Are 83 de ani, inalt, carunt, drept, cu o privire inteligenta. Numele lui este Gavrila Rus si a stat fugar 21 de ani. Atat l-au cautat comunistii prin vagaunile muntilor din Piatra Craiului. Condamnat la moarte in lipsa, apoi la 25 de ani de munca silnica si 10 ani de degradare civica, nu regreta nimic. Dupa mai bine de doua decenii, s-a predat senin Securitatii, stiind ca nu i se mai poate intampla nimic rau. La 16 ani de la Revolutie, inca incearca sa-si recupereze pamantul confiscat de comunisti.
Totul a inceput la Cluj in primavara anului 1946. Ca de fiecare data, studentii si taranii au iesit in strada pe 10 mai pentru a defila de Ziua Regelui. Doar ca in timpul acelor vremuri tulburi comunistii nu stateau cu mainile in san. Au organizat o contramanifestatie si in timpul defilarii au sustras de pe tribuna din fata Teatrului National din Cluj drapelele Statelor Unite, Marii Britanii, al Frantei, al Romaniei, ramanand in picioare doar cel al Rusiei.
Gavrila Rus era atunci student in anul intai la Electromagnetica. A participat la defilare si ne-a povestit ce s-a intamplat in acele zile. „Dupa defilare, studentii s-au retras in camine. Bande de comunisti au batut studentii, in timp ce Politia ii aresta. Au fost tunsi si dusi la Campia Turzii. O parte dintre cei care au scapat de bataile comunistilor s-au baricadat in camine”, povesteste cu nostalgie tanarul student de atunci Gavrila Rus.
Greva generala
A doua zi, studentii declara greva generala si se aduna in fata Facultatii de Drept. 10.000 de studenti si tarani imbracati in camasi albe cu tricolorul pe mana. Acestia se deplaseaza in liniste spre Prefectura pentru a discuta cu edilul judetului. In prima instanta acesta refuza dialogul. Dupa alte doua zile, soseste la Cluj Lucretiu Patrascanu, ministrul de Justitie in guvernul lui Petru Groza. „A incercat sa tina un discurs in fata studentilor. A inceput cu fraza: "Inainte de a fi comunist, sunt roman." Un cor de huiduieli a intrerupt orice dialog. Studentii au fost trimisi pana in luna august, pe rand, acasa”, isi aminteste participantul la evenimente Rus.
„Evadarea” lui Beldeanu
Fire intreprinzatoare si simpatizant al Partidului National Taranesc, tanarul student se implica direct in campania electorala care tocmai a inceput in vederea alegerilor generale din noiembrie 1946. Fost coleg de scoala generala cu disidentul Oliviu Beldeanu, Puiu, cum ii spuneau prietenii, face campanie electorala pentru partidul lui Iuliu Maniu. Ajuns in satul natal, Urisor, langa Dej, pe Somes, imparte materiale de propaganda si se implica in organizarea alegerilor. Prietenul sau, Oliviu Beldeanu, este prins de comunisti intr-o ambuscada si primeste o bataie sora cu moartea. Gavrila nu sta prea mult pe ganduri si se hotaraste sa-l fure pe Beldeanu din spital, unde era pazit de temutul comisar Iulius Wilhelm de la Politia Dej. „Impreuna cu familia lui Beldeanu, am platit o asistenta unguroaica care sa-l scoata pe Puiu din spital. I-am dat bautura, si ea s-a „ocupat” de paznici, care la ora 1 noaptea dormeau dusi in bratele ei. Asa a iesit Beldeanu din spital si am plecat peste padure inspre gara”, isi aduce aminte cu drag cel care avea sa petreaca urmatorii 21 de ani in pribegie.
Buletine de vot falsificate, in paini
Data alegerilor se apropia, asa ca i se repartizeaza de la Bucuresti sa se ocupe de organizarea referendumului in comuna Chiuesti. In acele vremuri, propaganda se facea cu ajutorul invatatorilor, preotilor si a taranilor mai instariti. Pentru a nu fi recunoscut de jandarmi de la evenimentele din vara de la Cluj, Gavrila Rus isi ia numele de imprumut Puiu Olteanu. In noaptea alegerilor, impreuna cu alti zece tarani opreste in mijlocul drumului un camion in care gaseste 5 pachete a cate 300 de voturi fiecare, buletine de vot gata stampilate, de catre comunisti. Acestea urmau sa ajunga in urne, pentru a justifica „victoria” comunismului in Romania. „Impreuna cu zece tarani inarmati cu securi am oprit camionul. Sub scaunul soferului am gasit cinci pachete cu buletine de vot, gata stampilate. Le-am luat imediat si am taiat cauciucurile masinii. Apoi am intrerupt legaturile telefonice. Dupa vot am numarat buletinele adevarate. 1500 au fost pentru PNT, 600 pentru liberali si 500 pentru Partidul Socialist a lui Titel Petrescu. Am pus oameni de paza. Pe 20 noiembrie au aparut doua camioane cu jandarmi. Dupa o scurta hartuiala cu taranii, s-au retras. Eu m-am dus la preotul satului, Georgiu Tanase. Am cerut sotiei acestuia sa-mi pregateasca coca pentru cinci cozonaci. Am impachetat voturile false si le-am copt in paine”, povesteste in continuare Gavrila Rus.
