Un festival de artă medievală scoate din ruină unicul complex baroc din România – palatul din Avrig, reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal. Ideea organizatorilor e ca participanţii să fie ei înşişi actori ai istoriei, transformându-se pentru o zi în contese ori marchizi.
Idei mari se pot naşte şi într-un oraş mic, precum Avrigul. Doamnă, domnule, poftiţi la palatul de vară al baronului Samuel von Brukenthal! Sunteţi invitaţi la bal. Pentru o zi, renunţaţi la tumultul vieţii cotidiene. De ce să fiţi azi un om stresat, când puteţi fi conte? Doamnă, lăsaţi gătitul şi spălatul, azi sunteţi contesă. Afaceri, griji, nimic nu mai trebuie să conteze în momentul în care veţi deveni marchiz. Nu trebuie decât să faci un singur pas, din stradă, trecând printr-o poartă mică, să intri astfel într-o altă lume, întorcându-te în timp cu 250 de ani. Dacă e să luăm în calcul anul 1762, când s-a început construirea palatului din Avrig.
Aici este unicul complex baroc din România, după cum chiar gazdele ne spun. Laşi în urmă rândul de case de la stradă şi dintr-o dată în faţa ta se deschide un imens parc. Sunt mai mult de opt hectare verzi. Terenul coboară în trepte, ca şi cum ai fi în marginea de sus a unui amfiteatru natural. Scări largi, din piatră, te invită să păşeşti, cu aer regal, spre fântâna arteziană, albastră ca cerul. Vegetaţia bogată şi atent întreţinută îţi va dezvălui peste puţin timp, după ce vei ajunge jos, alt rând de clădiri, impecabile, strălucind în soare. Se spune că aici, cu două secole în urmă, era oranjeria sau locul în care, asemenea unei sere, erau atent îngrijite plantele exotice – portocali, curmali, arbori de cafea. Parcul însuşi era pe atunci organizat în stil imperial. Erau mai multe grădini – olandeză, franceză, engleză -, fiecare cu amprenta câte unui grădinar renumit – artişti aduşi din întreaga Europă. Ferestrele largi lăsau lumina soarelui să pătrundă în sălile spaţioase ale oranjeriei, pentru a ţine în viaţă colecţia exotică.
Oraşul care vrea să se reinventeze
Poate părea ciudată ideea ca undeva, în ţara asta dominată de cenuşiul problemelor sociale şi politice, cineva să aibă ideea de a sparge atmosfera pesimistă dând viaţă unei „insule” în care domină explozia de culoare, de forme arhitecturale şi optimismul, sunetele ample şi mişcările teatrale – specifice barocului. „Ne dăm seama că mergem pe sârmă, împotriva curentului”, recunoaşte Maria Grancea, bibliotecar şi custode al muzeului din Avrig. Dar, aşa cum arată chiar primarul localităţii, Arnold Klingeis, „este o relansare a stilului baroc pentru noi, avrigenii. Acest oraş are nevoie de un drum prin care să-şi scoată în evidenţă valorile trecutului”.
Cu atât mai mult cu cât, cu două secole în urmă, Avrigul îşi câştigase, tocmai datorită palatului amplasat în inima sa, renumele de „eden transilvănean”. Azi însă lucrurile, pe aceste meleaguri, nu mai sunt la fel de spectaculoase, ca pe vremuri. Vorbim de o localitate, cu puţin peste 12.000 de suflete, care încearcă să-şi edifice un viitor în vârtejul acesta, fără busolă, al României postdecembriste. Pe vremea comunismului, aici a fost combinatul de la Mârşa, unde se produceau, între altele, acele camioane-gigant. Destinul nefast, de după 1990, a făcut ca „10.000 de locuri de muncă să se piardă la fostul combinat”, adaugă primarul Klingeis, referindu-se atât la concetăţenii săi, cât şi la cei din localităţile învecinate, care munciseră acolo.
Partea bună, dacă se poate spune aşa, e că Avrigul se află la mică distanţă de Sibiu, astfel că cel puţin 30% din avrigeni şi-au găsit de lucru în capitala judeţului, fiind astfel obligaţi să facă naveta. Doar investiţiile străine, unele aflate încă în stadiul de proiect – pentru energii regenerabile, altele concretizate deja – în industria uşoară, construcţii de maşini sau valorificarea lemnului, dau un firav balon de oxigen forţei de muncă locale. Dar ca să iasă de sub umbra apăsătoare a Făgăraşului, la poalele căruia se află, şi să se afirme în lume, Avrigul avea nevoie, culmea, nu atât de valorile prezentului, cât mai ales de cele ale trecutului.
