Dunărea spală asfaltul şoselei care leagă Feteştiul de Ţăndărei. E chestie de ceasuri până cînd limbile de apă vor înghiţi asfaltul de tot. Transpiraţi, lucrătorii primăriei Vlădeni ctitoresc grăbiţi un mini-zid cu înălţimea de doi saci pe marginea drumului, poate-poate de data asta păcălesc fluviul să nu mai oprească circulaţia auto ca-n 2008.
La 200 de metri de zona calamitată e vacanţă totală. Câteva zeci de specimene dintr-o nouă specie de români-pescarii de inundaţii- au răsărit ca din senin pe dig şi dau la peşte pe islazul comunal, acum transformat în lac. Cu undiţa-n mână, doamna Geta de 43 de ani din Ţăndărei (7 kilometri mai devale), stă pe scăunel şi, privind înspre cei care încarcă nisip în saci, se confesează filosofic soţului ei, tot pescar de ocazie: „Ţara arde şi noi dăm la peşte. Asta e singura parte bună a inundaţiilor”.
În urmă cu două săptămâni aici păşteau vite, oi şi cai. Cum a aflat lumea că acum se prinde crap?
„Suntem de pe meleaguri şi toată lumea ştie că odată ce s-a dat alertă de grad maxim, islazurile dimprejur dispar sub apă şi vin să mă distrez” explic reţeta din spatele mobilizării exemplare a pescarilor în zonele inundate Marinică (52 ani). Tovarăşul său Ivan, care dă la peşte cu două undiţe în acelaşi timp, a prins un kil şi jumate în două ore. Nu se simte jenat că încearcă să vadă partea plină a paharului: „Venim, nu ne ruşinăm, că a intrat el (n.r. fluviul) , nu l-am băgat noi, asta e natura. Noi nu ne bucurăm de inundaţii, dar e timpul liber al nostru. Am o pauză, de săpat nu pot să dau cu sapa că e ud pământul şi atunci vin aici să mă recreez. Când Dunărea dă pe-afară şi umple câmpurile e mai uşor să pescuieşti, că peştilor le place să se bage printre plante şi-s uşor de prins. Ca să te duci pe malul Dunării trebuie să ai scule mai bune. Nu poţi fără lansete”.
Mircea (40 ani) e mai direct: „Mi-e scârbă de ţara asta. Mai bine să dau la peşte decât să iau la cârcă saci”. E enervat că-l luăm peşti mărunţi: „S-o zicem şi pe aia dreaptă. Veniţi la un amărât cu o undiţă care n-are ce le pune pe masă la copii, în loc să vedeţi câţi kilometri de setcă sunt înşiraţi aici. Ştiţi câte bărci găsiţi ascunse prin boscheţii ăia de colo? Cum se lasă seara ies să ridice plasele cu peşte”. Patru rromi descarcă dintr-o căruţă un fel de cutie dreptunghiulară din lemn. E o barcă improvizată. Îi fac vânt în apă, ţup în ea şi dau la vâsle plutind la un metru pe deaupra ierbii de pe islazul comunal. Dunărea spală pe toată lungimea lui, terasamentul drumului naţional care leagă Brăila de Galaţi. Apa a ajuns la coroanele copacilor. Pe marginea drumului alte zeci de pescari de inundaţii, unii veniţi cu maşina, alţii în bărci, şi-au scos undiţele şi dau la peşte.
Digul de bălegar
În satul Buliga, cu ochelari de soare Ray-Ban pe ochi şi îmbrăcată în ţinută casual, deputata PNL Crisina Ancuţa Pocora, în timp ce păşea pe digul înălţat de militari şi ISU, a depistat cauza cedării malului de pământ: „când calc pe el simt că e buretos cumva”. Deputata a simţit corect, ne explică primarul Gheorghe Catrinoiu din Feteşti, care îşi aminteşte că după inundaţiile din 2006 digul a fost ridicat peste un strat de bălegar: „Oamenii şi-au aruncat gunoiul la marginea satului şi în loc să cureţe terenul înainte să ridice digul, au construit malul de pământul peste stratul de băligar. Acum apa s-a infiltrat pe acolo şi a ajuns în partea cealaltă”.
Deputata PNL explică că vina o poartă liderul PDL Ialomiţa, pe atunci prefect al judeţului, care profitând de starea de calamitate, a dat lucrarea prin încredinţare directă unei firme prietene. Situaţia la Buliga se înrăutăţeşte cu fiecare ceas, apa ajungând deja până la terasamentul şoselei.
