Singura editură de stat din domeniul educaţional din România, Editura Didactică şi Pedagogică (EDP), a împlinit anul acesta 60 de ani de activitate, iar bătrâna doamna a manualelor şcolare face parte dintre speciile rare, rămase neprivatizate în capitalism.
Cum site-ul acesteia nu ne-a satisfăcut curiozitatea referitoare la cărţile publicate în categoria celor diverse, separate de segmentul educaţional, am decis să facem, pentru început, un mic sondaj telefonic în rândul oamenilor de cultură, ca să-i testăm notorietatea.
Toţi au fost rugaţi să răspundă la următoarele întrebări simple: Care este ultima carte pe care aţi citit-o de la Editura Didactică şi Pedagogică? Sunteţi mulţumit de activitatea editurii, dat fiind faptul că este o instituţie de stat? Ce aţi mai auzit despre ea? Dan C. Mihăilescu, Paul Cernat, Daniel Cristea Enache, Liviu Papadima, Georgeta Dimisianu, Alex Ştefănescu, Costi Rogozanu, Horia Gârbea şi mulţi alţii ne-au răspuns la fel, ca pe o singură voce: „Îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta. Nu mai ştiu absolut nimic despre această editură de ani buni”.
Editura îşi mai menţine notorietatea doar în virtutea prestigiului şi popularităţii de altădată şi nu datorită activităţii din ultimii 20 de ani.
Deşi publică anual şi cărţi dedicate cititorului obişnuit, instituţia nu are un departament de marketing care să se ocupe de promovarea sau popularizarea lor.
Directorul general al editurii, Dane Karoly Andras, a fost numit politic, cu sprijinul UDMR, care a negociat cu partenerii de coaliţie controlul asupra Editurii Didactice şi Pedagocie încă din 2005.
Dane Andras recunoaşte că editura pierde financiar din faptul că publică volume fără ca acestea să fie ulterior dublate de o strategie de marketing, însă, în bugetul instituţiei,niciodată nu au fost prevăzuţi bani şi pentru asta.
În plus, adaugă Dane Karoly Andras „editura s-a concentrat pe tipărirea de manuale şcolare şi auxiliare, sigur, publicăm şi cărţi diverse, dar sunt puţine, aproximativ 100 de titluri pe an”. În această calitate, Dane Karoly Andras are, potrivit declaraţiei de avere, o indemnizaţie de aproape 70.000 lei pe an.
Politeţe şi nerozie
Mai mult, printre cărţi îngropate în anonimat şi girate de editură, am găsit câteva care au stârnit reacţii nu tocmai favorabile. Un exemplu ar fi manualul „Reconsiderarea istoriei. Geto-dacii”, de Gh. Ioniţă, despre a cărui calitate chiar directorul editurii se îndoieşte. „Noi nu am vrut s-o publicăm, pentru că îmbrăţişează o teorie naţionalistă a lui Constantin Iosif Drăgan. Dar am gândit astfel: la proxima dată când Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică organizează sesiune pentru evaluarea şi finanţarea cărţilor, le-o trimitem membrilor ei, iar dacă aceştia decid că această carte merită cofinanţată de stat, atunci noi o publicăm. Şi surpriză… am primit subvenţia”, explică Dane Karoly Andras.
„Pijamaua se foloseşte numai la culcare”
O altă carte care a stârnit nemulţumire din partea publicului se numeşte „Mereu politeţea! Ghid de comportare civilizată pentru copii şi tineri”, de Traian Cosma, un volum pe care îl putem găsi în librării şi care este dedicat elevilor şi profesorilor care nu ştiu ce să dezbată în timpul orelor de dirigenţie.
Copiii şi profesorii care vor să cunoască până la nivelul celor mai mici nuanţe ce înseamnă un comportament civilizat pot afla din această carte că „pijamaua se foloseşte numai la culcare, iar capotul numai în casă” sau lua sfaturi precum „nu amesteca piesele vestimentare scumpe şi/sau de prost gust cu altele ieftine, demodate şi/sau de prost gust”.
Autorul dă soluţii pentru evitarea diareei nocturne („la cină, evită combinaţiile alimentare de tipul iaurt şi compot de prune”) sau despre cine trebuie să salute primul: „Este greşit dacă salut o persoană mai tânără ca mine? Nu pierzi nimic dacă o saluţi, dar nici nu e cazul s-o faci la nesfârşit”.
Iar lista cu recomandările despre politeţe nu se opreşte aici. Autorul le sugerează fetelor cu „sânii mici care vor să-şi atenueze acest defect, să evite rochiile şi bluzele mulate, ca şi culorile închise”. Iar într-un capitol separat, dedicat respectului acordat femeilor, Cosma sugerează învăţăcelului că „respectul nu poate fi acordat totuşi necondiţionat. Pentru a fi respectată, femeia trebuie să fie respectabilă. Iată un adevăr primordial în materie de maniere, care pune criteriul moral mai presus de orice alte considerente”, conchide vehement autorul.
