Un mesaj care a înfruntat vremurile
Am plecat spre Tismana, după ce un profesor de matematică din localitate, Nicolae Tomoniu, veche cunoştinţă de-a noastră, om dedicat de o viaţă studierii istoriei acestor locuri, ne anunţă, cu puţin timp în urmă, ceea ce pare a fi o extraordinară descoperire. Şi nu în pământ, nu prin cine ştie ce peşteri, ci tocmai în podul casei unui consătean de-al său, Crişan Ioan Rădulescu. Ajungem deci în centrul micului orăşel din judeţul Gorj şi batem la poarta casei bătrâneşti, o construcţie bine întreţinută. Suntem primiţi cu bucurie. Ne aşezăm în cerdac, iar gazda scoate dintre coperţile unei legitimaţii de veteran de război o bucată de stofă, roşie, între firele de mătase intercalându-se şi altele, gălbui – din aur, cel mai probabil. O bucată cât să acopere doar podul palmei. Dar nu e doar asta, pentru că de petic este legat un cartonaş pe care sunt înşirate, cu grijă, câteva rânduri, lăsate pentru posteritate de un om care a trecut la cele veşnice cu nu mai puţin de 45 de ani în urmă. Iată ce scrie pe cartonaş, ca o precisă indicaţie despre bucata de stofă – „din mantia lui Mircea cel Mare, de la Mănăstirea Cozia. Dat mie de un călugăr de acolo, în anul 1908, cu ocazia vizitei mele cu alţi colegi”.
Povestea peticului de stofă începe în 1908
De aici încolo se ţese o întreagă poveste. Cel care în anul 1908 ajunge la Mănăstirea Cozia şi primeşte de la călugări bucata aceasta de stofă s-a numit Ghiţă Dincă Barbu Bărbulescu. Omul acesta este bunicul, din partea mamei, al gazdei noastre de azi – Crişan Rădulescu. Bunicul s-a născut în anul 1883, în satul Gemeni din judeţul Mehedinţi. Cu talent la desen, Dincă Barbu se înscrie la şcoala de pictură din Craiova şi devine pictor de biserici, cunoscut la viaţa lui în toată Oltenia, pe unde a lăsat în urma sa lucrări pe la mai mult de 50 de biserici din judeţele Mehedinţi, Vâlcea, Dolj şi Gorj. A pictat pereţii bisericilor, dar şi icoane. Încă de la 19 ani participă la una dintre primele sale lucrări, în 1902, la biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii din Tismana, aşa cum ne povesteşte acum Crişan Rădulescu. Nepotul, azi un om la peste 60 de ani, îşi aminteşte că, în vremea copilăriei, bunicul i-a povestit de bucata de stofă primită de la Cozia. Se ştie că pictorul Bărbulescu nu a făcut nicio lucrare la Cozia, ci s-a dus acolo numai în vizită, alături de alţi colegi de-ai săi, cum arată el, probabil tot pictori. Ajungând astfel la mănăstire şi auzind că există acel petic, îl cere de la călugări, şi aceştia i-l dau. Din câte am aflat ulterior de la istorici, cu secole în urmă exista obiceiul ca domnitorii sau boierii să doneze haine de-ale lor, de mare preţ, mănăstirilor. Numai că multe din aceste haine sunt, de-a lungul timpului, desfăcute şi din ele se confecţionează alte lucruri, necesare bisericii. Astfel, e posibil ca dintr-o haină a lui Mircea cel Bătrân, dacă o fi existat aşa ceva la Cozia. în 1908, să fi rămas acest petic, pe care pictorul Bărbulescu îl vede, îşi dă seama de valoarea lui şi vrea să-l păstreze, în loc să se piardă.