Viaţa printre broaşte, şerpi şi lipitori
Peste Dunăre de Galaţi, în satul IC Brătianu, toate construcţiile ridicate în afara ariei de protecţie a digului au fost inundate. Dintr-o autorulotă „magazin ambulant” parcată lângă debarcader se mai vede doar pavilionul. Un tânăr din sat îi dă târcoale şi bagă mâna pe geam, scotocind grăbit. Văzându-ne că ne apropiem cu barca, se cufundă sub apă ca să nu-i vedem chipul şi se ascunde printre copaci. Ceva mai încolo, doi bărbaţi întind nade. Zărind aparatul foto urlă la noi şi fac gesturi ameninţătoare. Barcagiul ne luminează: „se feresc, că e ilegal”. O băbuţă şi un moş au refuzat să-şi părăsească casa şi de o săptămână locuiesc cu apa de jumate de metru în casă.
Bătrânii se deplasează prin camere pe o reţea de podeţe construite la 60 de centimetri deasupra solului. Patul, frigiderul, maşina de spălat şi uşile le-au ridicat pe insule artificiale din lemn. Inclusiv cuşca câinelui a fost ridicată pe patru picioare şi animalului i s-a construit un fel de balcon. Apa nu a ajuns încă la instalaţia electrică, aşa că oamenii privesc inundaţiile din Moldova la TV. Noaptea, când trec vapoarele pe Dunăre, valurile bat zgomotos în ziduri, trezindu-i din somn. Broaştele, şerpii şi lipitorile care înoată prin ogradă sunt ţinute la uşa casei de o sită care filtrează de mizerii apa care se plimbă prin camere. Ca să nu le refuleze haznaua, moşul a demontat wc-ul ceramic şi a astupat gaura haznalei cu un capac greu de fier. Singurele mizerii pătrund de la vecini, strecurate prin orificiile de la gard.
„S-au furat lopeţile voluntarilor”
După ce una din aleile de promenadă de pe malul Dunării a fost inundată, gălăţenii au găsit o distracţie teribilă în a se holba cu sutele la militarii care ridicau digul din saci de pe faleză: „Uite frate la ăsta, cară saci. Are 20 de kile şi cară un sac de două ori cât el. Şi nu doar ăsta. E aiurea, îi rupe şalele şi munceşte 24 cu 24. De ce nu s-a făcut necalificat sau sudor ca mine?” se miră un tânăr. Îi răspunde cu înţelepciunea vârstei Grigoroiu Costică (57 ani), un asistat social, tolănit pe un morman de saci: „Să muncească mă, de două ori pe an muncesc şi ei, toamna şi primăvara când dă Dunărea afară. Ăştia cu trese pe umeri care stau şi ia douăj de milioane. Nu mi-e ruşine frate, că eu am plătit toate taxele şi impozitele locale, maşină, garaj, … mamii lor să-i … Primăria nu ne-a dat nimic. Fiecare cu … măsii măi frate. Pentru două sute de mii datorie la curent primăria îmi trage lumina şi tu mă vrei să fac pe voluntarul?”.
În punctul cel mai de jos al digului militarii schimbă numere de telefon cu fetele care privesc cum se înalţă digul. În jur de o sută de voluntari inclusiv femei, copii de 10 ani, un preot şi enoriaşi umplu de zor saci şi-i stivuiesc pe dig. Un bărbat care locuieşte în blocul de peste a adus două termosuri cu cafea, sucuri şi eugenii pe care le împarte militarilor. La un moment se dă alarma printre soldaţi: „Toţi voluntarii opriţi lucrul vă rugăm. Au început oamenii să fure lopeţile şi sunt luate pe semnătură. Am văzut pe unii plecând cu vrafuri de saci goi şi cu lopeţile pe stradă şi nu am chef să le plătesc eu din banii mei. Păi ce, îmi opreşte mie banul că am venit să vă ajut să nu vă intre apa-n casă? Şi-aşa mi-a luat statul 25% din ei”. Voluntarii au început să protesteze că nu vor să plece până ce digul nu-i ridicat, îmbunându-i pe soldaţi: „Vi le dau înapoi, dar trebuie să le numărăm „.
Contul solidarităţii
Ministerul Educaţiei cere donaţii pentru reabilitarea şcolilor afectate de inundaţii, deschizând un cont special la BCR, „Solidaritate Inundaţii Şcoli”. Persoanele care pot face donaţii au la dispoziţie contul IBAN:
RO86RNCB0080005630300032