„Rascoala” de la Urisor
Deoarece banuia ce urmeaza sa se intample, tanarul Rus aduna oameni si se indreapta spre Dej pentru a sustine validarea voturilor. Aduna 2000 de tarani din comunele Rohia, Majoaga, Chiuesti, Strambu, Guga, Salatruc, Casei, Catcau, Coplean si Rugasesti.
Adevarata armata mobilizata ad-hoc ajunge in satul natal a lui Rus, Urisor. El incearca sa ia legatura cu Anton Ionel Muresanu, directorul publicatiei „Ardealul”, dar acesta plecase, inainte ca jandarmii sa opereze arestari masive din randul proprietarilor la care acesta s-a adapostit. „Rasculatii” au fost asteptati de Divizia a II-a Armata, condusa de generalul Draganescu Victor si de seful comenduirii ruse din Dej. Acesta din urma, fara a spune un cuvant, il fotografiaza pe Rus Gavrila. Pentru a evita un adevarat masacru, tanarul student le cere taranilor sa se retraga, in conditiile in care rezultatul simulacrului de alegeri era deja cunoscut.
Trimis in munti de Maniu
Pe 22 noiembrie, dupa un ocol pe la Bistrita, Gavrila ajunge cu traista de paine la Bucuresti si este cazat acasa la Anton Muresanu. A doua zi se intalneste cu Iuliu Maniu si ii arata buletinele de vot falsificate de comunisti. Ele urmau a fi predate ca proba Comisiei Aliate de Control. Insa era deja prea tarziu. Pentru a-l salva pe Rus, Maniu ia decizia sa-l trimita in munti. „Trebuie trimis in munti, altfel il impusca astia. Am fost trimis la Piatra Craiului, unde mai erau doi studenti ascunsi. Am primit si o diurna de 2000 de lei pe luna, pentru hrana”, isi aminteste cu nostalgie Gavrila Rus.
A ajuns la cabana „Curmatura” din Piatra Craiului. Acolo s-a intalnit cu ceilalti doi studenti. Din cauza deselor controale si filtre ale jandarmilor, a fost nevoit sa paraseasca locul respectiv. Unul dintre studenti a plecat si s-a predat autoritatilor. Imediat, muntele a fost pur si simplu rascolit.
Pestera salvatoare
Au fost nevoiti sa abandoneze cabana si sa-si construiasca alt adapost. „Primeam alimente de la Zarnesti. In septembrie 1948, a fost o razie pe munte cum nu s-a mai vazut. Am construit o cabana intr-o prapastie. Trei oameni care am stat acolo, impreuna cu studenti din Zarnesti am construit cabana, carand brazi cu spatele. Ne-au descoperit si acolo, asa ca am fost nevoit sa ma retrag intr-o pestera, unde aveam loc numai culcat pe burta. Cand auzeam soldatii, mergeam in pestera cu provizii pentru mai multe zile. Aveam binoclu si urmaream tot ce se intampla la cabanele din Plaiul Foii. Doua saptamani a durat razia pe munte, apoi au plecat”, ne-a mai povestit Gavrila Rus.
Cel mai mult de suferit aveau ciobanii din zona. Erau prinsi de jandarmi si batuti pentru a spune tot ce stiu despre partizani. Gavrila a fost in acest timp inarmat. Un pistol automat cu 40 de cartuse, o pusca de vanatoare si mai multe grenade.
A stat ascuns 21 de ani
Dupa aproape doi ani de stat fugar prin munti, Gavrila, ajuns la capatul puterilor, se hotaraste sa se predea autoritatilor din Brasov. A facut 30 de kilometri pe jos, de la Zarnesti la Brasov. In oras a aflat ca 34 de localnici din Zarnesti au fost arestati pentru ca l-au ajutat cu alimente. „Am ajuns noaptea, acasa la comisarul Bojna, pe care-l cunosteam. Am vorbit cu sotia acestuia si i-am spus ca vreau sa ma predau jandarmilor. Nevasta comisarului nu a fost de acord cu propunerea mea si m-a trimis in Dumbraveni Ð Sibiu, unde am stat ascuns chiar in casa secretarului de partid. Tot asa, am schimbat locatiile si am stat ascuns pana in 1967”, ne-a mai spus Gavrila Rus.
Condamnat la moarte in lipsa
De la radio a aflat ca fusese condamnat de doua ori, in lipsa. In 1947, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la moarte. Alaturi de el, alti 350 de tarani au fost condamnati la diferite pedepse. A doua oara a fost condamnat in 1948, de data aceasta de Tribunalul Militar Bucuresti, la 25 de ani munca silnica si 10 ani degradare civica.
