La SMURD, doctorii îşi gestionează singuri activitatea: calculează fonduri, completează solicitări, analizează facturi şi oferte, dau comandă de materiale medicale şi multe altele.
„Gata, acuma oprim lucrul şi facem facturi!”, este replica zilnică a Danielei Pascu. După care, la câteva minute, vine de regulă o defulare de genul „Simt că-mi plesneşte carotida!”. Într-un scenariu ideal, serviciul ar avea o secretară şi un specialist IT, care să elibereze personalul medical de altfel de sarcini. Însă, chiar dacă ar fi bani şi pentru astfel de angajaţi, ei ar trebui să jongleze fără probleme cu termeni precum „defibrilator” sau „branulă”. Şi să facă totul repede, fără greşeală. Aşa că medicii de la SMURD s-au resemnat oarecum cu această situaţie.
Dispeceratul
Şi chiar dacă nu s-ar resemna, n-ar avea timp de reflexie suplimentară pe acest subiect. Explicaţia este simplă: „Pentru pacienţi, cele mai importante sunt primele opt minute în care intrăm în contact cu ei„, spune asistentul medical Georgeta Florea, deconectată câteva minute de telefoanele dispeceratului. Discuţia o purtăm în camera de gardă, în bâzâitul constat al staţiei care ţine legătura cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) .
„Femeie căzută în stradă”, anunţă vocea fâşâită din staţie. O altă asistentă introduce datele pe calculator. Obişnuită cu procedura şi aşa-numita cazuistică, Georgeta Florea nici măcar nu clipeşte. „Toţi suntem oameni cu experienţă aici, de asta merge treaba. Facem în aşa fel încât să fim mândri de culoarea roşie a SMURD-ului”, conchide asistenta Florea, înainte să-şi reia lucrul la dispecerat.
Răspunsul la telefoane este cheia sistemului de urgenţă, în opinia medicului primar Cristian Pandrea – individ ţanţoş, la care se observă lejer mândria de care vorbeşte colega sa. „Trebuie procedat aşa încât resursa potrivită să ajungă la cazul potrivit. Omul sună la 112 şi de acolo se direcţionează către instutiţia sau serviciul responsabile. Au o listă cu toate situaţiile posibile şi se comportă standardizat. Adică pentru un accident rutier sau un incendiu suntem chemaţi noi, SMURD-ul, plus pompierii şi poliţia, în timp ce pentru o durere toracică, spre exemplu, este de ajuns ambulanţa”, explică medicul Pandrea.
Maşina de intervenţie rapidă
La debutul serviciului din Bucureşti, „costumele roşii” beneficiau de 20 de echipaje de prim-ajutor şi 4 de terapie intensivă. Acum sunt încă 3 echipaje de prim-ajutor şi unul de terapie intensivă. În câţiva ani, numărul acestora va ajunge la 35+4. Bineînţeles, cel mai rapid mijloc de transport al SMURD este elicopterul EC 135, care a ajuns să efectueze 750 de ore de zbor pe an. Mai puţin vitezistă, nu la fel de spectaculoasă, dar mult mai uzată este maşina de intervenţie rapidă. Un Land Rover cu patru locuri, fără posibilitatea de a transporta pacienţi, dar dotat cu de toate: defibrilator, medicamente, sondă de intubat, trusă de traumă şi altele. Chiar şi cu această încărcătură, maşina este mult mai îndemânoasă decât o ambulanţă.
Un exemplu de „strecurabilitate”. Într-o zi de joi din octombrie, alarma de deplasare sună în camera de gardă. „Copil de doi ani cu probleme. Pe Lascăr Catargiu”. În două minute, maşina de intervenţie rapidă demara din curtea Spitalului Floreasca. Sirena „curăţă” strada până la destinaţia precizată. Acolo, niciun bloc. Nicio ambulanţă. Preţ de câteva zeci de secunde, doctorul Sebastian Dogaru cere detalii. „Cică mergem spre Piaţa Gemeni, de fapt”, înţelege din precizările intermitente sosite prin staţie. Pilotul trage de volan şi se avântă spre noua destinaţie. „Care e adresa, totuşi?”, se întrebă reciproc doctorul şi asistentul. Staţia se decide până la urmă: „Vasile Lascăr”. Pilotul îi dă bătăi şi în câteva minute ajunge lângă ambulanţă. Peste alte 10 minute, ambele echipaje sunt parcate în curtea Spitalului pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Cel mic nu trece prin niciun pericol. Este vorba doar despre o febră pronunţată. Ceva mai răcorit, pilotul se scarpină pe cap şi zice cu obidă: „Păi între Lascăr Catargiu şi Vasile Lascăr e o diferenţă”. Totuşi, maşina a scurtat distanţa la circa 5 minute. „Notaţi însă că la noi nu prea se fac greşeli din astea”, ţine să menţioneze doctorul Dogaru.
Doctorul şi monitorul
Echipajele care au doar paramedici – de obicei, proveniţi din rândurile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă – transmit datele pacienţilor, în timp real, în camera de gardă a SMURD-ului. Acolo sunt două monitoare care primesc reprezentarea grafică a datelor inclusiv de la echipajele SABIF. Un medic primar stă tot timpul în faţa monitoarelor şi evaluează aproape instant starea pacienţilor. Aşa se decide dacă cei afectaţi au nevoie de o intervenţie la faţa locului sau pot fi transportaţi la spital. Iar mulţi dintre cei care ajung fără întârziere la spital nu sunt o privelişte plăcută pentru publicul neiniţiat.