Barbu Bărbulescu apreciat de Regina Elisabeta a României
Cert este că pictorul de biserici păstrează cu mare grijă, toată viaţa lui, bucata aceasta de stofă, pe care o ţine într-un cufăr, alături de alte lucruri de mare preţ, în podul casei. Când moare, în 1967, la vârsta de 84 de ani, Barbu Dincă e împăcat să ştie că nepotul său, Crişan Rădulescu, se arată decis să nu înstrăineze absolut nimic din tezaurul familiei. „Nimic din ce mi-a lăsat bunicul nu am aruncat. Am ţinut cu sufletul la toate lucrurile pe care el mi le-a dat în grijă”, spune acum Crişan, el însuşi un om educat, geolog de meserie. Mai trebuie spus despre bunicul, Dincă Barbu, că a fost vicepreşedinte al Fundaţiei „Vatra Luminoasă” – filiala din Tismana şi că s-a implicat, alături de o altă asociaţie – „Dorna Tismana” – printre promotorii căreia se afla şi George Coşbuc, în încercarea, de la începutul secolului XX, de a transforma această localitate de la poalele munţilor într-o staţiune climaterică. Pentru efortul pe care l-a făcut, pictorul Bărbulescu primeşte, la 13 octombrie 1908, deci pe când avea doar 25 de ani, o Diplomă de Onoare din partea Reginei Elisabeta a României. Vedem acum această foaie, de mari dimensiuni, îngălbenită de vreme, pe care scrie cu litere mari- „drept recunoştinţă binefăcătorilor Fundaţiei Vatra Luminoasă”, mai jos e trecut numele lui Gheorghe Bărbulescu, apoi localitatea în care el trăia – Tismana, şi dedesubt semnătura Reginei Elisabeta.
Pictorul, de două ori primar în Tismana
Ca dovadă că în localitatea sa este recunoscut ca o personalitate, Barbu Bărbulescu are la activ două mandate de primar al Tismanei, înainte de 1940. Venirea la putere a comuniştilor îi creează însă probleme, pictorul fiind arestat, pe motiv că ar fi fost chiabur, şi face un an de închisoare. Are însă grijă, până la moarte, să-şi ţină ferecate toate documentele, şi mai ales peticul de stofă din mantia lui Mircea cel Bătrân. Comuniştii nu află nimic despre toate aceste lucruri. Am prezentat, succint, viaţa şi profesia lui Barbu Bărbulescu din Tismana, ca o necesară confirmare a faptului că avem de-a face cu un om de onoare, care nu şi-ar fi permis să emită fabulaţii, atunci când pe acel cartonaş a scris, despre stofa cu pricina, cum a ajuns în posesia lui şi care este istoria acelui petic, aşa cum a aflat-o, în 1908, de la călugării Mănăstirii Cozia.
Istoricul petic, în grija Băncii Naţionale
Enigmatica bucată de pânză are însă şi o altă istorie, actuală. Nepotul se duce la Mănăstirea Cozia, cu tot cu peticul moştenit de la bunicul său, stă de vorbă cu stareţul de aici, arhimandritul Bartolomeu Andronie, care se arată uimit de o asemenea poveste. Ştirea ajunge la Banca Naţională a României, pentru că stareţul îl cunoaşte pe profesorul universitar doctor Mircea Perpelea, vâlcean de origine, totodată director al Centrului de Pregătire Profesională şi Activităţi Sociale al BNR. Problema e că dacă vrei să stabileşti vechimea acestei bucăţi de stofă, atunci trebuie s-o supui testului cu Carbon-14. Numai că acest test poate deteriora fatal pânza. Nepotul este de acord ca o mică parte din acest petic să fie tăiată, şi acea fâşie să fie dusă la Bucureşti, pentru teste.
Misterul din arhivele Coziei, păstrat la ruşi
Specialistul care a transcris toate documentele, aflate pe teritoriul României, ale Mănăstirii Cozia este Cristina Manea de la Muzeul Naţional de Istorie. De la interlocutoarea mea aflu că se mai păstrează, până azi, haine ale unor boieri, în diverse lăcaşe de cult. Cât despre lucruri personale ale lui Mircea cel Bătrân, istoricul e categoric – „nu s-a păstrat, până azi, niciun obiect personal al domnitorului”. Apariţia acestui petic, la Tismana, e deocamdată privită de expert cu circumspecţie, însă dacă se va dovedi adevărat, e un fapt foarte important pentru istoria noastră. Cât priveşte arhivele Mănăstirii Cozia, Cristina Manea spune că nu a găsit nicio referire la faptul că domnitorul ar fi donat acestei mănăstiri vreo haină a sa. Dar trebuie spus că o parte din arhivele de la Cozia se află în Rusia, expediate în 1917, odată cu tezaurul Băncii Naţionale. Este posibil ca în arhivele de la ruşi să se scrie de vreo haină a lui Mircea, dăruită Coziei. „E foarte posibil ca şi Mircea cel Bătrân să fi dăruit Mănăstirii Cozia diverse obiecte personale”, conchide expertul.
