Turismul viticol abia începe să fie „gustat” în România. Primii care aubătut la porţile cramelor româneşti au fost străinii, puţini la număr, dacă ne gândim că Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism raporta în 2007 cel mult 2.000 de astfel de clienţi. Printre primele podgorii care au dat propriului vin şi „culoarea” turistică a fost Minişul. Sosesc în acest loc, să deguste vinuri, şi străini, dar şi tot mai mulţi români. Japonezii sunt cei mai disciplinaţi. Adică nu vorbesc între ei, în timpul degustării. Altceva e cu italienii. Nu te poţi înţelege cu ei – prea gălăgioşi. Nordicii – beau, vorba aia, fără număr. Românii întreabă, de cele mai multe ori, acelaşi lucru, după ce au degustat 11 feluri de vinuri – când ne daţi să bem? A degusta înseamnă totuşi o cantitate mică din fiecare fel de vin, abia cât să se vadă pe fundul paharului. Probabil că de-aici şi setea unora, după mai bine de două ore, cât ţine o „şedinţă” de degustare.
Maria Tereza, de două ori în vizită la Miniş
Statisticile actuale spun că cele mai mari cantităţi de vin se obţin din podgoriile Moldovei şi Dobrogei. Dar, în schimb, la Miniş a luat fiinţă prima şcoală de viticultură din spaţiul românesc, în 1881. Ajungi în centrul comunei Păuliş, la mai puţin de 30 de minute de mers cu maşina, din Arad. Dealuri line ne-au înconjurat imediat. Viile acoperă întregul peisaj. Aici a venit de două ori Maria Tereza, vinul cel mai căutat de Curtea de la Viena fiind Cadarca de Miniş. Un excelent antioxidant, datorită conţinutului mare de zinc. Şi activator de potenţă! Tradiţie milienară a producerii vinului, de pe vremea dacilor, pe aceste ultime „fărâme” vestice ale Munţilor Zarandului. Ierni blânde şi scurte, sol bogat în oxizi de fier, magneziu şi mangan – ni se dau explicaţii despre condiţiile în care viţa-de-vie a dăinuit în acest loc peste veacuri. „Trebuie să facem vinuri tipice podgoriei noastre, să folosim soiurile din această zonă. Acesta e crezul meu”, spune gazda, bărbat între două vârste, cu părul alb, scoţându-i în evidenţă faţa arsă de soare. Şi cu un mare „defect”, pe care îl recunoaşte din capul locului -„îmi place să vorbesc despre vin”.
Turişti dezlănţuiţi
Anul trecut au fost la podgoria Miniş aproape 5.000 de turişti. Numai grupuri, aduse de agenţiile de turism, special pentru o degustare profesională. Ceea ce înseamnă că Balla Geza a văzut comportamentul oaspeţilor săi, de-a lungul experienţei lor în ale degustării. „Până la al doilea fel de vin – numai oenologul vorbeşte. De la a treia probă, oamenii încep să vorbească între ei. După a şaptea probă – vorbesc eu şi vorbeşte toată lumea, în paralel cu mine”. Explicaţia e cât se poate de simplă – „vinul leagă prietenii şi dezleagă limba”. După cea de-a noua probă de vin, femeile sunt mai stăpâne pe ele, cu mintea mai limpede. Ele gustă şi atât. Restul vinului poate fi turnat într-un vas, aflat la mijlocul fiecărei mese. Bărbaţii, în schimb, dau pe gât fiecare pahar în parte.
Coreenii au căzut ca seceraţi, pe mese
O întâmplare haioasă, dar care iniţial a dat fiori gazdei, s-a petrecut cu doi ani în urmă, când a venit un grup din Coreea de Sud. Oaspeţii s-au aşezat la masă, în cramă, degustarea a început, s-a ajuns la a treia probă de vin şi deodată toţi cei 50 de oameni cad, ca la un semn, cu capul pe masă, inerţi. „M-am speriat, nu ştiam ce se întâmplă”, povesteşte Balla Geza. Mai ales că exact în acel moment lipsea translatorul, care era la baie. Şeful podgoriei a cheamat salvarea. Între timp, apare translatorul, care explică totul, amuzat – la fel au păţit coreenii şi la o altă cramă, din Moldova. Pentru că n-au „antrenament”.
Când a venit ambulanţa, coreenii se treziseră deja.
Un împătimit al producţiei mici la hectar
Podgorie cu 75 de hectare de viţă-de-vie pe rod, la Miniş, 82% din soiuri fiind roşii. La ora actuală, în lume, cei mai renumiţi oenologi – adică oamenii care produc vinul – sunt consideraţi francezii şi chilienii, unii fiind chemaţi să facă şi anumite vinuri din România. Cu totul altă idee este susţinută de Balla Geza – „avem şi noi, în România, specialişti foarte buni. Trebuie doar să le acordăm încredere”.
Cât despre recolta de struguri, profesorul universitar se declară „un împătimit al producţiei mici la hectar. La soiurile roşii trebuie să fie o limitare a producţiei, la cinci-şase tone la hectar”, după principiul puţin şi bun. Capacitatea de producţie a podgoriei Miniş e de 50 de vagoane cu vin, în fiecare an, 60% din cantitate fiind îmbuteliată în sticle, restul pentru comercializarea la vrac.