Acesta prezintă, hodoronc-tronc, un citat din Petre Ţutea, fără să vorbească ceva despre personalitatea filozofului. Scos din context, elevul ar putea concluziona că filozoful a fost mai degrabă un tâmpit, decât un gânditor cu mult simţ al umorului: „Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rand, vrei să le cunoşti şi să le iubeşti pentru farmecul lor şi, în al doilea rand, pentru că fac oameni”.
Întrebat dacă este mulţumit despre calitatea acestei cărţi, directorul EDP, Dane Karoly Andras, aduce argumente într-o notă personal-subiectivă şi, adăugăm noi, în virtutea unei politeţi aplicată prost : „Doamnei Gabi, redactorul cărţii, îi era ruşine să atragă atenţia autorului faţă de unele aspecte cu care nu era de acord. Soţul ei plecase în Suedia, ea se pregătea să-l urmeze şi nu i-a mai zis nimic domnului Cosma. Era o fire căreia nu-i plăcea discuţia în contradictoriu”.
INTERVIU
„I-aş da copilului bani, să decidă el ce manuale să-şi cumpere”
Dane Karoly Andras se arată nemulţumit faţă de legile care reglementează piaţa manualelor şcolare subvenţionate de stat şi propune schimbarea acestora. Andras subliniază că, deşi traversăm vremuri de criză, editura a scos un mic profit.
Care este statutul editurii?
Funcţionam în regim de autofinanţare. Cheltuim numai din ce producem.
Şi vă merge bine?
Nu ne merge bine, dar nici nu am ieşit pe minus. În 2010, de pildă, am scos un profit de circa 15.000 lei. Editura noastră scoate cam 12% din totalul manualelor care se regăsesc pe piaţă. Restul revine editurilor private.
Este un profit aproape inexistent. De ce nu încercaţi să gândiţi o politică de promovare a cărţilor ?
Nu avem un departament de marketing, din păcate. Nu avem bani pentru asta.
Ministerul Educaţiei alocă anual foarte puţini bani pentru retipărirea manualelor şcolare, iar despre reeditarea lor nici nu se problema, pentru că nu avem o nouă programă şcolară…
Momentan este o situaţie foarte rigidă. Ministerul avizează manuale foarte rar şi foarte greu. Propunerea mea e să fie la decizia editurii dacă vrea sau nu să fie pus pe piaţă un manual şi să schimbăm conţinutul manualului în fiecare an, dacă e cazul. Spre exemplu, am avut un manual la limba franceză care a fost scos din concurs din motiv de discriminare sexuală: lecţia, în care se vorbea despre părţile corpului, era legată de o paradă a modei. Poza care ilustra asta arăta numai femei, fiindcă, în general, femeia face parada modei. Era o singură poză. A fost considerată discriminare sexuală, iar manualul respins. Eu nu am dreptul să corectez acea poză şi să mă întorc cu manualul la minister. În ansamblu,ar fi trebuit să rămână valabil. Am pierdut astfel toată munca.
Când a avut loc ultima licitaţie la minister pentru manuale?
În 2006 a fost ultima, pentru manuale noi. De atunci nu s-a mai organizat nimic. Copiii învaţă încă mai învaţă după programele vechi. Când vii la minister să prezinţi un manual, primul element de care se ţine cont este preţul. Manualul trebuie să fie ieftin pentru că ministerul nu are bani. Acest lucru trebuie schimbat. Preţul mediu estimat pentru un manual este undeva la 3,5 lei. La acest preţ, normal că nu poţi oferi o carte foarte bună. Trebuie să iei cel mai ieftin material, să faci rabat la multe.
Să cumperi autori ieftini?
Autorul se ieftineşte din proprie iniţiativă, la un moment dat. Eu aş renunţa la conceptul de manual gratuit şi i-aş da un ajutor copilului în fiecare an, un fel de alocaţie,s-o cheltuiască cum vrea el pentru cumpărarea de manuale.
Dacă acest domeniu este neprofitabil, de ce nu îndreptaţi editura şi spre alte domenii?
Nu e totalmente neprofitabil domeniul manualelor şcolare. Noi nu producem niciun manual care ar putea produce pierderi.
Înţeleg că există manuale care costă până în doi lei..
Cel mai ieftin manual costă aproximativ 1, 65 lei.
Ar fi bine ca editura să se privatizeze?
Nu cred că asta e soluţia. Mai mult ca sigur editura ar muri, aşa cum au murit multe care au fost privatizate.
EXEMPLU
„Mereu politeţea! Ghid de comportare civilizată pentru copii şi tineri”, de Traian Cosma, EDP
Situaţie imaginată de autor:
Sunt angajat într-un serviciu într-un serviciu şi sunt nevoit, cu ocazia unei întâlniri întâmplătoare( sau chiar aranjate), să-mi prezint prietena (iubita) şefului meu. Cine are prioritate?
Sfatul autorulu:i
Când e vorba de relaţii profesionale, contează funcţia şi autoritatea, aşa că vei începe cu şeful (Domnule inginer, daţi-mi voie să v-o pezint pe prietena mea, Daniela”). Excepţia apare în momentul în care cel prezentat şefului este un client. Atunci acesta devine persoana numărul unu („Clientul nostru- stăpânul nostru!”, nu-I aşa?”
