Doi oameni, cocotati pe o movila mare si neagra din care, prin niste gauri plasate circular, iese un fum inecacios. O imagine cel putin ciudata pentru un orasean mai putin umblat „pe la padure”. Scena devine si mai intriganta dupa ce oamenii incep sa loveasca movila cu o buturuga mare de lemn, cioplita in forma unui baros. Apoi, coboara de pe marea gramada fumeganda si, cu lopata, strapung stratul gros de pamant in locuri de ei stiute, in care apar alte gauri.
O data cu acestea, fumul care iese din gramada mare si neagra de lemne acoperite cu pamant se inteteste. Cei doi oameni sunt, de fapt, bocseri, asa cum sunt numiti in mai toata Transilvania fabricantii de mangal.
Nistor Bloj are 42 de ani. Pe cand avea doar 18 era deja insurat si avea o fetita. Calificarea sa de tinichigiu auto, obtinuta la o scoala profesionala din Reghin, nu-i oferea cine stie ce perspective materiale, cu atat mai mult cu cat, chiar in anul in care a devenit major, a invatat de la un unchi de-al sau primele taine ale bocseritului. Imediat a plecat la Tismana, langa Targu Jiu, unde, din fabricatul mangalului, castiga mai bine de 30.000 de lei pe luna, adica de 10 ori un salariu bunicel platit in Romania anilor '80. Acolo, cu 19 ani in urma, intr-o baraca situata la 50 de metri de bocsele pe care le avea ridicate, s-a nascut Florin, fiul sau, devenit ajutorul lui de nadejde.
Cu trei ani in urma, pentru ca n-au mai avut de lucru la Targu Jiu, bocserii s-au mutat la Gradistea de Munte, la doi pasi de cetatile dacice din Muntii Orastiei. Nistor are o firma prin care presteaza servicii de fabricare a carbunilor pentru Directia Silvica Hunedoara. Institutia ii ofera lemnul pentru prelucrare, Nistor si fiul sau il transforma in mangal si sunt platiti cu 700.000 de lei vechi pe tona.
Simplu, doar la prima vedere
Bocsa se alcatuieste dupa cel putin o zi de munca, in functie de marimea acesteia, care, la randul ei, variaza in functie de cantitatea de lemn care se doreste a fi transformata in carbunii folositi in industria farmaceutica si la binecunoscutul gratar. Nistor are acum in lucru o bocsa de 10 tone de carbune, pentru care a folosit 110 metri steri de lemn de fag, cea mai buna esenta pentru mangal, precum si cateva tone de pamant. La inceput, se alcatuieste „cuibul”, format din patru lemne groase cat mana, puse in forma unui patrat. In interiorul lor se asaza, apoi, cateva aschii subtiri. Urmeaza alte bucati de lemn, mai subtiri, puse piramidal, pana cand cuibul atinge inaltimea de un metru. Operatiunea urmatoare consta in alcatuirea, cu ajutorul bucatilor de lemn, a unui tunel care sa faca legatura cu exteriorul. Se asaza apoi randuri succesive de lemne, cu grija, sa nu se distruga micul tunel de la baza, in acelasi timp creandu-se si un tunel vertical, in dreptul cuibului.
In momentul in care toate trunchiurile si ramurile de copac sunt asezate se creeaza, astfel, o movila de forma apropiata unei piramide, cu o inlatime de patru metri si diametrul de opt, care este acoperita in intregime cu un strat de pamant gros de 40 de centimetri. Pe culoarul de la baza se introduc apoi, cu ajutorul unei prajini, cateva carpe aprinse, care dau foc cuibului alcatuit la inceput. Focul este apoi controlat cu ajutorul gaurilor care se alcatuiesc circular, pe cateva randuri. Acestea sunt astupate si destupate, „dupa cum ii traba”, astfel incat lemnul sa arda foarte incet. In acelasi scop, de sus in jos, o data la zi, se introduc bucati noi de lemne – „umplutur.
