Cu banii în paşaport pentru a respecta „tradiţia” de la vama ucraineană, aşa trec zilnic românii din Sighetu Marmaţiei punctul de frontieră Solotvino. De cealaltă parte a Tisei locuiesc românii care încă mai învaţă din manuale de „limba moldovenească”. Copiii de la grădiniţele româneşti din Ucraina, în loc să se bucure de desene animate cu dublare în română, ţin în mână o şapcă şi un baston de miliţian sovietic.
Încă de la 7.00 dimineaţa, la punctul de frontieră român Sighetu Marmaţiei, corespondent pe teritoriul ucrainean cu punctul Solotvino (Slatina), e mare aglomeraţie. Românii care locuiesc în apropierea punctului de frontieră trec pe jos podul de pe Tisa, plecând după cumpărături în Ucraina, unde produsele alimentare sunt mai ieftine, potrivit cumpărătorilor.
Cetăţenii români pot intra în Ucraina cu un paşaport valabil. Astfel, după ce au trecut punctul de control românesc, locuitorii pun câte 1-2 RON (echivalentul a 6 lei MD) în paşaport, pentru că aşa li se cere. La întoarcere, lasă, conform „tradiţiei”, echivalentul unui euro.
Tradiţia de la vama ucraineană
Maria Vancea are 76 de ani şi e din Sighetu Marmaţiei. O dată la două zile trece Tisa, după cumpărături. „Merg după ulei, foi de dafin şi zahăr. La vama noastră ne lasă să trecem fără probleme. La ucraineni ne cere «tradiţia».
1 RON la intrare, 1 EURO – la ieşire”, spune pensionara.
„Ai pregătit cadoul? Când trecem la rudele din Ucraina ne cer «tradiţia». Da’ tu eşti turist, să nu le dai nimic”, îmi sugerează o femeie din Sighetu Marmaţiei. Am încercat să aflu cum anume se manifestă „tradiţia” la vamă. În paşaport am lăsat valută ucraineană şi românească, echivalentul unui euro. La ghişeul de control ucrainean, o doamnă în uniformă, legitimată ZK1350, îmi ia paşaportul, îl pune sub masă, în prezenţa unui coleg ia banii şi mă întreabă: „Sunteţi pe jos?”. Pune ştampila şi îmi urează drum bun.
Primarul de la Solotvino, Gheorghe Uhali, recunoaşte că, de la intrarea în ţară, se creează o imagine generală asupra statului ucrainean. „Românii le lasă de o cafea. Nu mai mult. Vameşii iau această «tradiţie» pentru că, din 2007, când s-a deschis podul de peste Tisa, ne gândeam să punem o taxă simbolică de trecere pentru automobile, ca să aducem bani în buget. Guvernul de la Kiev ne-a respins propunerea, iar vameşii cred că lucrează cu acea idee”, justifică primarul, pe un ton ironic, acţiunile vameşilor. Zilnic, pe la punctul de frontieră Solotvino trec vama pe jos peste 500 de persoane.
Trece frontiera pentru a împrumuta o carte românească
Datele oficiale arată că în Ucraina locuiesc 410 mii de români, reprezentând, numeric, a treia etnie după ucraineni şi ruşi. Majoritatea românilor locuiesc în regiunile Odesa, Cernăuţi şi în Transcarpatia. Mai mulţi elevi şi profesori români din Ucraina susţin că şi astăzi se mai învaţă din manuale de „limbă moldovenească” editate în 1979, pe motiv că lipseşte cartea românească.
Gheorghe Cohuţ are 19 ani. El s-a născut la Solotvino, Transcarpatia. Cu un accent maramureşean, povesteşte că, deşi a învăţat la un liceu românesc la el în sat, încă dintr-a IV-a nu a avut posibilitatea să înveţe româneşte obiectele pe care le prefera.
„Nu aveam cărţi în română la geografie, drept, bazele eticii, la istorie. Erau doar în rusă şi ucraineană. La alte materii studiam dintr-o carte de «moldovenească», editată în 1979″, spune Gheorghe, care obişnuieşte să treacă frontiera pentru a împrumuta o carte românească de la biblioteca din Sighetu Marmaţiei sau din Baia Mare.
„Dacă anterior făceam evidenţa elevilor şi scriam în catalog în română, acum e obligatoriu să scrii în ucraineană. Numele sunt ucrainene. Pe fecior am vrut să-l scriu Iliuţă. Cum am pronunţat, aşa să fie înregistrat. Nu mi s-a permis. Mi-au spus să aleg «Ilia» sau «Ilico». L-am înregistrat «Ilia»”, îmi spune Vasile Ona, consilier local din Solotvino (Slatina), a cărui soţie căruia e fostă profesoară.