Un sas de lângă Sibiu, consilier personal al împărătesei Maria Tereza
Mulţi aud de Palatul Brukenthal şi atunci se gândesc la impunătoarea clădire din centrul Sibiului. Puţin cunoscut este, în schimb, palatul din Avrig, care a aparţinut aceluiaşi Samuel von Brukenthal. Un personaj bogat şi influent, la vremea sa, care s-a născut în Nocrich, aproape de Sibiu, la 26 iulie 1721. A fost consilierul personal al împărătesei Maria Tereza, conducând, la Viena, secretariatul pentru naţiunea săsească, ocupând şi postul de şef al Cancelariei Imperiale. Titlul de baron este obţinut în 1762. Timp de zece ani, între 1777 – 1787, a fost guvernator al Transilvaniei. Complexul arhitectonic şi peisagistic redesenează, în Avrig, liniile palatului Schönbrunn din Viena.
După moartea baronului, în 1803, proprietatea trece prin mai multe mâini, ajungând spital de campanie – în cel de-al doilea război mondial sau preventoriu TBC – pe timpul comunismului. Şi aproape o ruină – în timpurile actuale. Să faci din nou trecutul să vorbească, să dai viaţă zidurilor, pare aproape imposibil. Nu şi în anul 2009, când două femei din Avrig – Maria Grancea, deja prezentată mai sus, şi Maria Mirela Moldor, artist plastic şi promotor al turismului într-un compartiment specializat al Primăriei din această localitate, au ideea balului la palat. Deja există de mai mulţi ani, în Transilvania, ateliere unde se confecţionează costume de epocă, pe care le poţi închiria cu 100 sau 150 de lei, dacă participi la diverse festivaluri cu tentă medievală. Dai o fugă până la Sibiu, de pildă, şi ai rezolvat problema vestimentară.
„Palatul arăta jalnic în 2009. Tencuiala era căzută de pe pereţi”, descrie Maria Moldor atmosfera lugubră a clădirii seculare din Avrig, în ciuda faptului că e declarată monument istoric. Pânza albă, pusă de-a lungul pereţilor interiori, era menită să mascheze rănile adânci ale edificiului. Dar nu era nevoie decât de imaginaţie, să te crezi într-un loc al altor timpuri, prospere. Aşa s-a desfăşurat prima ediţie, de octombrie, a festivalului „Toamna barocă la Avrig”. Totul a fost posibil şi prin implicarea Fundaţiei Brukenthal şi a Asociaţiei „Prietenii Avrigului”, alături de suportul material al Consiliului Local.
„Capitala” barocului transilvănean
Nu e deloc greu să prinzi acele cercuri din metal, de brâu, care să dea rochiei amploare, nici să porţi peruca, nici să încerci costumul bărbătesc, atât de sofisticat. „A fost pentru prima oară când eram mândru că m-am născut în Avrig”, îşi aminteşte Maria Moldor replica dată de un localnic, transformat în conte, pentru o zi. „Am simţit că mă întorc în timp”, exclamă şi Marilena Durdun, pe care am întâlnit-o acum, la cea de-a patra ediţie a festivalului. Femeia e de loc din Bradu, un sat aflat la doi paşi de Avrig. A fost la prima ediţie, auzind, ca toată lumea din zona asta, ce se pregătea. Organizatoarele evenimentului dăduseră sfoară-n oraş, dar şi-n împrejurimi, la o consfătuire cu suflarea localităţii, ţinută la Căminul Cultural. Ba au făcut şi invitaţii pe care le-au distribuit din casă-n casă.
„Vă puteţi simţi, pentru o zi, conţi, contese, marchizi, marchize sau valeţi şi subrete, după dorinţa şi imaginaţia fiecăruia”, scrie în invitaţia pentru ediţia a IV-a, care abia ce-a avut loc cu puţin timp în urmă, pe 6 octombrie 2012. Dar câtă muncă e în spatele evenimentului! Trebuie să dai sfoară-n ţară şi pentru ansambluri corale, de dans, care să împlinească atmosfera barocă. Conducătorul artistic al cvartetului „Flauto Dolce” din Cluj, Zoltan Maio, care se declară „barochist”, exclamă – „la Avrig chiar se întâmplă ceva! Sper ca acest festival să dureze”. Am participat la concertul acestui cvartet, într-una din sălile palatului.