Crematoriu artizanal
La o bocsa de 10 tone, intregul proces de ardere dureaza 20 de zile. In tot acest timp, bocsa este supravegheata minut cu minut, zi si noapte. Procesul de ardere este usor mai intens la varf. Pentru a domoli focul, bocserii se urca pe movila si, cu un baros mare, cioplit dintr-un trunchi de copac, bat bocsa astfel incat varful sa se taseze, iar arderea sa fie incetinita. La fiecare bataie, bocsa scade cate 20 de centimetri. Abia dupa trei saptamani se obtine mangalul.
Pe langa faptul ca trebuie supravegheata nonstop, bocsa este si foarte periculoasa: „Io am cazut o data in ea. Noroc ca n-am intrat decat pana la brau. S-o surpat in spatele meu. M-am intors iute si m-am aruncat pe foale (burta – n.r.). Ase am alunecat pana jos si m-am zgariat tat pe maini, pe fata si pe picioare”, spune Nistor Bloj. „Multi bocseri au murit asa. Imi aduc aminte de o muiere. S-o urcat singura pe bocsa, fara sa fie nimeni prin preajma, sa faca umplutura. O cazut inauntru, s-acolo o ramas. Dupa cateva ceasuri, o venit barbatu-sau. El n-o vazut-o pa nevasta-sa, ori ce-o mai fi ramas din ea. O bagat si el lemne de umplutura, s-o dus acasa s-ontrebat copilu' „Une-i muma-ta?”. Copilu' i-o zas ca-i la bocsa. Abie atunci s-o dat sama ce s-o intamplat. O adus un buldozer sa desfaca bocsa si n-o mai gasat aproape nimic din biata femeie”, mai povesteste barbatul.
Nomazii care fabrica mangal
Dupa cateva minute de discutii cu Nistor Bloj, de pe bocsa coboara si Florin. Desi are 19 ani, varsta la care este incercat de toate tentatiile tinerilor de varsta sa, pazeste zi si noapte movila de lemn si pamant de pe urma careia el, tatal sau, mama sa si cele doua surori ale sale traiesc. E plin de funingine din cap pana-n picioare. Mai ales mainile arata de parc-ar fi din carbune, din cauza stratului pietrificat de funingine. „Nu va uitati asa la mine. Acu' is curat. Sa ne fi vazut dupa o tura de batut bocsa, ca nici ochii nu-i mai aveam albi! Io m-am nascut la bocsa, da' imi ajunge. M-am scarbit de bocsa. Nu mai vreau!”, spune tanarul, zambind, pe un ton linistit, ardelenesc. Stie, insa, ca nu are de ales, asa ca va sta in continuare cu tatal sau in creierul muntilor, aproape de padure, dar departe de televizor, discoteci, baruri si intalniri cu prietenii.
La auzul vorbelor fiului sau, pe Nistor il incearca acelasi regret ca pe majoritatea mesterilor: „In 10 ani n-o sa mai fie bocseri prin tara pe la noi. Eu am randuit mai bine de 30 de oameni in meseria asta. Unii s-or lasat, altii or plecat in tara. O venit iarna trecuta si la mine un neamt. O zas ca-mi da 150 de milioane pa luna, numa' sa ma duc in Germania. Nu m-am dus. Am o familie langa care sa traba sa stau, s-o ajut. Ii bine s-aicea”.
Bocserul este multumit, deocamdata, chiar daca nu mai castiga ca pe vremuri. Anul acesta a incasat, pe luna, intre 15 si 20 de milioane de lei. Familia Bloj va mai sta in Muntii Orastiei pana cand Directia Silvica Hunedoara, a carei intreaga productie de mangal este livrata la export, mai are de lucru pentru ei. Cand nu, vor cauta de lucru in alta parte a tarii, vor gasi o alta baraca amplasata aproape de o alta padure, intr-o alta zona la fel de izolata.