Două muzee naţionale, pregătite să testeze peticul de la Tismana
Asupra bucăţii de stofă se pot face teste într-un laborator al Muzeului Naţional de Istorie. „Putem stabili tehnica în care a fost ţesută pânza respectivă, din ce fir anume, ce pigmenţi au fost folosiţi pentru pânză. Şi mai putem face analiza firului metalic”, spune directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, care auzise deja de apariţia acestei bucăţi de stofă, la Tismana. Dovadă că informaţia a circulat fulgerător în lumea istoricilor. Pentru a se evita distrugerea, prin analiza cu Carbon-14, a ceea ce se poate dovedi un obiect de mare importanţă pentru România, peticul are şansa unor teste şi în cadrul Muzeului Naţional de Artă. Aici am vorbit cu Luiza Gherghinescu, şefa Laboratorului de restaurare a textilelor. După vizionarea fotografiilor de detaliu pe care le-am făcut la Tismana, asupra peticului de stofă, specialistul a remarcat că e vorba despre un obiect care merită toată atenţia. „Ar trebui să vedem acest petic. Este foarte important de stabilit aliajul firului metalic care se află în bucata de stofă, dacă este un aliaj specific perioadei lui Mircea cel Bătrân”, spune Luiza Gherghinescu.
O mănăstire devastată de furtunile istoriei
Să admitem ipoteza că Mircea cel Bătrân ar fi dăruit lucruri personale Coziei, mănăstire pe care el a şi ctitorit-o, între anii 1387 – 1388. Dar oare ce ar mai fi rămas acolo, până azi, din amintirile palpabile ale domnitorului? Trebuie avut în vedere că mănăstirea a trecut prin perioade foarte tulburi, mai ales de la jumătatea secolului al XVIII-lea, când e transformată în puşcărie. Mormântul lui Mircea e spart de trei ori. Din piatra originală de mormânt se mai păstrează azi doar o mică bucată, în muzeul mănăstirii. Alt fapt, de-a dreptul mârşav, se petrece în timpul Primului Război Mondial, când România e aproape în întregime ocupată. Atunci, soldaţii germani îşi adăpostesc caii în biserica mănăstirii. Animalele sunt legate chiar de grilajul care înconjuară mormântul voievodului, povesteşte stareţul, din ce-a aflat de la înaintaşii săi. Tot ce a mai rămas din rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Ţării Româneşti există practic într-un mic sarcofag, ceremonia de reînhumare având loc în perioada în care România era condusă de Regele Mihai. „Ar fi extraordinar dacă acea bucată din mantia domnitorului Mircea s-ar întoarce la Cozia. Binecuvântăm pe cei care vor face această frumoasă lucrare”, speră stareţul Bartolomeu Androne.
Racla de la Monetăria Statului
Acest lucru chiar se va întâmpla, ne asigură Mircea Perpelea, oficialul de la Banca Naţională. Peticul adus la Bucureşti se află în prezent la Monetăria Statului, instituţie din subordinea BNR. Am primit confirmarea de la directorul Monetăriei, Octavian Schen. Aici va fi realizată o raclă, acoperită cu foiţă de argint, în care să fie păstrată bucata de pânză. „Vrem ca racla să ajungă la Mănăstirea Cozia”, spune Mircea Perpelea. Racla ar costa 10.000 de lei, conform calculelor Monetăriei. „Se vor găsi, cu siguranţă, banii necesari”, nu-şi face probleme reprezentantul BNR. Dar, înainte de asta, e important răspunsul specialiştilor, în urma testelor care se vor efectua asupra stofei, pentru confirmarea secularei enigme. Pe vremuri, oameni ca istoricul Nicolae Iorga sau arheologul Alexandru Odobescu, obişnuiau să călătorească prin România, în căutarea unor comori ale neamului, păstrate în mănăstiri sau prin cine ştie ce muzee săteşti, pe care să le aducă în marile muzee ale ţării. Directorul de azi al Muzeului Naţional de Istorie vorbeşte despre necesitatea ca astfel de călătorii prin ţară, ale experţilor, să fie reluate. Este însă nevoie de importante fonduri şi de oameni care să facă acest lucru. Pentru că s-ar găsi, cu siguranţă, obiecte de o excepţională importanţă. Cum s-ar putea dovedi şi peticul de stofă de la Tismana…