Intre 1964 si 1965 s-au emis decretele care proclamau amnistia generala pentru fostii detinuti politici.
In 21 aprilie 1967 Gavrila Rus ia decizia de a se preda. Pleaca de la Medias la Bucuresti cu trenul si se adreseaza Ambasadei Franceze, fiind cea mai apropiata de gara. Este refuzat, insa indrumat spre Ambasada Americana, unde a stat de vorba cu consulul general al SUA. Printre altele, acesta din urma ii arata fotografia facuta de seful comenduirii ruse din Dej, fotografie facuta in urma cu 21 de ani. Ia legatura cu Muresanu, telefonand de langa Ambasada Americana.
Mortul viu
Raspunde sotia profesorului careia nu-i vine sa creada cu cine sta de vorba. „Dupa mai bine de 20 de ani, toti stiau ca Rusu de la Dej este mort. M-am predat colonelului Toader, seful Departamentului Detinutilor Politici din Ministerul de Interne. Mi-a cerut sa spun unde am stat ascuns atatia ani. Persoane, locatii etc. Am refuzat. I-am spus doar zona: Brasov Ð Cluj. Toti sefii Militiei au raportat ca am fost anihilat, ba in Maramures, ba in muntii Bucovinei. Nu le vedea sa creada ca sunt in viata. Am fost invitat la sediul Securitatii Penale a Statului , pe strada Stefan Furtuna. Acolo eram asteptat de toti cei sase comandanti de securitate, pe regiuni. Colonelul Alexandrescu, seful institutiei, a spus: "Domnilor comandanti, domnul Rus s-a predat noua, in timp ce dumneavoastra, timp de 21 de ani, l-ati crezut mort. Ce aveti de spus?" Unul dintre cei sase comandanti de regiune, colonelul Enoiu, s-a ridicat si a afirmat ca asa ceva nu este posibil si ca am fost parasutat de americani pentru a provoca diversiune in tara”, povesteste cu haz batranul partizan.
Seful Securitatii i-a promis ajutorul. I-a cerut sa nu mearga acasa de Craciun, sa ramana in Bucuresti, deoarece si-ar risca viata. „Nu pleci acum acasa. Satenii te-ar privi ca pe un al doilea Hristos. Mai mult, oamenii nostri de acolo te-ar impusca”, a fost sfatul dat lui Gavrila de seful Securitatii.
Plesita nu doarme
Desi a scapat de condamnari, Gavrila Rus a fost atent monitorizat ani intregi. Partizanul declarat mort si intors printre securisti, chiar in propriul barlog, trebuia tras de limba pentru a divulga locatiile in care a stat ascuns atatia ani. „Din 1967 si pana in 1989 am fost vizitat saptamanal acasa de doi colonei ai Securitatii, Olteanu si Mihai. In tot acest timp am devenit cumva prieteni. De fiecare data ii asteptam cu palinca si ma tot intrebau pe unde am stat ascuns. Nu le-am spus niciodata nimic”, ne-a declarat Gavrila.
Dupa ani si-a revazut o parte din dosarele intocmite de Securitate pe numele sau. „La CNSAS am vazut cinci volume care ma priveau in mod direct. Sunt acolo liste intregi intocmite de Primaria si Militia Casei cu numele taranilor care au participat la revolta. Am vazut rapoarte facute de Nicolae Plesita in care cerea lichidarea lui Rus. Tot el a organizat rapirea lui Oliviu Beldeanu din Germania Federala. Adus in tara, l-au impuscat ca pe un caine, la Jilava”, isi aminteste cu parere de rau Gavrila Rus.
„Nu-mi lipseste decat dreptatea”
S-a intors in satul natal dupa Craciunul anului '67. Mama sa era moarta, in schimb s-a intalnit cu fratele mai mic si sora.
Intreaga avere i-a fost confiscata si predata la CAP. A castigat intr-un final casa, pamantul nici macar in ziua de azi. „Dupa 1990, primarul a refuzat sa-mi restituie pamantul. Mi s-a oferit un alt teren sau despagubiri. Am refuzat. Atunci primarul mi-a spus ca nu am decat sa dau in judecata Primaria si Consiliul Judetean pentru a anula titlurile de proprietate. Am cheltuit cu procesele 1000 de dolari fara folos. Mai mult, judecatoarea Camelia Manzat de la Judecatoria Dej mi-a respins testamentul si a dat castig de cauza Primariei. Am facut interventie si la CEDO. Astept inca un raspuns de la straini, daca aici nu se mai poate face nimic. Nu-mi lipseste altceva decat dreptatea”, incheie, dezamagit, Gavrila.
Dupa o viata plina de peripetii, partizanul condamnat la moarte si declarat in mai multe randuri mort isi traieste cu seninatate zilele de la intelepciunea celor 83 de ani.