Dispersarea
Ileana Popovici are 72 de ani. Ea s-a născut în Solotvino. Chiar dacă locuieşte la 1 km de frontiera cu România, spune că nu-şi aminteşte să fi trecut vreodată Tisa. „La noi este şcoală românească, ucraineană şi ungurească. Limba nu se amestecă. În buletin ne-au pus ucraineni, da’ eu nu mă lepăd de româncă. Dacă părinţii mei au fost români adevăraţi, atunci eu cum pot să zic că sunt ucraineancă? Eu cum m-am născut româncă, aşa curge sânge românesc şi gata. Ce m-aş bucura să am paşaport românesc, ca să ajung la Baia Mare, dar cu pensia de 1.052 de grivne nu pot să-mi fac nimic”, spune pensionara pe un ton pesimist.
Gheorghe Cohuţ este student în România. El recunoaşte
că-i pare rău că s-a născut pe un teritoriu care astăzi aparţine Ucrainei. „Nu m-am considerat vreodată ucrainean şi m-aş fi bucurat dacă trăgeau graniţa măcar pe după casa mea. Aşa ne-a fost soarta, să locuim în Maramureşul istoric”.
Apşa de Jos este o localitate din raionul Teceu, regiunea Transcarpatia. Are circa 9 mii de locuitori, dintre care 98% sunt români, susţine Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a românilor din Transcarpatia „Dacia” – Apşa de Jos. Acesta susţine că toţi românii din Ucraina, deşi comunică în dialecte diferite, vorbesc limba română.
„În Odesa şi Crimeea majoritatea românilor se declară moldoveni, fiind promovată ideea de dispersare de români. Aici e şi o greşeală care vine de la Chişinău. Dacă în R. Moldova va fi adoptată o hotărâre la cel mai înalt nivel ca limba de stat să fie româna şi nu «moldoveneasca», s-ar schimba multe şi aci”, conchide Botoş.
Copii formaţi într-un mediu sovietic
Potrivit datelor Ministerului de Externe al României, în regiunea Cernăuţi locuiesc în jur de 180 mii de românofoni. Petre Grior, ex-director adjunct la Arhivele de Stat din Cernăuţi, spune că, potrivit actelor de arhivă, în 1940, aici erau deschise 114 şcoli cu predare în „limba moldovenească”. „Aici, problema limbii e exact ca şi în Basarabia. Treptat aceste şcoli au fost reduse. Actualmente mai activează în regiunea Cernăuţi doar 77 de şcoli cu limba română de predare”.
Grădiniţa nr. 1 din Cernăuţi este singura instituţie preşcolară din oraş unde există o grupă românească. Cei 18 copii români se bucură de o singură păpuşă, o şapcă şi de un baston de miliţian sovietic. „Nu avem desene animate cu dublare în română. Lucrăm după programul stabilit de Ministerul Învăţământului”, îmi spune educatoarea Lilia Socaciu. Ionel are 5 ani. Deşi e din grupa ucraineană, comunică şi scrie în română. „Ştiu să număr, să spun poezii, să desenez”, spune Ionel, în timp ce îmi arată cum se scrie numele lui în română şi în ucraineană.
Mâna unor politicieni în promovarea „moldovenismului”
Deşi pe paginile web ale instituţiilor guvernamentale din România se arată că românii din Ucraina beneficiază de publicaţii şi emisiuni în română, calitatea, distribuţia sau ora de difuzare sunt de cele mai multe ori inadecvate. Vitalie Zâgrea, redactor-şef la Radio „Ucraina International”, de la redacţia în limba română de la Cernăuţi, afirmă că, până în 2009, zilnic, erau difuzate programe în română, timp de 1,5 ore. „Astăzi, se difuzează 4,25 ore zilnic. 60-70% din emisiuni sunt informative, pe teme politice şi economice, 30% sunt emisiuni culturale, inclusiv teme din viaţa comunităţii româneşti”.
Dumitru Verbiţchi, comentator politic la Radio „Ucraina International”, spune că majoritatea problemelor ce ţin de limbă, drepturi şi acces la justiţie în limba maternă sunt teme sensibile, care de obicei sunt puse în vizorul publicului în ajunul campaniilor electorale pentru a atrage electoratul. „În Ucraina se promovează «limba moldovenească», mai ales în regiunea Odesa. Aici este mâna unor formaţiuni politice care îi separă pe români de moldoveni, în contextul Legii limbilor regionale adoptată de Parlamentul de la Kiev cu strigăte şi bătăi”, comentează Verbiţchi.
Comentatorul mai spune că, prin Legea limbilor regionale este specificat că limba de stat este ucraineana. Însă statutul de limbă regională este acordat altor 18 limbi, reprezentanţii cărora constituie 10% din populaţia regiunii. Dacă în actuala regiune Cernăuţi 10% se declară români, atunci limba română obţine statut de limbă regională. Astfel, românii ar avea dreptul la şcoală, documentare şi acces la justiţie în limba maternă.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român
