De câţiva ani, pe afluenţii Oltului, Mureşului şi Ialomiţei au reapărut unii dintre cei mai iscusiţi constructori. Este vorba despre castori, supranumiţi „inginerii regnului animal“. Sunt veniţi tocmai din Germania şi nu fac orice fleac, ci ridică ditamai barajele. Explicaţia e simplă – castorul are vizuina pe malul apei. Iar intrarea în galerie se face întotdeauna pe sub apă. O intrare secretă. Dacă apa are nivelul mic, atunci animalul ridică un stăvilar din crengi, dar mai nou şi din sticle de plastic. Doar sunt pline râurile noastre de „dovezi“ ale civilizaţiei. Nivelul apei creşte în spatele barajului. Iar intrarea în vizuina castorului devine astfel invizibilă.
Baraje de doi metri înălţime
Am fost conduşi de George Sârbu, cercetător la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice din Braşov, în câteva zone din judeţul Braşov, pe nişte afluenţi ai râului Olt, la barajele castorilor. E seară. Trebuie să ne apropiem în linişte de malul apei. Dacă toată ziua doarme în vizuina lui, „inginerul“ îşi face apariţia abia la lăsarea întunericului, ca să înceapă lucrul. La un nou baraj. Sau la cel vechi, dacă ceva s-a stricat. Mai întâi am fost în apropierea localităţii Lunca Câlnicului. Vedem câteva baraje. Construcţiile de aici nu sunt mari, în comparaţie cu cele din alte zone. Specialistul ne spune că în judeţul Covasna sunt „opritori“ care au şi 14 metri lungime, de la un mal la altul al cursului de apă, şi de aproape doi metri înălţime. Odată create asemenea lacuri de acumulare, apa trece peste prag, încât se creează cascade de toată frumuseţea. „Am văzut o salbă de 12 baraje, la distanţe nu prea mari unul de altul“, ni se spune. Animalul e monogam. După împerechere, cei doi parteneri rămân toată viaţa împreună. O viaţă care durează, în general, 15 ani. Femela poate face şi câte cinci pui într-un an. Puiul ajunge la maturitate în doi ani. Un animal matur are o greutate de până la 25 de kilograme şi o lungime de cel mult 150 de centimetri, cu tot cu coadă.
„Dezlegare“ la castor
Brebul – cum i se mai spune în popor – a fost eliminat de pe teritoriul ţării noastre încă de la începutul anilor 1800. Era vânat fără milă, în primul rând, pentru carnea lui gustoasă. Se spune că în timpul postului, când se dădea dezlegare la peşte, călugării mâncau şi carne de castor, pentru că era considerată o vietate curată, care se hrăneşte doar cu vegetale. Se mai făcea un fel de cocktail din secreţia glandelor anale de la acest animal, obţinându-se o substanţă cu pretinse proprietăţi afrodiziace. Dar de cea mai mare apreciere se „bucura“ castorul la nuntă. Mireasa primea în dar un cadou valoros – o haină din blană de castor. Ei bine, pentru o singură haină era nevoie să fie ucişi 30 de castori.
Directivă europeană în favoarea brebilor
În anii ‘90, un colectiv restrâns de specialişti de la Institutul de Cercetări Silvice Braşov s-a ocupat de reapariţia castorului în România. O directivă europeană, din anii ‘90, spune că specia aceasta – „castor fiber L“, după numele ştiinţific – trebuie revitalizată în Europa. Mai ales că rămăseseră, la începutul secolului XX, puţin peste 1.000 de exemplare, atât pe bătrânul continent, cât şi în Asia. De ce a ajuns dosarul castorului pe masa celor mai importante foruri europene? Avem de-a face cu un animal care, aşa cum spun oamenii de ştiinţă, are un rol major în reglarea debitului râurilor de munte. Tocmai prin construirea barajelor. Apa nu se mai duce la vale cu atât de multă înverşunare. Materialele folosite la aceste „opritoare“ – lemne, în principal, dar şi piatră – contribuie la purificarea lichidului vital. Plus de asta, după cum ne-a explicat Georgeta Ionescu, iniţiatoarea acestui proiect, în spatele fiecărui baraj „ecosistemele sunt remodelate“, condiţiile devenind astfel prielnice pentru o „explozie“ a vegetaţiei şi a faunei, în jurul acestor mici „delte“.
Sondaj de opinie
Înainte de a repopula apele cu castori s-a făcut mai întâi un sondaj de opinie în localităţile din apropierea zonelor în care castorul urma să trăiască din nou. Chestionarul a fost realizat pe un eşantion de 843 de persoane. Răspunsurile au fost, în unele cazuri, mai mult decât hilare. Unii auzeau de castor si se gândeau la o firmă cu aceeaşi denumire, care produce tractoare şi buldozere. Alţii credeau că e vorba de un ulei de motor, cu denumire apropiată de cea a castorului. Copiii, în schimb, s-au dovedit mai bine informaţi, după ce văzuseră simpaticul animal ca personaj de desene animate. Micuţii ştiau, de exemplu, că „domnul castor“ mânâncă doar vegetale, în timp ce adulţii erau convinşi că au de-a face cu un carnivor. Una peste alta, rezultatul sondajului a arătat că 71,8% din respondenţi erau gata să-i primească cu braţele deschise pe noii lor „vecini“.
Donaţie germană
Primii musafiri au ajuns în România în 1997, în zona Podu Olt. În total au fost aduse 91 de exemplare pe Olt, 56 pe Mureş şi 35 pe Ialomiţa. Toate au fost donate părţii române de către Ministerul Mediului din landul german Bavaria. „A fost un proiect încununat de succes“, trag acum concluzia gazdele noastre. Şi asta, în condiţiile în care se apreciază că în momentul de faţă în ţara noastră sunt 600 de castori.
Cum poţi să fotografiezi castori
Pasionaţii de fotografie trebuie să ştie că au nevoie de aparate performante, dar şi de foarte multă răbdare. Castorii ies din vizuina lor abia după lăsarea întunericului. De la cercetătorul George Sârbu am aflat că, de câţiva ani încoace, sute de străini vin în România să „vâneze“ brebi. Mai ales englezi, dar şi germani sau chiar australieni. Grupurile sunt conduse de un ghid de la Institutul de Cercetări Silvice din Braşov. Doar un expert ştie unde îşi au sălaşurile aceste animale. Primul semn al ieşirii castorului din vizuină este un plescăit puternic în apă. Cel mai mic zgomot face ca animalul să se retragă imediat în sălaşul său de sub pământ. Această specie este protejată de lege, orice încercare de prindere sau ucidere este interzisă, amenda urcând până la 5.000 lei.