Gust mai amplu, vin mai bun
Să vezi, să miroşi, să guşti vinul. Stai la o masă, într-o hrubă cu aspect de cetate. Ai în faţa ta trei pahare – pentru vin alb, pentru vin roşu, iar al treilea pentru apă. Pahare cu picior – pentru vin. Nu
trebuie să atingi „cupa” în care se află vinul. Dacă o atingi, lichidul se poate încălzi. Şi astfel îşi pierde din calităţi. Foarte importantă este temperatura servirii vinului. Între opt şi 12 grade pentru cele albe şi roze, între şase şi opt grade pentru vinurile albe demidulci, între zece şi 12 grade pentru cele roşii, uşoare şi între 18-19 grade pentru vinurile roşii, tari. Desfaci sticla cu vin, fără să o agiţi.
Gura sticlei se apropie cât mai mult de pahar, pentru acelaşi motiv – să nu agiţi vinul, când îl torni în pahar. Gura strâmtă a paharului reţine aromele vinului. Abia acum faci licoarea să „alerge” de-a lungul pereţilor paharului, prin mişcarea circulară a recipientului. Apoi miroşi. Simţi aromele. Atenţie şi la contactul vizual – culoarea vinului, intensitatea, fluiditatea lui. Abia la final guşti. După ce ai înghiţit, trage aer în gură. Cu cât gustul vinului se menţine mai mult în gură, cu atât licoarea e de mai bună calitate. Mănâncă apoi o bucăţică de pâine, înmuiată în ulei de măsline. Astfel trece gustul vinului precedent. Pâinea cu ulei de măsline formează un „pat” în stomac, ca o barieră între diversele feluri de vin pe care le deguşti.
De-a lungul a 11 probe…
Primele trei vinuri degustate la Miniş sunt albe. Aşa porneşte orice degustare, cu vinuri albe. Începem cu Mustoasa de Mădărat. „Caracterul floral trebuie să domine vinul alb. Echilibrul vinului e foarte important.
Nu trebuie să ai un vin rupt în două – culoare frumoasă şi gust rău”, ne învaţă profesorul Balla Geza, care stă în picioare, în faţa turiştilor. El însuşi cu un pahar în mână. A doua probă – Pinot Gris. „Simţiţi aspectul mineral, când plimbaţi vinul în gură. După ce înghiţiţi, simţiţi puţină amăreală, aciditate”. A treia probă – Furmintul de Miniş. „Fermentat în butoaie de 500 de litri. Am folosit butoaie puţin arse pe interior. S-a luat apoi un strat subţire din lemnul ars, cu rindeaua. Astfel, gustul de butoi al vinului e fin”. Trecem la vinurile roşii, proba a patra fiind reprezentată de Pinot Noir. „Un sortiment din gama vinurilor de stâncă”, fiind vorba de struguri cultivaţi la altitudini de peste 350 de metri, unde stratul de pământ fertil nu depăşeşte 30 de centimetri grosime. „La adâncimea de 35 de centimetri e granit. Acolo se face vin de calitate!”, exclamă specialistul. A cincea probă e Cadarca de Miniş. „Foarte fin, caracter de condiment. Numai şapte ţări în Europa fac acest vin. E vinul care are cel mai mare succes la turişti”. Proba a şasea este Feteasca Neagră. „La vinurile roşii căutaţi gustul fructelor de pădure. Sunt aromele naturale din pieliţa strugurilor”. Gazda bate în pahar cu furculiţa, să se facă auzit. Dar nimeni nu-l ascultă, zumzetul e prea mare în sală. Cu toate astea, Balla Geza îşi continuă prezentarea cu cea de-a şaptea probă – Cabernet Franc, vorbind din ce în ce mai tare când ajunge la proba a opta – Caberbet Sauvignon. „Un vin bărbătesc, tot din grupa vinurilor de stâncă. Observaţi calitatea taninului, dur”, spune profesorul, fără a părea deloc supărat că aproape nimeni nu-l mai ascultă. Ajunge la proba a noua – Burgund Mare. „Un vin pe cale de dispariţie în România. Noi însă, la Miniş, avem şapte hectare cu acest soi. Nu vreau să renunţ la el. Struguri cu pieliţa mai groasă. Trebuie mare atenţie la momentul optim de recoltare”. A zecea probă e un Cuvee, adică un amestec din Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot şi Cadarcă. „E foarte important echilibrul la un asemenea cupaj”. Atmosfera în sală e deja încinsă. Nu numai că toată lumea vorbeşte cu toată lumea, dar unii râd cu gura până la urechi, fără un motiv anume. Singurul neclintit rămâne oenologul. Urmează cea din urmă probă – Cadarissima. „Un vin special, în ani deosebiţi”. Puţini însă mai ascultă istoria acestui vin, produs prima oară la Miniş în 1740. Gata!
„Vinul românesc e de plâns azi în Europa”
Vădit epuizat de efortul pe care l-a depus, Balla Geza remarcă totuşi destinul de azi al vinului românesc. „Vinul românesc e de plâns azi în Europa, din păcate. Sunt comercianţi din România care vând cantităţi mari la export cu unul sau doi euro pe sticlă. Asta e valoarea vinului românesc în ochii străinilor. Pe piaţa românească nu poţi spune că e vin într-o sticlă care costă patru sau cinci lei, când patru lei costă numai dopul, sticla în sine şi eticheta”. Atât a mai putut să spună, cu năduf, oenologul de la Miniş.