„Noi interpretăm muzica acelei epoci, cu instrumente specifice”, zice artistul, iar sala e plină cu oameni de toate vârstele, şi de-ai locului, dar şi din Sibiu, din Cluj, din alte localităţi, în timp ce Zoltan Maio le explică, înaintea fiecărei melodii, ce piesă este, cine a compus-o, când anume şi mai ales care e povestea acelui cântec. „E şi un alt model de viaţă pe care îl prezentăm cu ocazia acestui festival”, arată Maria Moldor. Ea îşi aminteşte de un moment, penibil, dar şi hazliu, petrecut la una din ediţiile precedente, în timpul unui concert cameral, când, în mijlocul ariilor vechi de sute de ani, sună un telefon, zgâriind urechile asistenţei cu manele. Fata cu telefonul iese aproape speriată din sală, după ce zeci de priviri o săgetaseră în acelaşi timp. Alte ansambluri care, în ultimii patru ani, au dat din nou viaţă palatului din Avrig sunt Camerrata Barocco din cadrul Filarmonicii din Sibiu, Cvartetul Eisenmarkt din Hunedoara, Şcoala de dans de societate „Forever dance” din Sibiu.
Se remarcă şi corul Camerrata Vocalis din Avrig, format din intelectualii oraşului, de la profesori şi preoţi, până la ingineri sau directori de instituţii. Succesul a fost, la fiecare ediţie, mai mare decât se aşteptau organizatorii – sute de oameni au venit să vadă ce se întâmplă, unii doar ca simpli spectatori, alţii însă devenind ei înşişi actori ai istoriei, prin costumele pe care le-au îmbrăcat. Punctul culminant a fost anul trecut, când parcul şi palatul din Avrig au fost invadate de aproximativ 1.000 de oameni, apreciază Mirela Moldor. Ediţia din acest an a fost, spun gazdele, sub semnul crizei. Puţini îşi mai permit să închirieze un costum de epocă – numărul participanţilor s-a redus simţitor. Bugetul întregii acţiuni, asigurat de Primărie, a fost limitat la 15.000 de lei.
Bani europeni pentru refacerea palatului
Festivalul a devenit, mai presus de orice, un motor pentru refacerea întregului ansamblu din Avrig. Oranjeria este prima care a îmbrăcat haine noi, de câţiva ani încoace, de când în acest loc este pus în aplicare un proiect european – CultTour – sub auspiciile căruia se desfăşoară ample lucrări de restaurare. Festivalul şi palatul au devenit astfel ceea ce însuşi primarul localităţii remarcă – „un brand turistic”. Va mai trece totuşi mult timp până când tot ce se vede aici – diversele aripi ale palatului, parcul în integralitatea sa, vor arăta la fel ca în trecut. Investiţia este estimată la aproape zece milioane de euro, iar la capătul drumului se va ajunge peste vreo opt ani, consideră edilul. Va trebui adus un specialist de la Viena care se remodeleze peisagistic întregul parc. Refacerea clădirilor, după planurile iniţiale, are nevoie de expertiza unor specialişti ai universităţilor din Berlin şi Viena. Va trebui adus şi mobilier de epocă, pentru a umple sălile, acum goale.
Toată lumea şi-a dat mâna pentru îndeplinirea proiectului – Fundaţia Brukenthal şi autorităţile locale. Avrigenii înşişi se gândesc că o întreagă industrie turistică poate înflori în jurul castelului – ateliere de croitorie care să confecţioneze costume de epocă, meşteri care să facă trăsuri, pentru plăcerea turiştilor care se vor plimba agale pe aleile parcului. Cai încă mai există prin diverse gospodării ale urbei. Primarul vrea să discute cu profesorii, pentru ca în şcolile din localitate să apară, la capitolul istorie, o filă special dedicată palatului din Avrig. Astfel s-ar putea modela mentalităţi pentru viitoarele generaţii care să ştie, dar mai ales să dorească, să exploateze turistic un adevărat diamant, lăsat pe aceste meleaguri de baronul Samuel von Brukenthal.