„Ne gândim la viaţa omului”
Alte câteva exemple: o tânără adusă la „Urgenţe Majore”, între viaţă şi moarte, cu abdomenul perforat de 35 de lovituri de cuţit primite de la omul cu care îşi împărţea casa; un dependent de heroină, care nu mai luase drogul de două zile şi agoniza pe un scaun pentru că paturile erau toate ocupate; un bătrân uscăţiv, pus într-un scaun cu rotile, atât de şocat de ce vedea la Urgenţe încât nu îndrăznea să spună nimic şi doar implora din priviri, împreunându-şi în acelaşi timp mâinile subţiri şi albe într-o postură de rugăciune.
Pentru personalul de la SMURD, toate aceste cazuri se reduc, în definitv, la o sumă de gesturi şi vorbe: sprintul către maşina de intervenţie, dialogul ferm şi factual cu pacientul, căratul tărgii sau completatul fişelor de parcurs. De asta pot părea, uneori, dezinteresaţi de dramele prin care trec unii pacienţi. „Ne gândim în primul rând la ce ameninţă viaţa omului„, este felul în care medicul rezident Rodica Heros sintetizează abordarea în regim de urgenţă. Cu jumătate de oră înainte să spună aceste cuvinte, doctorul Heros îi explica unei femei trecute de 50 de ani că mama acesteia – în vârstă de 86 de ani, suferindă de Alzheimer, lovită de un atac vascular cerebral – putea să moară în orice moment. Medicul căpăta parcă mai multă concizie pe măsură ce femeia din faţa sa trecea de la suspine la rugăminţi în genunchi. Rodica Heros nu foloseşte cuvinte mari. Le preferă pe cele sterilizate: „Pe teren e nevoie de spirit critic, stăpânire şi inteligenţă”. „Şi să-ţi placă ce faci, că dacă nu, nu rezişti”, conchide, lansând o posibilă temă de dezbatere publică: „V-ar plăcea să fiţi medic la SMURD?„.
Glumele dintre intervenţii
Uneori, munca la SMURD poate părea plăcută şi pentru cineva din afară. Asta pentru că SMURD-iştii se grăbesc şi cu glumele sau observaţiile ironice.
„Cred că cea mai simplă soluţie pentru noi ar fi inventarea teleportării„, gândeşte cu voce tare unul dintre medici.
„Păi cum aşa? N-am rămâne complet fără obiectul muncii?!”, replică un coleg.
„N-ai înţeles, noi am opera teleportorul”, vine explicaţia, care trage după sine râsete generoase.
Altă glumă: un pilot de pe maşina de intervenţie rapidă, întorcându-se de la un caz fără complicaţii, îşi aduce aminte de vorba de duh a unuia dintre pacienţii de la Floreasca. „Băi, fii atent ce zicea unul care-şi făcea veacul prin faţa uşii de la Urgenţe: Am venit aici c-am auzit cu ochii mei că nu se cere şpagă!”, povesteşte pilotul.
Şi încă o poantă. O asistentă îşi începe tura răspunzând la rugăminţile unei colege de a repeta „bancul ală pe care îl zici tu aşa mişto”. Iată bancul: „Doi ciobani stau de vorbă. ‘No, tu ştii ce-i mic, verde şi răsucit?’, întreabă unul. ‘No, nu ştiu’, răspunde celălalt. ‘No, păi acidul dezoxiribonucleic‘ „.
Raed Arafat: „Mai avem doar şase judeţe de acoperit”
După cum precizează site-ul smurd.ro, ideea înfiinţării serviciului a aparţinut „unei singure persoane”. Este vorba de doctorul Raed Arafat, 46 de ani, medic specialist în Anestezie şi Terapie de Urgenţă (ATI), subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
„La începutul anilor ’90, nu existau echipaje de intervenţie destinate pacienţilor în stare critică. Aşa că, voluntar, alături de câţiva colegi de la spitalul din Târgu Mureş, am pornit acest proiect”, rememorează Raed Arafat pentru România liberă.
Din 1990 până în 1996, sistemul reuşeşte să se dezvolte, în nucleul Târgu Mureş-Oradea, în permanentă colaborare cu serviciile de pompieri, beneficiind de instructaj şi sprijin material din partea serviciilor similare din ţări ca Scoţia, Germania, Olanda şi SUA
În 1996, SMURD-ul este pratic pus în legalitate după ce peşedintele ţării promulgă legea prin care pompierii militari primesc atribuţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerare.
Chiar şi aşa, în cadrul sistemului medical acest proiect a continuat să fie ignorat sau chiar blocat, după cum precizează Raed Arafat.
Abia în ultimii trei ani, odată cu încadrarea doctorului Arafat în Ministerul Sănătăţii, SMURD-ul a fost cu adevărat adoptat la nivel naţional, fiind înfiinţate în acest interval servicii pe lângă spitalele de urgenţă din 24 de judeţe, plus Bucureştiul.
„Mai avem şase judeţe de acoperit, plus extinderea în judeţele care deja deţin SMURD. Oricum, serviciul a ajuns să aibă o structură flexibilă, care nu depinde de zonele administrative. Putem interveni dintr-un judeţ în altul, cum a fost cazul accidentului de la mina Petrila, sau să suplimentăm rapid numărul de echipaje la evenimentele majore, cum a fost la incendiul de la maternitatea Giuleşti. În plus, avem avantajul că folosim o capacitate de lucru deja existentă: medicii provin din serviciile de urgenţă ale spitalelor, iar şoferii şi paramedicii sunt pompieri, de la ISU”, completează doctorul Arafat.
Cât despre venitul doctorilor de la SMURD, subsecretarul de stat precizează că, fiind plătiţi după acelaşi principiu ca orice medic de la Urgenţe – adică acumulând sporuri de la 50 la 100 la sută – aceştia pot pleca lunar acasă, în funcţie de gradul profesional, vechime şi numărul de gărzi prestate, cu maximum 3.000-4.000 de lei.
